Un grup de elevi de la un liceu din Oradea s-au întrecut pe Criș cu bărci construite din peste 1.700 de peturi

369 de vizualizări
Foto: ebihoreanul.ro
Elevii Liceului German Friedrich Schiller din Oradea au făcut o cursă eco distractivă pe Crişul Repede, miercuri, la final de an şcolar, relatează ebihoreanul.ro. Alături de doi dintre profesorii lor, aceștia au navigat din centrul oraşului până la Podul Carol I din zona Sovata, pe mai multe ambarcaţiuni pe care tot ei le-au făcut din peturi. Elevii au avut 30 de saci, în care s-au aflat peste 1.500 de sticle din plastic.

„Aceasta este cea de-a noua ediţie a proiectului intitulat de noi «Duşi cu pluta». Anii trecuţi am avut doar două plute, una cu elevi şi una cu profesorii coordonatori, dar acum am vrut să schimbăm şi să organizăm o cursă. Am făcut mai multe plute mai mici şi ne-am organizat pe echipe de câte doi, cu excepţia unui băiat, care va merge singur”, a explicat, pentru ebihoreanul.ro profesorul de sport Ciprian Sîrca, iniţiatorul ineditei acţiuni, care a participat alături de profesoara Cristina Abodi.

Citește articolul complet pe G4Media.ro


2 comments
  1. La fel și la Craiova, duminica trecută

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministra Educației susține că nu știe că olimpicii naționali au putut intra la facultate fără admitere dacă au luat locul II, III sau mențiune, până să schimbe regulile prin delegare: Această prevedere este în legea educației. Nu este nicio variație majoră față de ceea ce am văzut până acum

Ministra Educației, Ligia Deca, susține că nu știe că olimpicii naționali au putut intra la facultate până acum fără admitere, dacă au avut locul II, III sau mențiune la olimpiadele…
Vezi articolul

Planuri-cadru liceu 2025. La vocațional, reducerea orelor afectează semnificativ normele didactice, cu scăderi estimate de până la 50% la unele discipline, semnalează într-un newsletter sindicatele FSLI ale profesorilor 

Reducerea orelor afectează semnificativ normele didactice, cu scăderi estimate de până la 50% la unele discipline, referitor la proiectele cu noile planuri-cadru 2025, potrivit unei informări a Federației Sindicatelor Libere…
Vezi articolul

Întâlnire înaintea grevei generale din școli, dintre sindicatele din Învățământ și premierul Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Ligia Deca, Adrian Câciu, Lucian Bode și Marius Budăi, la Palatul Victoria

UPDATE Reprezentanții Executivului au fost față în față cu reprezentanții sindicatelor din Educației, sâmbătă de la ora 14:00, conform agendei publicate pe site-ul Guvernului. La întâlnire participă, conform surselor Edupedu.ro,…
Vezi articolul
Foto: Ministerul Culturii / Manuscris George Enescu

FOTO Manuscrisele Enescu verificate, inclusiv Simfonia a III-a, nu prezintă urme de deteriorare în ultimii ani, spune președintele comisiei de control, Emanuel Petac: Ceea ce am văzut era păstrat în cutii neutre din punctul de vedere al PH-ului, puse în folii profesionale de plastic, foarte bine păstrate / Soluțiile recomandate de comisie pentru mutarea manuscriselor

„Manuscrisele Enescu verificate de comisia de control, inclusiv Simfonia a III-a, nu prezintă urme de deteriorare în ultimii ani”, a spus președintele comisiei de control a ministerului Culturii, Emanuel Petac.…
Vezi articolul