Universitățile nu vor fi verificate cum vor preda online în toamnă, după ce va fi adoptată ordonanța ce va legaliza cursurile online, spune Sorin Cîmpeanu: ARACIS „nu va face controale în fiecare universitate, pentru că nu este fezabil”, însă „investim încredere”

1.255 de vizualizări
Cursurile Universității Politehnica
Foto: © Vadym Pastukh | Dreamstime.com
Ordonanța de urgență pregătită de guvern pentru a legaliza predarea online în universități, începând din toamnă, va fi adoptată săptămâna viitoare, a anunțat miercuri ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Dar el a arătat că această legalizare nu înseamnă și că universitățile vor fi verificate în legătură cu modul cum aplică noile reguli: agenția responsabilă cu standardele în învățământul superior, ARACIS, “nu va face controale în fiecare universitate, pentru că nu este fezabil”, urmând ca verificările să se facă atunci “când va veni rândul universității la evaluarea normală. (…) Însă investim încredere”.

Acum, ministrul spune că va fi oferit cadrul legal, dar “se va merge pe încredere” în privința respectării lui: ARACIS va elabora standardele necesare, dar “universitățle trebuie doar să cunoască” aceste standarde și “să-și asume că le respectă”. Aracis “nu va face controale în fiecare universitate, pentru că nu este fezabil. Respectarea acestor noi standarde care includ partea de online se va verifica peste 1 an, peste 2 sau peste 5 ani, când va veni rândul universității la evaluarea normală. (…) Aș vrea să renunțăm la acea idee că o autoritate, oricare ar fi ea, din România, poate verifica absolut tot. Însă investim încredere (…)”, a spus ministrul.

Declarația lui Sorin Cîmpeanu, făcută la un eveniment BRIO de lansare a unui raport privind literația digitală în România
  • “Domnul rector Istudor (Nicolae, Academia de Studii Academice – n.red.) a amintit și ordonanța de urgență prin care este permis ca universitățile să organizeze activități în sistem online, într-o măsură care va fi stabilită de ARACIS, în funcție de domeniu. Pentru că, știm foarte bine, digitalizarea poate fi în momentul de față utilizată diferit în funcție de domeniu: socio-umane într-un fel, medicină în alt fel, inginerie în alt fel. Această ordonanță de urgență a luat toarte avizele, e la Ministerul Justiției, ședința de guvern  (de miercuri, 25 mai – n.red.) începe în 40 de minute. Nu va putea să fie astăzi, domnule rector,, drag prieten, dar va fi săptămâna viitoare, miercuri.
  • Și de miercurea viitoare o să curgă cele 60 de zile pe care ARACIS le va avea la dispoziție pentru a elabora aceste standarde, pe care universitățile trebuie doar să le cunoască, să-și asume că le respectă. Și nu va face controale în fiecare universitate, pentru că nu este fezabil. Respectarea acestor noi standarde care includ partea de online se va verifica peste 1 an, peste 2 sau peste 5 ani, când va veni rândul universității la evaluarea normală. Am profitat de acest exemplu pentru a sublinia încă un lucru: pentru că trebuie să consolidăm încrederea în școală, în universități și în profesori. Partea de verificare și control este importantă. Dar aș vrea să renunțăm la acea idee că o autoritate, oricare ar fi ea, din România, poate verifica absolut tot. Însă investim încredere, societatea poate fi construită pe încredere, în paralel cu digitalul.”

Foto: © Vadym Pastukh | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Auzi, in loc de scoala aia online acum fara pandemie de care zicea ca e praf, mai bine da-le direct diplomele pe care le vor si desfiinteaza facultatile inutile

  2. Mulțumim!Prin învățământul on.line în universități câștigăm timpul atât de prețios și economisim banii cu chiria

  3. Păi da!
    De ce nu investește încredere și la titularizare?
    De ce profesorii cu peste 7 ani vechime la catedră mai trebuie să susțină examenul?
    În ei de ce nu are încredere că se descurcă la catedră?
    Atunci să fie corect cu toți: examen din 5 în 5 ani pentru toți profesorii! Corect este să fim verificați toți! Care este diferența între un profesor titular (pe pile, partid sau pe merit) și altul care nu are numărul de ore necesar pentru a se titulariza?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rectorul Universității de Agronomie: Am primit vineri solicitarea lui Sorin Cîmpeanu, urmează să o analizăm in integrum, să decidă de la nivelul școlii doctorale și o comisie de specialiști

Solicitarea făcută de Sorin Cîmpeanu pentru analizarea tezei sale de doctorat a ajuns vineri la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București, a declarat rectorul interimar Răzvan…
Vezi articolul

OFICIAL Lista celor 43 de membri din consiliul general al CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, pentru mandatul 2024-2028 / Apar trei membri noi de la universități din străinătate – Oxford, Boston și Münster / Marius Andruh, propus inițial vicepreședinte, nu mai e membru

Componența Consiliului general al Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2024-2028 a fost publicată în Monitorul Oficial. Consiliul va avea un președinte, Mircea…
Vezi articolul

BREAKING UPDATE Tudorel Toader, detronat după două mandate. Contracandidatul Liviu George Maha câștigă alegerile pentru funcția de rector al Universității Cuza din Iași, într-un al doilea tur care a fost pe punctul să fie amânat / Toader invocă o „Monstruoasă coaliție”

Profesorul de economie Liviu George Maha a câștigat cele mai multe voturi în cel de-al doilea tur de scrutin pentru funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași,…
Vezi articolul