UTIL Manualul de proceduri pentru Evaluările Naționale 2022 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a / Recomandările pentru profesori și elevi

28.713 vizualizări
Foto: © Nyul | Dreamstime.com
Manualul de proceduri pentru Evaluările Naționale 2022 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a a fost trimis inspectoratelor școlare județene de către Ministerul Educației. Administratorul testului are responsabilitatea monitorizării testării în clasa în care a fost repartizat, potrivit manualului amintit. După începerea citirii Scenariului testului și a notării pe tablă a orei de începere a lucrului efectiv, nu se va mai permite niciunui elev să intre în clasă. 
  • Amintim că, în anul școlar 2021-2022, Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se vor susține în perioada 10-26 mai 2022, potrivit ordinului publicat în octombrie 2021 în Monitorul Oficial.

În fiecare clasă, elevii vor fi așezați în bănci câte doi sau conform așezării lor obișnuite. Distribuirea testelor se va face controlat, după cum urmează: Testul nr. 1, Testul nr. 2 ete., până când fiecare copil și-a primit testul pe care trebuie să lucreze, se arată în document.

Algoritmul administrării textelor scrise urmărește distribuirea simultană și controlată a celor două variante de teste pentru fiecare evaluare națională, în fiecare clasă testată, din fiecare școală care are elevi în clasele a II-a, a IV-a și a VI-a.

Timpul de lucru pentru fiecare evaluare națională, conform metodologiei, este după cum urmează:

  • de câte 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II
  • de câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV
  • de câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN VI

La expirarea timpului de lucru, testele vor fi recuperate și sortate în ordinea distribuirii lor pe fiecare clasă și organizate în pachete. Pachetele astfel constituite vor fi aduse la Comisia de organizare și de administrare a EN-2022 din unitatea de învățământ.

Administratorii de test sunt membri ai Comisiei de organizare și de administrare a EN-2022 din unitatea de învățământ și sunt nominalizați în conformitate cu prevederile Art.15, (5), (5) și (7). Pe toată durata administrării testelor, fiecare administrator de test este asistat de un al doilea cadru didactic, care nu predă la clasa respectivă și care are rolul de a susține procesul de administrare a instrumentelor de evaluare la nivelul clasei.”, conform sursei citate.

Rolul administratorului de test este de a asigura condițiile standardizate de testare pentru toți elevii participanți, iar acest lucru va fi documentat atât în rapoartele întocmite de către aceștia, cât și în rapoartele școli și în cele ale inspectoratelor școlare.

Eventualii elevi întârziați vor fi conduși de către asistent într-o altă sală de clasă, unde pot fi supravegheați. În cazul în care un elev a lipsit la o zi de testare, dar a venit la următoarele, va participa în continuare la testare, în mod obișnuit, se arată în document. Se urmărește implicarea tuturor elevilor în EN-2022, în condiții comparabile de administrare.

La eventualele întrebări ale elevilor, li se sugerează să citească încă o dată cerințele cu atenție. Administratorul testului este rugat să noteze eventualele întrebări ale elevilor în raportul testării și să le reproducă în Raportul Administratorului de test.

Amintim că Sorin Cîmpeanu spunea într-o dezbatere organizată de Edupedu.ro, în luna septembrie 2021, că Evaluările Naționale din anul școlar 2021-2022 vor fi standardizate și corectarea va fi făcută computerizat: „Va trebui însă să derulăm foarte repede acest proces, va trebui să achiziționăm și echipamentele și va trebui să formăm și cadrele didactice pentru aceste evaluări online, asumate într-adevăr pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și pentru Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a. Asumate și la nivel de proiect pilot pentru examenul de Bacalaureat, pilot însemnând evaluarea din cel puțin un liceu în fiecare județ”.

Iată ce spunea Radu Szekely, consilierul ministrului Educației, în luna ianuarie a acestui an despre evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a: „Evaluările de clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt deja standardizate. Itemii care sunt folosiți sunt itemi care evaluează specific niște competențe foarte bine descrise. Profesorii primesc în baremul de corectare o descriere a acestor competențe și scopul acestor evaluări tocmai acesta a fost: să realizeze o evaluare standardizată și să sprijine profesorul, învățătorul în elaborarea inclusiv a activităților de învățare remedială. Nu s-a realizat neapărat acest lucru, însă instrumentul există. Trebuie să reglăm procesul, pentru că de multe ori, instrumentele se pun la dispoziție, însă implementare are de suferit. Într-adevăr, și aici, implementarea a avut de suferit.”

Model Raport Administrator de test

Pentru elevii care termină testul mai repede decât timpul acordat li se va sugera să revadă răspunsurile date.

Calendarul de administrare a Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul şcolar 2021-2022 este următorul:

Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a

  • Scris — Limba română — 10 mai 2022 
  • Scris — Limba maternă — 10 mai 2022 
  • Citit — Limba română — 11 mai 2022 
  • Citit — Limba maternă — 11 mai 2022 
  • Matematică — 12 mai 2022 
  • Scris-Citit — Limba română pentru minoritățile naționale — 13 mai 2022

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a

  • Limba română — 17 mai 2022 
  • Matematică — 18 mai 2022 
  • Limba maternă — 19 mai 2022

Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a: proba la Limbă și comunicare este programată pe 25 mai, iar la Matematică și Științe ale naturii pe 26 mai 2022.

Manualul de proceduri pentru administrarea Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2021-2022

Raportul școlii pentru Evaluarea Națională la finalul clasei a II-a

Raportul școlii pentru Evaluarea Națională la finalul clasei a IV-a

Raportul școlii pentru Evaluarea Națională la finalul clasei a VI-a

Citește și:
GHID Evaluările Naționale de la clasa a II-a și a IV-a explicate pentru părinți de învățătoarea Silvia Cornea-Duțu / Ce urmăresc testările și cum ne raportăm la rezultate
BREAKING Calendarul Evaluărilor Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, în anul școlar 2021-2022, a fost publicat
septembrie 2021 – VIDEO Evaluările Naționale de la clasele a VIII-a, a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi evaluări standardizate, corectarea va fi digitalizată, anunță ministrul Educației: Avem fișa de proiect cu fonduri europene deja scrisă, va trebui să achiziționăm echipamentele și să formăm cadrele didactice
INTERVIU Învățătorul care face povești din orele de română și matematică. La adunări și scăderi, termenii sunt “ostași” / Gabriel Sîrbu: “Cu un pic de imaginație, absolut orice oră poate deveni o poveste cu regi și dragoni, eroi și prințese”

Foto: © Nyul | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


1 comment
  1. Ce stiu elevii se vede in notele si mediile luate. Nu face nimeni nimic cu rezultatele acestor teste , ci sunt praf in ochi. Stres, hârtie , rapoarte care nu i intereseaza pe nimeni. Astea nu se scot? A, n a zis Consiliul elevilor ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Câți bani primesc în plus profesorii care participă la Evaluarea Națională, Bacalaureat, Admitere liceu, Titularizare și Definitivat în 2024, față de 2023. Singurele funcții fără majorare sunt la Definitivat: președinții comisiilor din centrele de evaluare cu peste 250 de candidați și secretarii 

Profesorii care participă la examenele naționale din 2024, Evaluarea Națională, Bacalaureat, Admitere liceu, Titularizare și Definitivat vor primi în plus sume variind de la 50 de bani, pentru funcția de…
Vezi articolul

Subiecte și bareme la Matematică, de la testarea inițială pentru Evaluarea Națională 2025 a elevilor de clasa a VIII-a din Călărași / La subiectul III, elevii primesc puncte pentru orice soluție corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, spune inspectorul general adjunct Călin Nicușor

Elevii din județul Călărași au susținut astăzi, 19 septembrie, proba la matematică din cadrul  testării inițiale pentru Evaluarea Națională 2025. Pe 18 septembrie, elevii au avut proba la Limba și…
Vezi articolul

Dacă diriginții nu sunt anunțați de părinți că nu vin copiii la orele de pregătire, înseamnă că elevul va fi prezent fizic la ore, spune secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar

Dacă diriginții nu sunt anunțați de părinți că nu vin copiii la orele de pregătire, înseamnă că elevul va fi prezent fizic la ore, anunță Rodica-Luminița Barcari, secretarul de stat…
Vezi articolul

Ultima zi de școală pentru elevi, de sâmbătă începe vacanța mare care are 86 de zile / Tot vineri este ultima zi de înscrieri pentru examene și pentru încheierea mediilor

Vineri, 16 iunie, este ultima zi de școală pentru copiii de grădiniță și pentru elevi claselor primare, gimnaziale și liceale, cu excepția învățământului tehnologic și profesional. Durata vacanței de vară…
Vezi articolul

UPDATE Baremele de corectare și notare pentru proba scrisă de Limba română de la Evaluarea Națională 2023 au întârziat să fie publicate din cauza unei erori la site-ul subiecte.edu.ro, al Ministerului Educației

Site-ul care ar fi trebuit să publice subiectele și baremele de notare este nefuncțional pentru pagina pe care ar fi trebuit să apară acestea de la ora 15:00. Ministerul Educației…
Vezi articolul