Valentin Mircea, fostul șef al Corpului de Control al Guvernului: Legea nu obligă copiii să poarte mască la examenele naționale

4.835 de vizualizări
FOTO: pixabay.com
„Legea nu obligă copiii să poarte mască la examenele naționale”, scrie Valentin Mircea, fostul șef al corpului de Control al Guvernului României și tatăl unei eleve care susține anul acesta Evaluarea Națională, într-un mesaj trimis Edupedu.ro. Acesta spune că „lămurisem lucrul acesta (n.r. că măștile nu sunt obligatorii prin lege) săptămâna trecută cu doamna Monica Anisie”, dar „tema revine iar în discuție”.

Redăm mesajului lui Valentin Mircea:

„Legea nu obligă copiii să poarte mască la examenele naționale.

Lămurisem lucrul acesta săptămâna trecută cu doamna Monica Anisie și văd că tema iar revine în discuție.

Fata mea cea mare va da Evaluarea Națională și pur și simplu nu poate purta masca – a stat numai în casă și nu a avut unde să se obișnuiască cu masca. Are emoții teribile, la primul examen major din viața ei, și la fel au și alți copii.

Este inuman, ilegal și inutil ca elevi aflați la 2 metri distanță să fie obligați să respire 3 ore prin mască, cu riscul de a face un rezultat slab sau chiar de a abandona, daca se panichează.

Guvernul ar trebui să înțeleagă că nu poate da doar restricții, chiar și fără sens.

Este în joc viitorul unei generați și este nevoie de rațiune și umanitate.”

Reamintim că masca trebuie purtată obligatoriu în spații închise potrivit Ordinului nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă. 

Articolul 1 prevede: „Pe durata stării de alertă, în spațiile publice închise, spațiile comerciale și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile și cu respectarea Instrucțiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin”.

Potrivit ordinului respectiv, „în funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot exista unele excepții, astfel:

a) angajatul este singur în birou;

b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;

c) persoana desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);

d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;e) vorbitorii în public, în spații interioare, cu condiția respectării distanței de 3 metri între aceștia și alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;

f) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.”

Ministerul Educației a recapitulat ieri condițiile în care elevii vor susține Evaluarea Națională, iar în comunicatul oficial nu se face nicio referire la maștile de protecție.

Valentin Mircea este avocat, a fost șef al corpului de control al Guvernului în perioada în care premeir era Dacian Cioloș. A deținut și funcția de vicepreședinte al Consiliului Concurenței.

Foto: Image by leo2014 from Pixabay


4 comments
  1. Da, domnule fost sef , bun venit in lumea reala, aici la noi examenul se da cu masca, obligatoriu, sa nu uit cu masurarea temperaturii 37,3, nu e precum pe vremuri si acum la guvern , fara masca.
    Copii sunt chemati la scoala de la ora 6:00 , examenul incepe la 9:00, dureaza 2 ore, deci masca minim 5 ore , daca nu tinem cont de drumul pana/de la scoala.
    Ce sa facem scoala nu este cabinetul primului ministru sa stea copii fara masca, numai acolo respectarea legii este optionala.

  2. Dacă vrei sa nu poarte masca poate ar trebui sa fie singura în clasa, nu trebuie sa infectam bunici pentru motive subiective. Multa bafta!

  3. Din comunicatul MEC: „Candidații TREBUIE să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.” NU se precizeaza ca TREBUIE sa aiba masti…, dar nici nu interzice!!!
    DECI elevii ar putea veni cu masca (reutilizabila, si/sau mai performanta decit cele pe care le da scoala!) de acasa!!!
    Si NU LI SE POATE INTERZICE SA O FOLOSEASCA, deoarece nu apare in comunicatul MEC ca obiect INTERZIS a se introduce in clasa: „Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. […] este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).”

    In aceste conditii, si-a pus cineva (de prin minister) problema ca in masca (de ex. 3M sau FFP2.. etc.) unii elevi ar putea avea … fituici??? 😉 Sau … un microfon prin care sa transmita subiectul in exterior???;)
    Iar profesorul asistent nu poate face aceasta verificare, caci nu are dreptul sa-i ceara sa scoata masca …
    Sper ca acest comentariu sa … nu le dea idei!!!;):)

  4. Deci se pune sau nu masca ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației se pregătește ca greva generală să țină până la examene. Schimbări de ultimă oră în regulile de la Evaluarea Națională și Admiterea la liceu 2023: se suplimentează numărul membrilor în comisii, iar președinții acestora pot fi și profesori din consiliul de administrație, nu numai directori și directori adjuncți

Metodologiile de organizare pentru Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a și Admiterea la liceu 2023 au fost modificate în mod excepțional, în ultimele două săptămâni, fără niciun anunț…
Vezi articolul

Rezultate simulare Evaluare Națională 2024. Notele elevilor de clasa a VIII-a vor fi comunicate pe 23 februarie. Comisia de examen transmite profesorilor să discute pe lucrări cu elevii abia după finalizarea corectării în toată țara – surse

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale (EN VIII) 2024 pentru elevii de clasa a VIII-a vor fi comunicate acestora vineri, 23 februarie, prevede calendarul de organizare a simulării. Profesorii ar…
Vezi articolul

Ghidul operatorului din centrul de examen la simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2025, trimis în școli de minister: Verificați dacă lucrarea a fost încărcată pentru toți elevii prezenți

Ghidul operatorului din centrul de examen conține informații despre autentificare, verificarea sălilor de examen, a repartizării elevilor, repartizarea asistenților care scanează lucrările și a faptului că pentru toți candidații prezenți…
Vezi articolul