Președintele Nicușor Dan a avut un scurt mesaj pentru profesori și elevi sâmbătă dimineața, în discursul de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, județul Vrancea, liceu pe care l-a decorat vineri și la care a participat la o sesiune de întrebări din partea elevilor.
În discursul de deschidere, Nicușor Dan a avut câte un mesaj pentru profesori și elevi.
Pentru profesori, „nu întotdeauna societatea noastră v-a pus la locul pe care îl meritați. Nu a fost tocmai corectă cu dumneavoastră, dar multă lume înțelege și vă este recunoscătoare pentru faptul că ați reușit să țineți această societate dintr-o poziție uneori, cum am spus, ingrată. Deci mulțumirea mea și prin minea societății pentru ceea ce faceți”, a declarat Nicușor Dan.
Pentru elevi: „e o lume complexă, cu multe oportunități. Îndemnul meu este să continuați să credeți în țara asta, pentru că ea sunt convins că are un mare viitor și o să vedem că pe termen mediu o să devină tot mai evident acest viitor”, a transmis Nicușor Dan.
Discursul și sesiunea de întrebări pot fi urmărite aici:
Redăm integral mesajul președintelui:
„Domnule Director,
Dragi elevi,
Distinși profesori,
Dragi absolvenți,
Distinse autorități locale,
Doamnelor și domnilor,
Este o mare bucurie pentru mine să fiu cu dumneavoastră în dimineața asta și vă mărturisesc că este și un moment de emoție, aducându-mi aminte de formarea mea ca elev. Mult timp după ce am terminat liceul, de câte ori mă întâlneam cu cineva și spuneam că sunt din Făgăraș, întrebarea era „și ai făcut la Radu Negru în Făgăraș, nu-i așa?” și eu spuneam „da, e adevărat”.
În primul rând, felicitări pentru faptul că continuați să vă formați în direcția unor valori, pentru că trăim într-o societate în care avem o confuzie de valori, și este obligația noastră să luptăm pentru valori cum ar fi adevărul, cum ar fi valoarea științei și a cunoașterii în societate, cum ar fi respectul pentru știință și cunoaștere în societate, și nu e deloc o luptă ușoară. Și mai ales pentru dumneavoastră, care vă formați și intrați în societate, nu e deloc ușor.
Și, cumva, în generația noastră, ca să fii neconformist – evident că fiecare copil voia să fie neconformist – ca să fii neconformist, era destul de simplu, îți lăsai părul un pic mai mare, ascultai un fel de muzică, și erai neconformist.
Pentru dumneavoastră, să fii neconformist înseamnă, în opinia mea, să ai curajul să afirmi niște valori care par că sunt desuete, dar sunt valorile pe care societatea asta s-a creat. Nu e ușor.
Vreau să am un cuvânt pentru domnii profesori. Nu întotdeauna societatea noastră v-a pus la locul pe care îl meritați, nu a fost tocmai corectă cu dumneavoastră, dar multă lume înțelege și vă este recunoscătoare pentru faptul că ați reușit să țineți această societate dintr-o poziție uneori, cum am spus, ingrată. Deci, mulțumirea mea și, prin mine, a societății, pentru ceea ce faceți.
Și, din nou, pentru elevi: e o lume complexă, cu multe oportunități. Îndemnul meu este să continuați să credeți în țara asta, pentru că ea sunt convins că are un mare viitor și o să vedem că pe termen mediu o să devină tot mai evident acest viitor.
Încă o dată felicitări pentru ceea ce faceți! Ne vedem la 170 de ani! Succes în toate!”
1 comment
A sta în fruntea unui stat eșuat și capturat ar trebui să fie un motiv de jelanie și de regrete, niciodată de bucurie și de aroganță. Până nu aruncă șarpele de la piept, anume minciuna legitimității și reprezentativității fără obligații în fața cetățenilor, doar cu pretenții și privilegii, domnul președinte nu poate aștepta o soartă mai bună. Și nici poporul. Corupția electorală este incompatibilă cu democrația. Corupția politică este incompatibilă cu echitatea și prosperitatea.