400.000 de elevi din totalul de 3 milioane nu au acces la internet – a declarat subsecretarul de stat în Ministerul Educației. Discuții pentru implementarea unui program de vouchere pentru internet

1.949 de vizualizări
Copii cu tablete la scoală / Foto: World Vision Romania
“Aproximativ 400.000 de elevi din 3 milioane de elevi nu au acces la internet acasă. E vorba de comunitățile în care nu există conexiune de internet acasă”, a declarat subsecretarul de stat din Educație Jean Badea, în conferința de lansare a strategiei de digitalizare a educației.

Unii dintre acești 400.000 au un telefon, dar nu beneficiază de internet. Sper că în doi ani vom avea internet în toate comunitățile“, a continuat Badea.

Oficialul a vorbit despre implementarea unor vouchere pentru internet. “Există la acest moment în implementare la Ministerul Comunicațiilor serviciul universal, serviciu de poștă astfel încât fiecare cetățean din țara asta să poata trimite. Discuțiile avute cu ANCOM este (sic!) ca acest serviciu să se extindă și pe partea de internet și pentru comunitățile defavorizate să se poată, printr-un program social, acorda vouchere pentru internet, adică un voucher în valoarea abonamentului la internet. Dacă un elev nu își permite abonamentul la internet, statul să îi dea un voucher”, a precizat Badea.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de lansare în dezbatere publică a strategiei pentru digitalizarea educației din România.

Citește și:
VIDEO Evaluări digitale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi susținute odată cu introducerea alfabetizării digitale la grădiniță – a anunțat subsecretarul de stat din Ministerul Educației Jean Badea: În cațiva ani să transferăm toate examenele în zona digitală
Competențele digitale – predate în învățământul primar de anul viitor. Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a să conțină probă de abilități digitale din 2024. Pentru profesori competențele digitale vor fi introduse încă din formarea inițială – măsuri incluse în Strategia privind digitalizarea educației în România / Țintă: 90% din populație să fie alfabetizată digital
VIDEO Monica Anisie: Strategia de digitalizare a educației cuprinde și curriculum școlar pentru meserii emergente


2 comments
  1. Fiecare cetatean sa poata trimite ce??? Interventiile dlui semi-secretar “este” deja fulminante. Ii propun sa faca o pauza, nu de alta, dar nu se pot procesa atatea cugetari strategice. Time-out bitte!

  2. Doar cu speranta subsecretarului, nu vor avea internet. Trebuie să si faca ceva pt asta! Si nu doar el, ci tot ministerul educației, cit mai urgent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Surse: Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM

Un “Program Național de sprijinire a învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii” (PNSTIM) urmează să se înființeze în baza viitoarei Legi a învățământului superior, în continuarea unui program similar…
Vezi articolul

Raportul anchetelor ISMB și CNCD privind acuzațiile de de discriminare rasială făcute de mama unei eleve de culoare: „Aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării”. Pe camerele video, fetița s-a împiedicat, nu a fost agresată

Două anchete realizate în paralel de Inspectoratul Școlar București și Consiliul Național pentru Combatarea Discriminării relevă că, în cazul presupusei hărțuiri repetate la care ar fi fost supusă o elevă…
Vezi articolul

Cazul portretului Reginei, înlăturat de studenți dintr-o sală a unui colegiu din Oxford – discuții despre tradiție, schimbare și “cancel culture”. Președintele colegiului: “Uneori, studenția înseamnă provocarea generației mai în vârstă. Se pare că acest lucru nu e prea dificil în zilele noastre”

Decizia luată prin vot de o organizație studențească din Oxford, de a da jos portretul Reginei Elisabeta a II-a dintr-o încăpere, din cauza trecutului “colonial al acesteia”, a stârnit o…
Vezi articolul