Copiii de nicăieri: 70.000 de elevi așteptați la școală în 2017 și 2018 nu s-au mai înscris în clasa pregătitoare

8.639 de vizualizări
FOTO: pixabay.com
Școala a pierdut urmele a 70.000 de copii, în doar doi ani. Atât este diferența între numărul copiilor născuți în 2011 și 2012 și numărul celor care au devenit apoi elevi, în anii școlari 2017-2018 și 2018-2019. Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, clasa pregătitoare – deși obligatorie – scapă de la înscriere o treime de generație. Una dintre explicații ar putea fi emigrația, dar nimeni nu știe ce se întâmplă cu ei, în realitate.

În 2011 s-au născut copiii care au ajuns anul trecut (2017) la vârsta clasei pregătitoare, acum fiind deja în clasa I. Pentru că învățământul este obligatoriu de la 6 ani, toți copiii (cu foarte mici excepții) merg la școală la această vârstă. Dacă la naștere, generația 2011 număra 196.242 persoane, potrivit INS, în 2017 această generație mai avea 186.394 de copii. Cu 9.848 de copii mai puțin.

La școală, în anul 2017-2018, în clasa pregătitoare s-au mai înscris 156.170, potrivit datelor INS. Reiese de aici că numai puțin de 30.224 de copii nu sunt la școală, deși școala este obligatorie.

În total, dacă e să luăm ca reper anul nașterii acestor persoane, rezultă că nu se știe nimic despre circa 40.000 de copii din generația născută în 2011. Asta înseamnă 20% din acea populație, adică unul din 5.

Povestea se repetă și pentru generația 2012.

În 2012 s-au născut copiii care anul acesta (2018) au intrat în clasa pregătitoare. La momentul nașterii generația număra 201.104. Populația în vârstă de 6 ani în 2018 este de 182.842. O diferență de 18.262 de copii. Dintre ei, la școală în clasa pregătitoare, în anul școlar 2018-2019, s-au mai înscris puțin peste 171.000 de copii (*date provizorii), potrivit răspunsului Ministerului Educației la solicitarea Edupedu.ro. Cu 10.000 de copii mai puțini față de așteptări.

Diferența față de anul nașterii ar fi de peste 28 de mii de copii care, în loc să intre în învățământul obligatoriu la această vârstă, nu se regăsesc nici pe listele școlilor și nici în alte evidențe ale statului.

În total sunt aproximativ 70 de mii de copii lipsă, asta înseamnă cât populația unui oraș ca Alba Iulia.

Unde ar putea fi?

O ipoteză ar fi că au emigrat împreună cu familia. Numai în ultimii 4 ani, peste 1 milion de români au fost înregistrați ca emigranți temporari de către autorități, potrivit datelor INS. Statisticile ONU susțin că fenomenul migrației înseamnă 3,7 milioane de români care trăiesc acum departe de țară. Banca Mondială, pe de altă parte, vorbește într-un studiu dedicat migrației românești despre 3 până la 5 milioane de emigranți.

FOTO: pixabay.com


3 comments
  1. Ii mai tin la gradi sau acasa un an.
    Unii copii fac de doua ori grupa mare la gradi de frica ca nu fac fata la clasa zero.
    Parintii uneori nu-i inscriu in clasa I nici dupa varsta de 8 ani pe motiv ca sunt nedezvoltati, ca sa nu faca efort.
    Pe vremea bunicilor lor, in anii ’50 scoala incepea la 8 ani si familia a considerat ca, daca bunicii au facut scoala asa, de ce nepotii sa inceapa cu doi ani mai devreme?

  2. 18.278.496. numărul de alegători înscriși pe listele permanente , poți scădea din ei liniștit 5 milioane care is doar pe lista probabil 2-3 milioane morți de mult. Iar restu nici nu mai știu unde e Romania. La ora actuala nu cred ca mai suntem 15 milioane de persoane in Romania care in ultimele 12 luni am fost măcar 6 luni intre granițele tari .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toderiuc, inspector general școlar adjunct ISMB: În București, toți elevii vor fi prezenți fizic la școală de pe 14 septembrie. Ce se întâmplă dacă apar focare de coronavirus în unitățile de învățământ

Toate școlile gimnaziale din București vor începe școala cu scenariul verde și toți elevii vor fi prezenți fizic la școală, cu măști puse la dispoziție de autorități și dezinfectant pe…
Vezi articolul

Profesorii vor include inteligența artificială în predare la nivel preuniversitar, ei și elevii vor fi evaluați cu ajutorul unor instrumente IA, iar domeniul va fi abordat în discipline opționale la liceu, conform proiectului Strategiei naționale pentru IA

Inteligența artificială urmează să fie studiată în cadrul unor discipline noi, opționale, sau în module opționale la nivel de liceu, iar profesorii o vor îngloba în activitățile de predare, reiese…
Vezi articolul

Cum este promovată lectura în școlile și liceele din Franța. Autoritățile au numit-o „Mare Cauză Națională”: programe de milioane de euro pentru cărți, activități și concursuri. Bilanțul proiectelor naționale franceze pentru lectură, anunțat de ministerul Educației, alături de viitoarele demersuri

Lectura a devenit prioritate națională în Franța, cu un accent de anul trecut și anul acesta pe continuarea de programe din anii anteriori care să sprijine cititul în școli. Fundamentată…
Vezi articolul

Pregătire gratuită pentru Evaluarea Națională susținută prin campania “Oferă Educație” – 300 de lecții video, exerciții și teste omologate de Ministerul Educației, resurse educaționale inovative și interactive (P)

Peste 3.300 de elevi de clasa a VIII-a din 150 de școli din mediul rural, din județele Argeș, Constanța și Dâmbovița, au primit acces gratuit la programele de pregătire la…
Vezi articolul

Primăria București vrea să taie 22% din bugetul pentru Educație la rectificare. Unele investiții în infrastructura școlară, în after-school și grădinițe sunt lăsate cu 1.000 de lei în buget

Peste 35,6 milioane de lei sunt propuse pentru tăiere de la capitolul Învățământ, din totalul alocării pentru acest capitol de 162,9 milioane de lei. Proiectul de hotărâre pentru rectificare bugetară…
Vezi articolul