A murit criticul și istoricul literar Alex Ștefănescu. Anunțul a fost făcut de mai mulți apropiați ai scriitorului

1.227 de vizualizări
Alex Ștefănescu / Foto: captură TVR – Youtube.com
O veste care îndoliază cultura română: a murit marele critic și istoric literar Alex Ștefănescu – a scris pe o rețea de socializare scriitorul Daniel Cristea Enache, conform europafm.ro, citată de G4Media.ro.

Alex Ștefănescu avea 76 de ani și era bolnav de mai mulți ani.

Născut la 6 noiembrie 1947, la Lugoj, Alex Ștefănescu a absolvit liceul la Suceava, apoi a urmat cursurile Facultății de Limba și literatura română din cadrul Universității din București (UB), așa cum se numea atunci Facultatea de Litere a UB din prezent.

O scurta perioada a fost profesor, dupa care a intrat în presă, conform G4Media.

A publicat numeroase volume de critică și teorie literară, antologii de literatură, proză, teatru, publicistică, printre care și „Istoria literaturii române contemporane 1941-2000”, apărută în 2008.

Alex Ștefănescu a murit la un an distanță de filosoful și scriitorul Mihai Șora, primul ministru al educației după căderea comunismului.


2 comments
  1. Dumnezeu sa-i odihneasca sufletul in vesnicia Lui

  2. Un mare critic literar,cu un mare spirit critic și autocritica. Un spirit cu o spontaneitate înnăscută care din ceva
    banal ,făcea o poveste care te marca !
    Dumnezeu sa-l odihnească și sa-l așeze pe locul lui în Împărăția cerurilor !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un copil care ia 2 la matematică, la evaluarea națională, are media 10 la niște obiecte la care nu s-ar fi putut descurca fără matematică, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu: Nu cred că poți să fii de 2 la matematică și să fii de 10 la fizică, la geografie, poate la chimie

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „un copil care ia 2 la matematică, la evaluarea…
Vezi articolul

Opt posturi de lector de limba română la universități din Canada, Maroc, Chile sau Serbia, scoase la concurs de Institutul Limbii Române. Patru dintre ele, libere și în urmă cu 5 luni / Candidaturile se depun până pe 12 ianuarie – condițiile de înscriere

Opt posturi de lector de limba română la universități din străinătate au fost scoase la concurs la începutul lunii ianuarie 2024 de Institutul Limbii Române, potrivit anunțului de pe pagina instituției,…
Vezi articolul