Achizițiile pe programul de dotare a școlilor, estimat la aproape un miliard de euro, sunt blocate de aproape două luni. Ministerul Fondurilor Europene nu a făcut nici acum normele de aplicare, iar Manualul beneficiarului nu poate fi elaborat fără acestea

4.345 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Școlile și primăriile nu pot face nicio achiziție din programul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”, finanțat prin PNRR, conform unei informări a UEFISCDI – Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării – primită de beneficiarii din proiect, obținută de Edupedu.ro.

Este vorba despre normele de aplicare, pentru OUG 76/2023, pe care Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ar fi trebuit să le elaboreze, dar care nu există până la momentul publicării articolului.

Normele ar fi trebuit să fie elaborate în 30 de zile de la publicarea OUG 76 în Monitorul Oficial, adică cel mult în urmă cu 16 zile. Documentul nu este publicat nici măcar în transparență decizională, conform site-ului MIPE.

Foto: Edupedu.ro
  • Am solicitat Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene un răspuns despre aceste norme metodologice. În momentul primirii, îl vom publica.

Programul de dotare prevede că prin intermediul autorităților administrației publice locale din România, unitățile de învățământ preuniversitar de stat acreditate, inclusiv liceele cu filieră vocațională, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic, cluburile, cluburile sportive și palatele copiilor, prin intermediul universităților de stat pentru unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și care sunt înființate în cadrul acestora, precum și prin intermediul statelor majore ale categoriilor de forțe/comandamente de armă pentru unitățile de învățământ preuniversitar din cadrul acestora, vor fi dotate cu echipamente TIC, mobilier și materiale educaționale și sportive, prin finanțare PNRR.

Lista beneficiarilor pentru acest apel a fost anunțată încă din luna mai de Ministerul Educației.

Acest aple de proiecte are următoarele ținte:

  • 5.200 laboratoare de informatică echipate,
  • 3.600 școli cu clase de nivel primar, gimnazial si liceal dotate cu echipamente IT pentru digitalizarea resurselor de învățare,
  • 909 laboratoare informatice din școlile de educație și formare profesională,
  • 75.000 de săli de clasă/sala pentru activități extrașcolare sau sportive, dotate cu mobilier,
  • 10.000 de laboratoare/cabinete din sistemul de educație preuniversitar, inclusiv cabinete de asistenta psihopedagogică.

Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 977.360.200 euro, fără TVA, valoare eligibilă din PNRR, conform Ministerului Educației.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


8 comments
  1. Uite asa face mipe treaba si dupa aia inventeaza tot felul de controale si pe tot felul de chichite ca sa isi arate ei puterile. Dar tot pe munca altora, nimic nu de-a lor. Cati din ei au implementat 1 proiect ? Cati ??? Speram ca macar PNRR-ul sa scape de ciuma mipe dar observam acum ca nu.

  2. Pai nu de aia s-au rupt ADR urile de MIPE ? Pentru incompetenta functionarilor de acolo. Si-au dat seama ca nu poti face proiecte cu unii dintr-un minister care nu are nicio treaba cu dezvoltarea regionala. Si ca nu vor vrea ca Vestul sa se dezvolte mai bine.

  3. Tipic Ministerului Fondurilor, face tot ce poate sa puna frana banilor din proiectele sistemului de invatamant. Pentru ca educatia nu prea produce spagi, comisioane si posturi pentru clica din acel minister. Si nici nu e educatia cum sunt firmele alea nou create doar sa sifoneze banii europeni. Acolo fac imediat manuale, proceduri si instructiuni, ca sa-i scape, desigur. Desfintarea acelui minister, banii europeni la ministerele responsabile de domeniu, economie directa la buget de 8 mld euro, deficit bugetar sub 2%.

    1. Corect, desfintare Mipe!!! Va dati seama ca acolo sunt peste 1700 de functionarasi care nu fac nimic concret in fonduri ? Programele ar trebui scrise de provincie, nu de ei din vosele lor, implementarea tot la structuri regionale sau loce, audituri regionale sau locale si nu din Bucuresti. Restructurarea fondurilor!

  4. Fiintele din minister isi permit o intarziere de peste 16 zile intr-o situatie atat de importanta si nu li se intampla absolut nimic. Noi, profesorii, nu vom pati nimic daca vom incheia mediile anuale cu 16 zile intarziere, asa-i?

  5. Le-au dotat cu calculatoare dar au uitat sa le doteze cu profesori.
    Mai ales la fizica chimie si treptat si la altele.

    ba chiar si cu suficiente sali de clasa ca sa fie maxim 20 elevi per clasa nu 40.

  6. Nu,, este” bani. S-a dus pe copca si asta. Romania lucrului bine facut. Incompetența celor din minister. Iau o groaza de bani ca sa frece menta. Pe astia nu ii vede nimeni.

  7. deci nu vor veni. poate după ianuarie…2024 an electoral …ce trist că speri sa primești dotări pentru a-ți face bine treaba în ani electorali…
    Diferențele de plata obținute prin hotărâre judecătorească,transa 3…pauza…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like