Alegeri în Academia Română 2026: academicienii își aleg astăzi vicepreședinții, funcție la care candidează Nicolae Zamfir, Wilhelm Dancă, Victor Voicu, Ioan Dumitrache, Gabriela Marinoschi și Dumitru Murariu – SURSE

0 vizualizări
Academia Română / Sursa foto: Ministerul Justiției
Academia Română / Sursa foto: Ministerul Justiției
Academia Română organizează astăzi, 29 aprilie 2026, alegerile pentru funcțiile de vicepreședinți. La ora 10:00 va începe votul pentru alegerea celor patru vicepreședinți, funcții la care candidează academicienii Nicolae Zamfir, Wilhelm Dancă, Victor Voicu, Ioan Dumitrache, Gabriela Marinoschi și Dumitru Murariu, potrivit surselor noastre. Informația a fost publicată inițial de agenția de presă Agerpres și a fost confirmată și de sursele Edupedu.ro.

Vicepreședinții Academiei Române sunt aleși de adunarea generală pentru un mandat de 4 ani și pot fi realeși o singură dată. „Alegerea se face în condițiile cvorumului, cu obținerea a cel puțin două treimi din numărul voturilor membrilor prezenți. În al doilea tur de scrutin se decide, în condițiile cvorumului, cu majoritate simplă”, potrivit Statutului Academiei.

Tot astăzi, 29 aprilie 2026, erau programate și alegerile pentru funcția de secretar general al Academiei Române. Reprezentanții Academiei Române au declarat, însă, pentru Edupedu.ro că niciun academician nu s-a înscris pentru această funcție, motiv pentru care alegerile pe această poziție vor avea loc la o dată ulterioară.

Până acum, vicepreședinții Academiei Române au fost academicienii Marius Andruh (care pe 7 aprilie 2026 a fost ales președintele Academiei), Mircea Dumitru, Dumitru Murariu, Nicolae Zamfir. Secretar general a fost, în mandatul anterior, Ioan Dumitrache.

Cei 4 vicepreședinți, alături de președintele Academiei și de secretarul general, alcătuiesc biroul prezidiului. Ei sunt aleși de Adunarea generală, organul suprem de conducere al Academiei Române, care este formată din membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare ai Academiei Române, potrivit Statutului. Cvorumul de prezență al adunării generale este constituit din jumătate plus unu dintre membrii Academiei Române, cu excepția membrilor de onoare din străinătate.

Vicepreședinții Academiei Române sunt cei care coordonează „domeniile fundamentale ale cunoașterii”, prevede Statutul Academiei. Vicepreședinții fac parte din Prezidiul Academiei Române, alături de președintele forului, secretarul general, președinții secțiilor de
specialitate și ai filialelor. Atribuțiile vicepreședinților se stabilesc de prezidiu, la
propunerea președintelui.

„Secretarul general conduce aparatul de lucru al Academiei Române și are responsabilitatea patrimoniului acesteia”, prevede Statutul Academiei Române la articolul 49, aliniatul 3.

Funcțiile de președinte, vicepreședinte și secretar general sunt asimilate cu funcțiile de demnitate publică, fiind retribuite cu indemnizații la nivel de ministru, în cazul președintelui, și de secretar de stat, în cazul vicepreședinților și al secretarului general.

Știre în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Limbajul științific românesc din prezent „este pestriț”, cu termeni neadaptați din limbi străine, pentru că ultimul vocabular specific este din 1960, atrage atenția vicepreședintele Academiei Române, Marius Andruh: Răspunzători suntem și noi specialiștii. De atunci știința a evoluat

Limbajul științific romanesc este unul „pestriț”, cu termeni din limbi străine, cei mai mulți neadaptați, pentru că ultimele norme și reglementări ale termenilor care să se folosească în diverse domenii…
Vezi articolul

Reorganizarea forului care controlează circa 20% din banii de cercetare, UEFISCDI, și înființarea unui Consiliu independent care să se ocupe de domeniu este cerută printr-un manifest semnat de zeci de profesori și cercetători români, de la universități din România și din lume

“Propunem crearea unei entități juridice noi, „Consiliul pentru Cercetare”, unitate independentă de factorul politic și care va gestiona și distribui bugetul alocat acesteia de către statul român exclusiv pe bază…
Vezi articolul

Guvernul României să plătească integral contribuțiile către Agenția Spațială Europeană – ESA și să deblocheze programul spațial din Planul Național de Cercetare, altfel „își scoate singur țara din spațiu” – apel al Asociației Romanian Space Initiative / Aceasta spune că proiectul „primului statelit românesc de cercetare dezvoltat de studenți” este în pericol

Guvernul României trebuie să plătească integral și la timp contribuțiile către Agenția Spațială Europeană (ESA) și, în același timp, să operaționalizeze „imediat” Programul Spațial Civil din Planul Național de Cercetare,…
Vezi articolul