“Am aflat despre această decizie de la televizor” / “Au reușit doar să irite în plus pe profesorii care și așa sunt supărați, sunt obosiți” – mesajele transmise de două profesoare nemulțumite de felul cum liderii sindicali au anunțat suspendarea grevei din educație

959 de vizualizări
Protestele profesorilor din 9 iunie 2023 / Foto: Edupedu.ro
Nemulțumirile auzite, luni, în rândul profesorilor, în privința felului cum a fost decisă suspendarea grevei generale de către liderii sindicali, au fost sintetizate de două profesoare în cadrul emisiunii “Timpul prezent”, difuzată de Radio România Cultural: “Acum, noi nu mai avem încredere chiar în nimeni și cred că va trebui să, cu ocazia asta, să ne învățăm lecția reprezentativității”, a spus una dintre cele două, Teodora Coman din Sibiu. “Suntem revoltați pentru că am aflat despre această decizie de la televizor”, a spus, la rândul ei, Liliana Chivulescu, profesoară din județul Dîmbovița.
  • Cele două au comentat situația în emisiunea difuzată în seara zilei de luni, 12 iunie, zi în care, în prima parte, sindicatele din învățământ au anunțat suspendarea grevei, invocând decizia majorității liderilor sindicali din teritoriu.

Potrivit Teodorei Coman, profesoară de limba română la Școala nr. 18 din Sibiu, modul cum liderii celor două mari sindicate din educație, FSLI și Spiru Haret, au anunțat suspendarea grevei “a fost și pentru mine un șoc, și pentru colegii mei din școală, chiar și pentru liderul de sindicat din școală, care nu a fost consultat. Deci, nu am fost anunțati în niciun fel. Ne-am trezit în fața faptului împlinit și am văzut că în Sibiu, cel puțin nu știu dacă și în alte orașe, unii profesori s-au dus la sediul sindicatului și au cerut explicații (…)”.

  • Ea a spus că profesorii din școala ei au fost “foarte revoltați în primul rând împotriva acestor lideri de sindicat care au decis unilateral această suspendare”.

La rândul ei, Liliana Chivulescu, profesoară la Școala Gimnazială din Picior de Munte, județul Dâmbovița, “ne-ar fi plăcut ca liderii noștri să ne fi informat înainte ce decizie au luat, poate și să ne fi consultat. Ar fi fost extraordinar, însă am avut un șoc când am văzut la televizor titlurile ‘Greva se suspendă’ și abia după câteva minute a sosit pe grupul de sindicat și comunicatul cu greva se suspendă”.

  • Potrivit acesteia, “poate da, privită la rece, [suspendarea grevei] ar fi fost cea mai bună soluție, dar [liderii sindicali] au reușit doar să irite în plus pe profesorii care și așa sunt supărați, sunt obosiți, sunt revoltați de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele 3 săptămâni”.

Profesoara Chivulescu a spus că “vrem doar să dăm în continuare semnalul că nu avem încredere. Greva aceasta nu este de astăzi, nu este de ieri, este de 3 săptămâni. A fost anunțată de la începutul anului. Nu avem o istorie de acum. Ce avem? O istorie veche de trădări și de nemulțumiri și în momentul în care premierul Ciucă a semnat o ordonanță de urgență și apoi și-a dat demisia, noi acum suntem ai nimănui. Ce garanție? Asta e întrebarea care mi-a venit prima dată. Poate greșesc. Ce garanție avem noi că viitorul Guvern ține cont de această ordonanță de urgență, câtă vreme guvernele, de-a lungul timpului, nu au ținut cont de legi, legi care există și care pentru noi, profesorii, nu s-au aplicat ori s-au aplicat în mod ciuntit”.

Potrivit Teodorei Coman, în contextul lipsei de încredere era foarte importantă atitudinea liderilor de sindicat: “contează pentru noi foarte mult această minimă raportare de încredere și la liderii de sindicat. Acum, noi nu mai avem încredere chiar în nimeni și cred că va trebui să, cu ocazia asta, să ne învățăm lecția reprezentativității. Cine ne mai reprezintă? Acești oameni sunt de zeci de ani și cred că o comunitate care are un număr atât de mare de femei ar trebui să aibă un lider național feminin, cel puțin unul. Acești oameni îmi pare rău, mi se pare că sunt depășiți, sunt compromiși din punctul de vedere al imaginii, dar noi am sperat că totuși ne vor reprezenta ei. Acum există zero credibilitate și în acești oameni.”

  • Liliana Chivulescu a tras concluzia că, din această situație, “comunicarea corectă” este o lecție importantă: “Ar fi bine să rămânem cu ideea că este foarte important să învățăm cum să comunicăm, cum să comunicăm corect, cum să comunicăm eficient, cum să comunicăm la timp, să rămânem cu ce am învățat din trecut, ca să nu mai fim obligați să-l repetăm. Am mai spus asta. Grevele din 2000, din 2005 ar fi trebuit să ne învețe niște lucruri, nu știu dacă am ținut cont de ele. Da, ar trebui să învățăm să ne alegem liderii”.

Emisiunea poate fi ascultată integral aici.

Citește și:
Reacții dure ale profesorilor după decizia liderilor de sindicat de a suspenda greva generală: “Vrem afișarea procentajelor pe județe! Vă suspectăm de înaltă trădare. Dacă nu le afișați, vă rugăm să demisionați!”
Cum se poate suspenda o grevă generală, conform legii
BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024
LIVE TEXT Liderii de sindicat, explicații despre suspendarea grevei: Sunt convins că sunt oameni în continuare nemulțumiți, sunt oameni care doresc continuarea grevei generale. Noi am primit mandat pe care ni l-am îndeplinit. Mai departe rămâne să vedem ce se întâmplă


5 comments
  1. Bună seara,
    Dacă doriți, vă pot pune la dispoziție dovada că Dna Chivulescu a fost informată și consultată. Ba mai mult, dânsa a trimis chiar și un rezultat al consultării colegilor din școală.
    Eu consider că e calomnie ce face dna Chivulescu.

  2. Eu solicit sa scoată FSLI-ul, Statutul de la Secret. Sa putem sa vedem și noi cum sunt aleșii liderii PE VIAȚĂ!!!!!

  3. Solicităm imperativ să vedem centralizarea pe județe și pe unități școlare a votului prin care s-a decis suspendarea grevei! Dacă totul a fost corect și statutar (așa cum se jură liderii la nivel național), ce este de ascuns și secretizat?

    1. corect!

    2. Liderii judeteni nu actioneaza si nu mandateaza pe persoana fizica, altfel nu ar mai esxista membri(si nu vor mai exista, si-au taiat singuri craca). Asadar, acesti lideri sa scoata procentele si tabelele/ acordurile cu semnatura membrilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Evaluarea Națională 2021 – Mihai Bălună, profesor la Colegiul „Mihai Viteazul” din București, despre subiectele la Matematică: 10.00 nu va fi pe toate drumurile, dar bănuiesc că o să fie multe note în jur de 9.50. Sunt foarte bine calibrate

Subiectele de la Matematică pe care elevii de clasa a VIII-a le-au avut astăzi de rezolvat la Evaluarea Națională 2021 „sunt foarte bine calibrate, sunt întrebări gradate perfect, fără să…
Vezi articolul

ANALIZĂ Noua programă de Limba română propusă pentru clasa a IX-a nu are absolut nicio mențiune despre Inteligența Artificială, deși programele altor discipline cer „imperativ” folosirea AI în predare-învățare / Studiu de caz OCDE legat de Scriere în curriculumurile școlare: Toate strategiile de învățare au în prezent alternative susținute de AI

Proiectul de programă pentru disciplina Limba și literatura română – clasa a IX-a, care a stârnit deja critici cu privire la conținuturile literare recomandate și modalitatea de abordare a acestora,…
Vezi articolul

Subiectele, biletele și baremele de la probele orale de Bacalaureat și de la Competențe digitale și de Limbi străine, ținute sub lacăt de ani de zile de Ministerul Educației. Instituția nu le-a publicat niciodată din 2017 cel puțin

Subiectele/biletele de la probele orale de Bacalaureat și de la Competențe digitale și de Limbi străine, cât și baremele aferente acestora nu au fost publicate de Ministerul Educației după sesiunea…
Vezi articolul

O rețea de pagini false de Facebook, care pare coordonată din exteriorul României, promovează nostalgii comuniste și ultranaționalismul, inclusiv în grupurile online ale profesorilor și părinților – ANALIZĂ

Mai multe pagini de Facebook, care par administrate de boți și sunt înregistrate la aceleași adrese din străinătate, au început să inunde feedurile utilizatorilor, cu imagini generate deseori de inteligența…
Vezi articolul