Analfabetismul funcțional din România depășește 50% și aceasta nu este cea mai mare problemă a sistemului educațional din România – cercetătorul Dacian Dolean

14.120 de vizualizări
Photo © Juan Moyano | Dreamstime.com
Foto: © Juan Moyano | Dreamstime.com

Aceste procente atât de frecvent vehiculate în spațiul public nu descriu corect situația reală din România. Atunci când este selectat eșantionul reprezentativ pentru populația școlară din România pentru a participa la testarea PISA, elevii participanți sunt selectați dintre elevii de 15 ani care sunt înscriși la școală în acel an școlar. Realitatea este că unii elevi au abandonat școala până la acea vârstă (și nu vor fi cuprinși în această selecție). Rata abandonului școlar din România este de aproximativ 15% (mult peste media de aproximativ 10% a UE) și este plauzibil să credem că mulți dintre acești elevi abandonează școala înaintea vârstei de 15 ani.

Elevii care abandonează școala au un nivel al alfabetizării foarte scăzut. De exemplu, în studiul longitudinal în care urmărim de 8 ani nivelul de alfabetizare al unui eșantion de câteva sute de elevi din România, elevii care au abandonat școala au avut performanțe foarte slabe la testele de citire care au fost administrate anterior abandonului. Unii dintre acești elevi nu erau în stare să citească un cuvânt monosilabic după 6 ani de școlarizare, iar dintre cei care puteau să decodeze automatizat o listă de cuvinte, foarte puțini au reușit să răspundă corect la întrebări simple legate de conținutul textului.  

Dacă presupunem că majoritatea elevilor care abandonează școala o fac înaintea vârstei de 15 ani și înainte de a atinge un nivel de alfabetizare funcțională, iar procentul de 40-45% de elevi identificați de PISA ca fiind analfabeți funcționali este reprezentativ pentru aproximativ 85% din copiii de 15 ani din România (acei elevi care nu au abandonat școala până la acea vârstă), atunci nivelul analfabetismului funcțional depășește 50%.

Cu toate că aceste cifre sunt dramatice, rata uriașă a analfabetismului funcțional nu este cea mai mare problemă cu care se confruntă sistemul educațional din România. Problema cea mai mare o reprezintă lipsa perspectivei de ameliorare a situației. Am să descriu mai jos trei probleme cu care ne confruntăm și am să sugerez câteva soluții pentru ameliorarea acestora.

  1. Calitatea slabă a evaluărilor (mai ales a celor inițiale și a celor formative)

Înainte ca testele PISA să măsoare și să conceptualizeze acest fenomen, noi credeam că sistemul educațional din România este extraordinar de bun (din cauză că aveam echipe extraordinare de elevi olimpici care, pregătiți de câțiva profesori excepționali, obțineau medalii la olimpiadele internaționale). Evident că aceste performanțe sunt absolut remarcabile. Dar cât de reprezentative sunt ele pentru sistemul de învățământ din România? În continuare mulți cred că olimpicii sunt cei care definesc performanța sistemului nostru de educație (și folosesc aceste performanțe să ”dovedească” tuturor cât de deștepți sunt românii), în loc să înțeleagă faptul că temperatura sistemului educațional dintr-o țară este luată testând un eșantion reprezentativ la nivel național (și nu doar câțiva elevi cu calități remarcabile, pregătiți de profesori excepționali și susținuți de părinți implicați).

Ce încă nu este foarte clar în România este că avem nevoie în primul rând de evaluări normative (care să compare performanța elevilor la un test cu performanța altor elevi din țară). Aceste evaluări normative i-ar ajuta pe profesorii elevilor din medii defavorizate să înțeleagă gravitatea situației, iar pe decidenți să aloce resurse suplimentare acolo unde este nevoie mai mare, bazându-se pe date validate științific. În al doilea rând, avem nevoie ca aceste evaluări să fie administrate la începutul anului școlar (sub forma de evaluări inițiale), la mijlocul anului școlar (cu scop formativ) și la finalul anului școlar (sub forma de evaluări sumative). În felul acesta s-ar putea măsura progresul în fiecare clasă/școală și s-ar evalua eficiența activităților desfășurate la clasă.

Unii ar zice că Evaluările Naționale răspund nevoilor de evaluare corectă a elevilor, dar nu este adevărat. Ele nu sunt normative, se administrează prea rar (o dată la doi ani, la final de an), mulți elevi ating plafonul, au o valoare formativă scăzută, iar proprietățile psihometrice ale acestora sunt învăluite în mister. În plus, multe cadre didactice le consideră inutile. Deci prima problemă este calitatea slabă a evaluării din sistemul educațional din România. Dacă nu știi care e problema, e greu să găsești o rezolvare. Dacă nu știi foarte bine care este ritmul adecvat în care elevii trebuie să progreseze, nu ai cum să știi cât de eficient este programul educativ pe care îl implementezi.

Soluția la această situație este dezvoltarea de evaluări standardizate normative (corelate cu PISA) și conținuturi / activități care să fie strâns legate de aceste evaluări. Evaluările ar fi bine să fie administrate de cel puțin 3 ori pe an, computerizat (la începutul, la mijlocul și la finalul anului școlar), într-un interval de timp de 2-3 săptămâni care să ofere profesorilor flexibilitate în gestionarea acestora. Astfel, aceste evaluări pot fi folosite și cu scop formativ. O ședință de evaluare ar dura 30-40 de minute, dar ar putea oferi pe loc feedback util referitor la nivelul la care este elevul, și sugestii de ameliorare, corelate cu competențele care sunt testate.

Această practică este răspândită în multe sisteme educaționale performante, dar necunoscută publicului din România. Prima dată când am predat într-o școală din SUA (în 2001) am fost surprins să constat frecvența evaluărilor școlare standardizate și le-am privit cu o anumită reticență. Ulterior am început să le apreciez utilitatea, iar o dată ce am început să înțeleg metodologia din spatele dezvoltării acestora, mi-am dat seama că dacă aceste evaluări sunt construite corect, ele au un rol absolut esențial în orice proces educațional.

2. Lipsa de voință politică pentru îmbunătățirea calității învățământului și lipsa strategiilor pe termen mediu și lung

După apariția testelor PISA, tendința a fost ca acestea să fie subminate de reprezentanții guvernelor României. De exemplu, doi foști miniștri ai educației au subestimat public importanța analfabetismului funcțional din România punând sub semnul întrebării conceptualizarea acestuia (Andronescu) și relevanța rezultatelor acestor teste (Anisie). Dacă nu ar fi fost presa să amendeze aceste poziții, probabil publicul larg din România ar fi rămas în continuare la același nivel de negare a realității. Și problemele nu se opresc aici. Acum, analfabetismul funcțional a devenit acceptat ca fiind o problemă națională, dar în continuare nu se întâmplă nimic.

Au trecut doi ani de cand au fost afișate ultimele rezultate ale evaluării PISA (și de când am publicat pe această platformă o serie de măsuri care s-ar putea lua pentru ameliorarea acestei situații), și nu vedem nici o strategie clară, niciun program național de combatere a acestui fenomen, un program clar articulat, cu obiective tangibile, operaționale, cu un calendar precis. În timp ce ignorăm problema, există elevi în România care abandonează școala pentru că nu există suficienți profesori de sprijin bine formați în comunitățile dezavantajate care să implementeze intervenții remediale de o intensitate potrivită, bazate pe date științifice.

În timp ce ignorăm problema, în unele școli din România elevii memorează în continuare comentarii literare și nu își dezvoltă competențe de analiză critică a unui text la prima vedere sau nu își formează baze minime de alfabetizare științifică. Vulnerabilitatea la știri false și la dezinformare este la cote alarmante, dar se pare că această problemă nu reprezintă un motiv suficient de bun să creștem bugetul educației, care se află la minime istorice. Vara aflăm că evaluările elevilor și ale profesorilor sunt problematice pentru că notarea la examenele naționale este subiectivă (și această poveste se repetă cu o predictibilitate plictisitoare de la an la an).

Manualele școlare care sunt avizate de comisii de experți (dintre care unii sunt cadre didactice universitare), sunt pline de greșeli, dar acest lucru nu deranjează pe nimeni. Formatorii profesorilor au nevoie de formare foarte bună în domeniul științelor educației, dar se pare că această problemă este irelevantă. Proiectul România Educată este plin de greșeli metodologice pentru că specialiști în științele educației nu au fost consultați, iar pilotarea școlilor este făcută fără să se țină cont de practicile bazate pe dovezi științifice. Sugestiile făcute de specialiști în neuroștiințe sunt subestimate.

Declarăm că am învins pandemia și câteva luni mai târziu luăm din nou decizia radicală de a închide școlile (posibil pe termen nedefinit) pentru că ne-a luat pandemia prin surprindere (în ciuda faptului că specialiști în sănătate publică au anticipat apariția valului 4 încă din luna mai). Mă întreb oare cum am ajuns să ne bazăm pe presă pentru ridicarea standardelor calității învățământului din România? Și mă mai întreb, câte dintre sugestiile apărute în spațiul public au fost implementate (și câte au fost ignorate)? Mi se pare doar mie, sau cei care au puterea decizională chiar au un interes scăzut față de știință și față de îmbunătățirea calității învățământului?

Soluție: În orice democrație sănătoasă, criticile te ajută să progresezi dacă ții cont de ele. În mediul academic, înainte să publici un studiu într-un jurnal științific, lucrarea ta este evaluată printr-un process de “peer-review” care poate fi foarte dur. Dar acei evaluatori nu sunt dușmanii tăi. Sunt cei care te ajută să avansezi în carieră (chiar dacă îți resping studiul). Cel puțin, pentru mine aceștia au fost cei mai buni profesori de științe ale educației. Dacă aș fi ignorat sugestiile celor care mi-au respins articolele trimise, nu aș fi avansat din punct de vedere profesional. Dacă decidenții ignoră feedback-ul primit și se focalizează strict pe imaginea de moment (sau se raportează defensiv la ele), nu vom avea rezultate pozitive pe termen mediu și lung.

3. Efectul meditațiilor

Am stabilit că cel puțin 50% dintre elevii din România nu reușesc să depășească un nivel minim de alfabetizare funcțională. Dar hai sa ne întrebăm, câți din ceilalți 50% se descurcă la școală fără meditații private? (și aici nu mă refer la elevii olimpici internaționali care în toată lumea beneficiază de sprijin suplimentar).

În alte țări (ex. SUA) sistemul privat de meditații nu este nici pe departe atât de larg răspândit ca în România. De ce? În primul rând din cauză că este foarte scump să plătești un tutore și rar merită investiți banii în așa ceva având în vedere că resursele digitale pe care școala ți le oferă înlocuiesc această nevoie. În al doilea rând, este foarte greu să găsești profesori foarte bine pregătiți care să fie dispuși să mai lucreze peste program (care este foarte intens). În plus, mulți profesori au multe oportunități de a lucra suplimentar, fiind plătiți generos de districtele școlare care îi angajează (și multe districte au dificultăți de a ocupa aceste poziții).

În România există elevi care iau meditații începând cu învățământul primar, și un procent important iau meditații în gimnaziu. Și atunci mă întreb, care ar fi performanța reală a elevilor din România la testele PISA dacă nu ar exista sistemul de meditații private și elevii ar fi evaluați strict pe baza a ceea ce le oferă școala? Oare nivelul analfabetismului funcțional ar rămâne doar la 50%? Este posibil ca sistemul de meditații private să supraestimeze performanța sistemului de educație din România? Dacă da, cu cât?

Evident că există elevi care se descurcă (și se vor descurca) la școală fără meditații, însă care este procentul acestora? Cât de reprezentativi sunt ei, ca produse autentice ale școlii românești? Și ce procent din performanța elevilor care iau meditații și care sunt testați de testele PISA este explicat de aceste ore suplimentare?

Soluții: Impactul meditațiilor școlare asupra performanței elevilor poate fi evaluat de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și/sau inclus în următoarea sesiune de testare PISA. Acest impact se poate măsura cantitativ și rezultatele unui asemenea studiu ne-ar putea ajuta să înțelegem eficiența acestui fenomen. Dacă se dovedește că meditațiile școlare au un efect semnificativ (așa cum bănuim), atunci fenomenul meditațiilor școlare poate fi generalizat în școli și profesorii pot fi plătiți de la buget, în mod sistematic. Atunci învățământul ar fi într-adevăr gratuit. Din nou, pentru asta e nevoie de voință politică.

________

Despre autor
Dacian Dolean / Foto: Arhivă personală

Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.

În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.

Foto: © Juan Moyano | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.



15 comentarii
  1. Marea problema: lipsa unei strategii pe termen mediu lung. Asa cum ați subliniat. Asta este valabil și în celelalte sectoare nu numai în învățământ. De fiecare data când se schimba un guvern, oamenii simt un fel de datorie de a pune pe butuci orice a încropit anteriorul. Ori o astfel de atitudine nu duce nicăieri. Deci lipsa strategiei este însoțită de imposibilitatea de a vedea dincolo de interesele politice.

  2. Foarte bun articol. O singură observație pentru a fi conformi: da, pandemia ne-a luat prin surprindere. INSP estima un vârf de 400-600 de cazuri far deh, și specialiștii ăștia sunt formați un sistemul nostru de învățământ. S-ar putea să fi fost angajați și pe criterii mai puțin profesionale.

  3. Si mai fac lecții cu copiii și părinții, bunicii. Eu am fost eleva de 10, mi-a fost foarte ușor sa învăț, dar am suferit în special în liceu ca ți se cerea doar sa memorezi. În afara de mare, care mi se parea foarte interesanta, primeam ceva creativ de scris sau de făcut o data sau de 2 ori pe an. În schimb colegii care nu puteau memora asa de ușor sau nu aveau chef erau certați și jigniți, copii inteligenți de altfel… nicio preocupare pentru sufletul lor sau dezvoltarea lor în direcția potrivita. Totul s-a întâmplat la un liceu de top, cu renume și vechime de 300 de ani. Pentru copiii mei am optat pentru sistemul privat.

  4. Edupedu, aici moderează cineva?
    Theodor spune că profesorii sunt analfabeți. Libertatea de exprimare a opiniei e sfântă, deci comentariul trece. Dar dacă trece și “Toate gunoaiele se numesc acum profesori”, înseamnă că nu există moderator și doar bunul simț ne oprește să transformăm spațiul ăsta într-o mare mahala.

  5. Autorii au evidentiat – DIN PACATE – doar 3 cauze ale analfabetismului functional in Romania – dintre care doar lipsa de vointa (dar si de putinta si stiinta as adauga eu) a Legislativului si Executivului pentru a obtine CALITATEA mult dorita in invatamantul preuniversitar si cel superior din Romania este o “cauza a cauzelor” deosebit de importanta…. Inca tot nu stim (si daca mai revendicam cate ceva nu vrem sa consensualizam!!) ce inseamna de fapt o SCOALA/ UNIVERSITATE de calitate in Romania….Personal, consider ca ANALFABETISMUL FUNCTIONAL ESTE DOAR UNA DIN CONSECINTELE MANAGEMENTULUI EDUCATIONAL DILETANT PRIVIND ASIGURAREA CALITATII EDUCATIEI… MAI SUNT IN DOMENIUL EDUCATIEI ALTE MULTIPLE EFECTE SI NENUMARATE ALTE CAUZE CE AR TREBUI INVESTIGATE SI SOLUTIONATE PRIN ACTIUNI CORECTIVE SI PREVENTIVE (IGNORATE DE 16 ANI DE ARACIP SI ARACIS CARE DOAR SIMULEAZA ASIGURAREA CALITATII !!)… Dar conceptorii si promotorii ignoranti in asigurarea calitatii ai OG 75-2005 privind asigurarea calitatii educatiei (aprobata, culmea prin Legea 86-2006 promulgata de un alt ignorant al asigurarii calitatii) si-au dorit sa faca din ARACIP si ARACIS doar cate o “Curte de conturi” specializata in invatamantul preuniversitar/ superior, pentru a afla cum se cheltuiesc banii publici oferiti scolilor si universitatilor dar si pentru a cunoaste ce se intampla in scolile si universitatile private, prin autorizari si acreditari (efectuate in invatamantul superior si pana in 2005 prin CNEAA) dar acum ultrabirocratizate si lipsite de relevanta!… Totul sub masca asigurarii calitatii educatiei simulata integral de la concepte si principii pana la metode, tehnici, instrumente… Reprosurile grave formulate oficial relativ recent fata de ARACIP si soldate doar cu destituirea directorului ei si modificarea ROF-ului aferent ca si refuzul celor 40 de personalitati contactate de dl.Cimpeanu de-a ocupa postul de Director nu reprezinta decat varful aisbergului de inutilitate, ineficacitate, ineficienta si lipsa de credibilitate cladit prin continutul OG 75-2005 si care a consumat in 16 ani sume imense incusiv din credite rambursabile….Pe cand abrogarea ei – cu sau fara realizarea unei noi reglementari proactive si credibile???… Nici macar despre noua lege a educatiei nu aflam vesti – presimtind astfel ca va avea soarta Legii nr.1/2011 a educatiei nationale care, in lipsa consensus-ului parlamentar (cu multiple interese de grup si personale divergente) , a trebuit sa fie adoptata prin asumarea raspunderii Guvernului ..Si apoi modificata de peste 80 de ori in 11 ani….HALAL PROCES LEGISLATIV…

  6. Dacă tot ați menționat meditațiile private ale multor copii, probabil ca v ați întrebat de ce sunt aceste meditații așa de populare? Oare au de a face cu faptul ca așa zișii profesori câștigă bani neimpozabili, oare duce la favorizarea elevilor pe care îi meditează în privat, iar în timpul cursurilor ignoră total să și dea interesul de a preda și a i face pe toți sa înțeleagă subiectul cursului? Este etic și /sau legal să încasezi bani neimpozabili și într un mediu din afara școlii? Oare nu ar trebui ca aceste meditații sa fie strict oferite în incinta școlilor (chiar contra cost) versus în mediul privat?
    Credeți că părinții elevilor defavorizați sau viitori analfabeți funcționali nu înțeleg la un nivel visceral că acești așa ziși profesori sunt de fapt niște pungași asemănători doctorilor care percep mită sau interlopilor?
    Nu are rost să ne întrebam și despre subiectele aberante predate în școli și care nu au nici o aplicabilitate în viața reală.

  7. Cum se face ca profesorii romani stiu de specialistii straini in diverse domenii ,dar nu stiu de specialistii romani in ceea ce priveste ‘anafalbetismul ‘.probabil ca este o legatura intre ‘Pisa ‘si romani !si daca pretind ca exista anafalbetism atunci fac un experiment in centrul Bucurestiului cu un quizz simplu ,folosind un flip chart gigantic care are trei intrebari ce ‘determina ‘la final numarul de analfabeti.dar sa nu ma intrebati cine a scris romanul GREATA in quizzul pe care il pregatiti !

  8. Nu avem cum sa educam, cand 98% dintre profesorii din romania sunt analfabeti. Scoala romaneasca este cea mai mare mizerie posibila. Politruci, slugi, habotnicie si popi, politicieni ticalosi, avem de toate. Toate gunoaiele se numesc acuma profesori.

  9. Solutia este sa se profesionalizeze invatamantul. Adica sa fie profesori buni, foarte bine pregatiti sa relationeze cu copiii in primul rand, abia apoi sa isi cunoasca materia. Sa fie bine platiti si sa exista competitie intre ei, bazata pe rezultate. Iar rezultatele sa nu fie doar notele si doar pe termen scurt. Sa fie si feed-backul copiilor, nivelul de flexibilitate si nivelul tuturor copiilor, nu doar al celor 3 care sunt sustinuti de parinti sau geniali la matematica.
    Meditatiile sa devina un motiv de rusine si de evaluare negativa pentru profesorii ai caror elevi apeleaza la ele, sa fie un semn ca acel profesor e incapabil sa isi tina lectiile eficient.
    Nu exista elevi care nu pot sa invete, doar profesori incapabili sa predea si sa se conecteze cu ei. Va dau un exemplu: profesoara de chimie la clasa a 8-a da un test, toti elevii iau 3-4 si 5. Comentariul “dansei”: mi-e si mila de voi, va dau un punct din oficiu. Nici o intrebare, remuscare, mirare despre cum a reusit sa ajunga sa faca nu unul nu doi ci 30 copii sa nu inteleaga NIMIC din materia predata. SI nici altcineva nu o evalueaza. Chiar sa fie 30 de imbecili de copii si ea, multumita, autosufcienta, fiindu-i mila. Cam asa sunt profesorii de azi. Nu isi asuma nimic, nu au raspundere. Prostii, indisciplinatii naibii de copii nu vor sa invete, ca cine vrea invata, nu?
    Sistemul trebuie sa ofere profesori mentori, care sa inspire, sa indrume, sa ajute, sa sustina, sa educe. Sa se conecteze cu elevii, oricat de dificil ar fi. Asta e meseria. AU de a face cu copii, in formare, cu diverse grade de disciplina, cu vulnerabilitati emotionale, cu capacitati de intelegere diferite, cu sitatii complicate acasa.
    De aici se porneste. Daca s-ar intampla asta, atunci cred ca s-ar putea ca acesti profesori sa isi negocieze si clase cu numar optim de copii, nu 30-40. Ar cere si flexibilitate, instrumente de a reusi sa predea materii (chimie fara experimente cum se poate intelege?) etc.
    Stabilire de obiective nationale, nu examene sau manuale nationale. Obiectivele ar trebui sa fie universale, sa fie legate de copii, evaluati mai larg decat pe note de la un examen unilateral si stupid. Daca un copil de la tara ajunge de la 0 la 5 e mai bine decat daca un copil din centru Bucurestiului ajunge de la 7-10, nu?
    SI recunoscuti profesorii care reusesc sa ajute copiii sa evolueze, sa intre intr-un ritm, sa ramana acolo. Azi sunt apreciati cei care au niste elevi de 10, desi acesti copii nu au cu adevarat nevoie de scoala, oricum isi fac pregatirile in alta parte si sunt sustinuti de parinti. Scoala este cvasi-relevanta pt orice evolutie a unui copil. Copilul meu stie doar materiile la care a facut extra pregatiri, s-a dus la cluburi sau a invatat singur din pasiune, fara ajutorul scolii. Scoala demotiveaza, este principalul efect.
    As fi curioasa daca exista vreun copil care poate sa treaca singur, de exemplu, prin matematica, fara ajutorul parintilor, meditatorilor pana in clasa a 8-a cel putin etc. Eu nu am auzit vreunul, si am investigat serios in jur.

  10. Meditațiile elevilor aduc cel mai mare deserviciu formării lor școlare :
    -unii profesori condiționează notele elevilor de participarea le meditații particulare și producinechități , cei cere participă la meditații primesc note mari indiferent de câte cunoștințe au iar alții neperticipanți la meditații primesc note mult mai mici sau sunt chiar corigenți deși au același nivel de cunoștințe
    -sistemul meditațiilor particulare (dar cu 8-10 elevi) conduce la o corupție endemică în sistemul de învățământ unii profesori meditând elevii altui profesor (și invers eventual) pentru ca apoi să intervină pentru o notă mare
    -unii profesori nu își mai dau interesul la școală pentru a nu fi obosiți la meditațiile particulare
    -mai ales la materiile de la uman , elevii primesc la meditații materiale rulate zeci de ani pe care la copiază și le învață pe de rost .
    -sistemul de meditații conduce la inechități sociale foarte mare , elevii din mediul rural sau orașele mici în care nivelul veniturilor este redus nu pot avea acces la o pregătire corectă în școlile la care au acces .
    Desigur acestea sunt doar amănunte care nu interesează un studiu ștințific despre nivelul pregătirii elevilor și factorii care îl influiențează . Dar dacă tot faceți propuneri , cel puțin pentru istorie , propuneți interzicerea prin lege a meditațiilor particulare și examene de treaptă din 2 în 2 ani . Așa dovediți că nu faceți parte din cangrena meditațiilor și sunteți doar un cercetător științific . Și vă rog să propuneți șă se revină la denumirea de Minister al instrucțiunii publice în loc de Minister al educației pentru a se înțelege mai bine scopul școalei și pentru că educația se face în familie și în societate .

  11. Am uitat sa mai adaug o idee, calificativele din clasele mici sunt un alt “franar” pentru invatare. Ce “semnal de control” e acel f.b care NU inseamna 10… ?
    Si alt aspect negativ, daca pana la inventarea calificativelor socul trecerii la clasa a 5-a era reprezentat de profesori – cate unul la fiecare materie-, acum se adauga si aparitia “notelor” !

  12. Ne învârtim aiurea în jurul cozii. Există o singură mare problemă. Corupția generalizată în țară inclusiv în învățământ.

  13. Adevarat dar crad ca nici profesorii nu isi mai dau interesul,luna trece leafa merge,vacante dupa vacante,bani aruncati in vant de statul roman,cred ca adya se doreste o tara de prosti ca sa nu mai puna atatea intrebari caci cei de sus nu stiu raspunsurile deoarece ei insisi sunt analfabeti si prosti facuti gramada.

  14. Atata vreme cat in clasele 1-4 NU exista repetentie nu se va rezolva nimic. Copilul care nu invata alfabetul din clasa I nu are cum recupera asta in clasele urmatoare, ba mai mult se va plictisi ingrozitor in clasa , mai ales pentru ca nu poate citi si scrie. Ce poate el invata acasa daca nu poate citi ?
    Si asa se vor duce intr-a 5-a si mai departe la liceu fara sa aiba “elemente de baza”.
    A repeta o clasa nu e o catastrofa, iar parintii trebuie să intelega ca trebuie ca mintea copilului sa se “coaca”, unii invata mai incet.

    1. In teorie vad că dl Dacian Dolean e bun,dar practic abandonul școlar poate fi eliminat numai prin înființarea unei școli de corecție la nivel de fiecare județ,care sa absoarbă pe toți cei care aabandoneaza învățământul obligatoriu.Pe urmă,progresul elevului e greu de urmărit doar cu niste fise,pt că pot fi irelevante daca ne gândim că nu întotdeauna îl prinzi pe elev în starea cea mai buna a lui.Apoi,referitor la calitatea învățământului și la celelalte,asta e rezultatul investiții celor 6 la sută din PIB,care se -ar fi dus în laboratoare și o salarizare mai decentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Predare exclusiv online

Limbajul și vocabularul folosite de un copil în primii ani de școală prezic cel mai bine capacitatea de a înțelege mai târziu un text citit – Studiu condus de un cercetător român de la Universitatea Babeș-Bolyai, publicat în prestigiosul jurnal specializat în alfabetizare al editurii Springer

România a intrat în pandemia COVID-19 care a închis școlile pentru o perioadă record cu cel mai mare nivel al analfabetismului funcțional înregistrat în ultimii 6 ani: 44%. La un…
Vezi articolul

Shanghai Ranking 2021 după domenii de studiu: Universitățile românești au o prezența modestă în clasamentele menționate de ministrul Cîmpeanu ca referință pentru finanțarea cercetării universitare / 8 din 14 apariții revin universităților din Cluj

Universitățile din România au și în acest an apariții modeste în clasamentele globale după domenii de studiu realizate de compania de consultanță Shanghai Ranking – Global Rankings of Academic Subjects…
Vezi articolul

10.000 de tablete școlare stau în depozitele Inspectoratului București, la o lună de la începerea școlii. ISMB: Toată lumea se mișcă greoi. Dorim ca până la sfârșitul săptămânii să repartizăm aceste tablete

10.000 tablete școlare stau în depozitele Inspectoratului Școlar al Municipiului București și astăzi, 15 octombrie, la o lună de la începerea școlii în sistem hibrid pentru majoritatea elevilor din Capitală.…
Vezi articolul