Concursul de admitere pe care îl pot organiza liceele din 2027, conform normelor puse în consultare publică astăzi, 14 august, este prevăzut în Legile educației, care a inclus această opțiune în pofida unui val de contestații, pe parcursul dezbaterilor ce au însoțit elaborarea și adoptarea legii.
Examenul revine după un sfert de secol de când a fost eliminat de Ministerul Educației. Citește pe larg despre acea decizie, despre care Edupedu.ro a scris pe larg – DOCUMENT De ce a eliminat Ministerul Educației, în anul 2000, examenul de admitere la liceu, testare pe care astăzi o vrea înapoi: este „o repetare inutilă a examenului de Capacitate și o supunere a elevului la eforturi suplimentare, nejustificate din punct de vedere pedagogic”.
În forma în care a fost inclus în lege, acest concurs este prevăzut ca opțiune pentru licee, adică nu este obligatoriu. Concursul este prevăzut la articolul 101 (2) din Legea învățământului preuniversitar 198/2023:
- Art. 101 (2) „Unitățile de învățământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de școlarizare, raportat la numărul de formațiuni de studiu după susținerea de către elevi a evaluării naționale.”
Aceeași lege prevede că admiterea la liceu după noile reguli se aplică începând cu generația care a fost în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024. Concursul, ce face parte din procedurile de admitere la liceu, poate fi aplicat, prin urmare, în momentul când acești elevi dau la liceu, în 2027:
- Art. 248 (4): „Admiterea la liceu și evaluarea națională organizată la finalul clasei a VIII-a se vor desfășura în conformitate cu prevederile prezentei legi începând cu generația de elevi înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024.”
„România Educată” și primele variante propuse pentru un astfel de examen
Ideea unui examen de admitere la liceu a fost introdusă în programul prezidențial al lui Klaus Iohannis, „România Educată” și a stârnit de atunci discuții aprinse în sistem, deși lăsa pe seama unei viitoare metodologii detaliile acestui concurs.
Fostul ministru Sorin Cîmpeanu, vehicula ideea unui procent de doar 25% din locuri care să rămână pentru ocupare prin repartizare computerizată la liceele care organizează examenul.
În proiectul său de legi ale educației, pus în discuție înaintea variantelor promovate de succesoarea sa Ligia Deca, a apărut însă formula cu „maxim 90%” și aplicarea examenului la Colegiile Centenare. Ministrul invoca, în acea perioadă, argumentul că aceste colegii presau de 15 ani pentru un astfel de examen. Dar aceleași colegii au cerut reducerea pragului de la 90% la 75%. Alianța Colegiilor Centernare voia, chiar, o probă multidisciplinară în clasa a VIII-a, în plus față de examenul propus.
În urma negocierilor pe legile educației, sub Ligia Deca, pragul de admitere la liceu prin examene – extinse ca opțiune pentru toate liceele – a coborât ulterior la 60%, apoi a fost adoptat în formula de 50%.
Critici constante din partea părinților, ONG-urilor, experților și chiar a președintelui CNCD
Pe tot parcursul consultărilor pe noua legislație, dar și după adoptarea acesteia examenele de admitere la liceu au atras numeroase critici.
Printre cei mai vehemenți opozanți au fost părinții, prin conducerea de atunci a Federației părinților, care încă din 2022 asociau acest examen cu industria meditațiilor. Tot în 2022 a circulat, printre părinți, și o petiție împotriva acestui concurs, despre care semnatarii acuzau că încurajează meditațiile că elimină corectitudinea admiterii și transparența.
În aceeași perioadă, și organizațiile neguvernamentale au reacționat prompt: World Vision arăta că majoritatea profesorilor din programele sale credeau că examenele de admitere la colegii afectează șansele copiilor din medii dezavantajate. Iar Salvați Copii cerea renunțarea la această formă de admitere.
În martie 2023, când legile educației intrau în linie dreaptă pentru adoptarea rapidă în Parlament, președintele de atunci al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, aprecia în legătură cu aceste examene că principiul egalității nu este respectat, iar școala trebuie să ridice toți elevii la un anumit standard, nu să polarizeze.
În cadrul dezbaterilor din parlament, și Simona Crisbășanu, de la Coaliția pentru Educație, a contestat ideea examenului de admitere, venind cu argumentul că în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică altele sunt modelele de succes pentru admiterea la liceu.
Înainte și după adoptarea legii, discuțiile critice au persistat și a nivelul colegiilor naționale:
- În martie 2024, directoarea unuia dintre cele mai prestigioase licee din țară, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, Ionela Neagoe, anunța că instituția nu este interesată de un examen separat și că va rămâne la admiterea computerizată.
- O altă directoare de colegiu național, Andreia Bodea de la Colegiul Național I.L. Caragiale din București, comenta cu un an înainte că nu era clar dacă existența unui examen de admitere „va produce acea schimbare pe care cu adevărat colegiile și-ar fi dorit-o”, fiind nevoie de un sistem care să ofere șanse egale în ansamblul său.
Măsura – apărată de miniștrii Educației, inclusiv de Daniel David
Ministerul Educației și Cercetării a menținut însă prevederea în proiectele legii și aceasta a fost adoptată odată cu Legea învățământului preuniversitar, în 2023. În timpul dezbaterilor finale, ministra Ligia Deca argumenta în favoarea examenului: „Ceea ce încercăm noi să facem cu această admitere la liceu este să potrivim mai bine elevul cu profilul pe care și-l alege, pentru că vedem multe răzgândiri, transferuri, pentru că nu li se potrivește profilul la care au fost repartizați prin repartizarea aceea computerizată (…) Odată ce un copil, de exemplu, dorește să meargă pe profilul chimie-biologie, pe științele naturii, el trebuie să fie pregătit să gestioneze acele zece-douăsprezece ore de matematică și științe pe care le are pe săptămână și să știe că potențialul lui este în acea direcție. De aceea, am introdus ideea.”.
După schimbarea guvernului, la sfârșitul lui 2024, ministrul nou desemnat al Educației, Daniel David, apăra la rândul său, în ianuarie 2025, examenul de admitere la liceu: „este o practică pe care nu am introdus-o ca urmare a unor practici internaționale, ci pentru că există o discrepanță foarte mare între școlile pe care le avem”, spunea el atunci. „Eu nu sunt atât de împotriva acestui lucru, dacă ne gândim la un copil obișnuit care susține Evaluarea Națională, are o zi proastă și obține note foarte mici, deși este foarte bun la matematică, chimie, fizică. Pur și simplu, a avut niște momente proaste la testare. Dacă organizăm acel concurs la liceele unde el excelează, pe profilul real și așa mai departe, sunt de acord. Așa i se oferă o a doua șansă. O văd ca pe o a doua șansă.”
Cel mai recent, Luciana Antoci, consilierul pentru educație al premierului Ilie Bolojan, comenta pe această temă la începutul lunii august a.c., ea apărând măsura: „Este firesc ca o școală să poată verifica și alte competențe relevante pentru profilul pe care îl oferă”.
Foto: Noipornpan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.