Ateliere de lectură și scriere creativă pentru copiii din București, la Muzeul Literaturii Române, în vacanța de vară / Printre scriitori, Carmen Tiderle și Adina Rosetti

755 de vizualizări
Foto: Captură Muzeul Naţional al Literaturii Române – Facebook
Copiii din București pot participa la ateliere de lectură și scriere creativă, după cum anunță Muzeul Național al Literaturii Române. Activitățile se desfășoară din 25 iunie și până în septembrie. Prin jocuri, desene și exerciții de scriere creativă, copiii se vor pune în pielea autorilor, iar apoi vor inventa propriile povești și versuri, potrivit informării.
  • Participarea este gratuită pentru cea mai mare parte a atelierelor, dar în cazul unora se poate percepe o taxă de participare de 13 lei, potrivit organizatorilor.

„Atelierele, care vor fi găzduite de casele memoriale și de sediul central al muzeului, vor fi susținute de scriitoarele Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Iulia Iordan, Laura Grünberg, Carmen Tiderle, Andreea Iatagan și Luminița Corneanu, membre ale Asociației Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România – „De Basm”.

Potrivit sursei de mei sus, în cadrul proiectului „Casă, casă, vrem povești!”, cu ajutorul muzeografilor și al autoarelor De basm, copiii de toate vârstele vor face cunoștință în mod inedit cu autorii:

  • George Bacovia;
  • Tudor Arghezi;
  • Anton Pann;
  • Liviu Rebreanu;
  • Ion Minulescu;

„Operele marilor scriitori vor fi, astfel, mai ușor înțelese, iar copiii își vor putea descoperi talente nebănuite de viitori mari povestitori și poeți”, spun organizatorii.

Durata atelierelor va fi de 1 h – 1 h 30 min. Număr maxim de participanți – 15

Programul atelierelor:

CASA MEMORIALĂ „ANTON PANN”:

27 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Carmen Tiderle. Vârsta recomandată: 5-8 ani

1 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Luminița Corneanu. Vârsta recomandată: peste 10 ani

11 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Iulia Iordan. Vârsta recomandată: 12-15 ani

Pentru înscriere: madalina.schiopu@mnlr.ro, tel: 0 722 246 863, de marți până duminică, între orele 10 și 18.

CASA MEMORIALĂ „TUDOR ARGHEZI – MĂRŢIŞOR”

25 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Luminița Corneanu. Vârsta recomandată: 7-11 ani

28 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Carmen Tiderle. Vârsta recomandată: 5-8 ani

12 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Adina Rosetti. Vârsta recomandată: 8-12 ani

Pentru înscriere: case.memoriale@mnlr.ro, tel: 0731003011, de marți până duminică, între orele  10 și 18.

CASA MEMORIALĂ „GEORGE ȘI AGATHA BACOVIA”

8 iulie, ora 11. 30: Atelier cu Luminița Corneanu. Vârsta recomandată: 11-14 ani

12 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Iulia Iordan. Vârsta recomandată: 12-15 ani

16 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Laura Grünberg. Vârsta recomandată: 12-15 ani

Pentru înscriere: lelia.spirescu@mnlr.ro, tel.: 0724 336 116, de marți până duminică, între orele  10 și 18.

CASA MEMORIALĂ „LIVIU ȘI FANNY LIVIU REBREANU”

11 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Laura Grünberg. Vârsta recomandată: 11-13 ani

12 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Victoria Pătrașcu. Vârsta recomandată: 11-13 ani

Pentru înscriere: adidav03@yahoo.com, tel.:0722 657 280, de marți până duminică, între orele  10 și 18.

CASA MEMORIALĂ „ION MINULESCU ȘI CLAUDIA MILLIAN”

30 iunie, ora 11. 00: Atelier cu Andreea Iatagan. Vârsta recomandată: 7-11 ani

6 iulie, ora 11. 00: Atelier cu Victoria Pătrașcu. Vârsta recomandată: 11-13 ani

Pentru înscriere: adidav03@yahoo.com, tel.: 0722 657 280, de marți până duminică, între orele  10 și 18.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicat al profesorilor: Nu există certitudini în ceea ce privește ultima etapă a creșterilor salariale preconizate, printr-o viitoare lege a salarizării / Noile grile de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ, majorate cu 50% față de grila din actuala lege a salarizării, au fost trimise la Ministerul Muncii, transmite Ministerul Educației

Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că „nu există certitudini în ceea ce privește ultima etapă a creșterilor salariale preconizate (printr-o viitoare lege a salarizării unice)”. În luna august,…
Vezi articolul

Vacanța „pe termen nedefinit”, anunțată de președintele Iohannis, criticată de reprezentanții Federației Asociațiilor de Părinți: Nu avem siguranța că peste 2 săptămâni situația se va îmbunătăți / Prin eliminarea educației online, condamnă toți elevii din România la ignoranță, fără nicio bază și justificare științifică

Federația Națională a Părinților își exprimă totalul dezacord cu privire la anunțul deciziei ca toți elevii să se afle în vacanță școlară, începând cu data de 25.10.2021, precizează Federația EDUPART…
Vezi articolul

DRAFT Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu cea a salariului minim / Plafonare și a celorlalte burse în anul școlar 2025-2026

Guvernul se pregătește să penalizeze elevii olimpici în 2025 și să oprească creșterea burselor de excelență odată cu creșterea salariului minim brut. Executivul urmează să modifice în acest sens legea…
Vezi articolul