Rezultate BAC 2023. Creștere de 40% a numărului mediilor de 10 după contestații

7.299 de vizualizări
Cu 40% a crescut numărul mediilor de 10 de la examenul național de Bacalaureat 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. Ministerul Educației a publicat vineri, 7 iulie, rezultatele finale de la BAC 2023.

„76 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (acestora li se adaugă 2 candidați din sesiunea specială, așadar 78 de candidați în total)”, transmite Ministerul Educației.

După contestații, câte 7 medii de 10 sunt în București și Prahova. În județul Argeș 6 candidații au media 10 la BAC 2023. În județele Iași și Constanța sunt câte 5 medii maxime. Câte 4 medii de 10 sunt în județele Sălaj și Timiș. În Hunedoara, Neamț, Bacău, Brăila și Vâlcea au fost obținute câte 3 medii de 10.

Câte 2 medii maxime sunt în județele Arad, Suceava, Botoșani, Brașov și Gorj. O medie de 10 a fost înregistrată în următoarele județe: Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Caraș-Severin, Vaslui, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmbovița, Ilfov și Galați.

Cel mai mare număr de medii de 10 s-a înregistrat în 2020, an de pandemie, când au fost 308 medii de 10 la nivel național, dintre care 49 în București, tot un record.

Elevii nemulțumiți de notele inițiale au depus contestații în data de 3 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00. Potrivit procedurii Ministerului Educației, „nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării”.

Dosarul de presă BAC 2023 – rezultate finale:

Condițiile pe care un elev trebuie să le îndeplinească pentru a promova examenul de Bacalaureat sunt:
  1. să-și fi echivalat sau recunoscut toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
  2. să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. să obţină media generală 6(cel puţin) la probele scrise.

Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidaţii obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Citește și:
Rezultate finale BAC 2023. Rata de promovabilitate de 75%, în creștere cu peste 2%, după rezolvarea contestațiilor / Procentul este similar cu cel de anul trecut
Brăila, Cluj, Iași sunt județele cu cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat 2023 – rezultate finale / Rata de promovare a scăzut față de 2022 în cea mai mare parte a țării / Creștere semnificativă a ratei după contestații în Călărași, unde evaluarea s-a făcut digitalizat
BREAKING Peste 54.600 de contestații au fost depuse la BAC 2023. Aproape 51.650 de lucrări au fost corectate greșit / La Limba română sunt 300 de lucrări ale căror note au fost modificate cu peste un punct și jumătate
Rezultate BAC 2023. Cele mai puține medii de 10 din ultimii 10 ani. În Capitală sunt 5 medii maxime

1 comment
  1. Interesant de știut este cum se corectează.
    Dacă totul este subiectiv, raportat la nivelul de cunoștințe al fiecărui profesor… cu siguranță vor fi rezultate diferite.
    Ar trebui să existe un tipar, un model, bine stabilit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Absolventă de Drept la Cambridge: Un student exmatriculat pentru că a copiat are valori ce contravin grav corectitudinii și eticii profesionale / Cum îi poți spune unui client „scuze că ai ajuns la pușcărie din vina mea, dar unde am făcut eu facultatea se copia”

Un student exmatriculat pentru că a copiat nu este interesat de domeniul Dreptului, ale cărui valori sunt tocmai corectitudinea și etica profesională, iar argumentul „toată lumea copiază” este un sofism,…
Vezi articolul

„Nu am cuvinte să folosesc pentru a descrie lipsa de profesionalism a guvernanților față de oamenii care se ocupă de viitorul acestei țări” – fost student care vrea să devină profesor și a venit la protestul din Piața Victoriei

„Nu am cuvinte să folosesc pentru a descrie lipsa de profesionalism și de empatie (a guvernanților – n. red.) față de oamenii care se ocupă de viitorul acestei țări”, este…
Vezi articolul

Sute de părinți ai elevilor de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus un memoriu la Inspectoratul școlar, în care o susțin pe directoarea care a demisionat pe fondul unor presiuni de la ISJ: Semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ asupra procesului educativ

Sute de părinți de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus la Inspectoratul școlar un memoriu prin care o susțin pe directoarea Virginia Mîndruţă Tănăsescu care a demisionat din funcție…
Vezi articolul