Birocrație excesivă. Ministerul Educației cere inspectoratelor să facă planurile cu cifra de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026, să le printeze, să le scaneze și apoi să le transmită electronic până pe 7 februarie – proiect

13.190 de vizualizări
Foto: © Aldegonde Le Compte | Dreamstime.com
Până pe 7 februarie, inspectoratele școlare au de transmis Ministerului Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025 – 2026 separat, atât pentru școlile de stat, cât și pentru cele particulare, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației. Concret, inspectoratele trebuie să facă planurile, să le printeze, apoi să le scaneze și să le trimită pe e-mail.

Este vorba despre proiectul de metodologie privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2025 – 2026.

Metodologia pentru fundamentarea cifrei de școlarizare este un document fundamental și cuprinde regulile după care școlile înființează sau desființează clasele pentru viitorul an școlar. Aici este stabilit de către organizatorul sistemului de învățământ, adică Ministerul Educației, prin act normativ terțiar, felul precis în care se aplică legea educației și hotărârile de guvern care grevează acest domeniu atunci când sunt stabilite câte clase are fiecare școală, fiecare profil, specializare și filieră și câți elevi sunt în fiecare dintre aceste clase.

Planurile de școlarizare sunt documente stufoase, laborioase, care cuprind numărul de elevi/copii și fiecare grupă/clasă pentru fiecare școală și grădiniță din România. Sunt peste 18.000 de școli și structuri în aceste planuri.

Art. 23. – „(1) Inspectoratul școlar transmite la Ministerul Educației proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 separat, atât pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, cât și pentru unitățile de învățământ particular, în format electronic scanat, până la data de 7 februarie 2025”, se arată în proiect.

De menționat este că adresa de înaintare a planului de școlarizare va avea următorul conținut: „Prezentul proiect al planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 a fost întocmit cu încadrarea strictă în numărul de posturi aprobat inspectoratului școlar de către Ministerul Educației. Inspectoratul școlar a dispus toate măsurile cu privire la încadrarea unităților de învățământ în bugetul calculat, în conformitate cu prevederile legale.”

Art. 23 -„(2) Adresa de înaintare a proiectului planului de școlarizare întocmită de către inspectoratele școlare și transmisă la Ministerul Educației are următorul conținut: „Prezentul proiect al planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 a fost întocmit cu încadrarea strictă în numărul de posturi aprobat inspectoratului școlar de către Ministerul Educației. Inspectoratul școlar a dispus toate măsurile cu privire la încadrarea unităților de învățământ în bugetul calculat, în conformitate cu prevederile legale.”

Solicitările școlilor cu elevi care învață în limba maternă vor fi centralizate de către inspectoratele școlare și le vor transmite semnate și ștampilate la Ministerul Educației.

Art. 9. – „(1) Inspectoratele școlare centralizează solicitările unităților de învățământ care organizează formațiuni de studiu, aflate sub incidența prevederilor art. 8 alin. (1) sau (2), și le transmit, semnate și ștampilate, la Ministerul Educației, conform precizărilor transmise de către direcția de resort.”

Foto: Captură proiect

Proiect – Metodologia privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de antepreșcolari/preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular pentru anul școlar 2025 – 2026

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină”. Acesta a spus că „hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași” și „eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic”.

Directorul a mai precizat că a încercat să digitalizeze școala, dar „relația cu inspectoratul și cu ministerul nu poate rămâne la nivelul acesta digital”. Sorin Hagiu a povestit că este nevoit să printeze hârtii, să le scaneze și să le pună ștampila.

Informații de context

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e foarte greu să fii director într-o școală de top”. „Birocrația ne omoară, sunt foarte multe activități care nu țin neapărat de actul educațional: rapoarte, statistici, adrese, comunicări, răspunsuri, petiții”, a precizat aceasta.

Profesoara Florina Rogalski este de părere că „foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.

Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.

O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”.

„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

  • Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.
Citește și:
Maximum 3 elevi cu cerințe educaționale speciale în clasele nou formate în anul școlar 2025-2026: clasa pregătitoare, clasa I, clasa a V-a, a VI-a și clasa a IX-a – proiect
Clasele de a IX-a din liceele teoretice, vocaționale și tehnologice vor avea 24 de elevi din anul școlar 2025-2026 – proiect
Liceele în care niciun elev nu a luat Bacalaureatul, „premiate” de Ministerul Educației cu posibilitatea de a face din nou înscrieri la clasa a IX-a, potrivit unui proiect pus în dezbatere / Măsura e eliminată din metodologia de fundamentare a cifrei de școlarizare după 5 ani de aplicare
Un director de școală trebuie să cunoască 6 reglementări legale diferite, să raporteze 6 tipuri de documente la termen și să facă 5 proceduri, doar pentru prevenirea și gestionarea violenței școlare – Adresă ISJ Sibiu


5 comments
  1. aceste lanuri de școlarizare,se fac după bunul plac,pt că înainte de asta,tot cei de la ISJ-uri, întocmesc un PLAI fals,pt care obțin semnături de la CJ,apoi pe baza unui astfel de document și pe baza unor cereri aranjate cu agenții economici,directorii de școli sunt dirijați cum sa își facă cerererile pt clasele care se vor înființa din toamnă.Oare de ce s-a mai cerut să se mai.prelungeasca și anul acesta aceeași modalitate?Că legea spunea că din anul 2025-2026,se va merge doar pe liceu…De fapt doar pe liceu au mers până acum clasele de privită mediului,că aici nu au existat niciodată clase de școală profesională,ceea ce înseamnă o concurență neloială pt școlile la care li se impuneau doar clase de profesională sau sa aibă un anumit procentaj de școală profesională.Sa nu uităm că majoritatea părinților din țară au impresia că dacă ai lor copii ajung la o școală profesională,ar fi un dezastru.

  2. Nu e prima data cand va tot scriem ce hartii sunt inutile. Vi le-am scris si in perioada grevei. MULTE. Am pierdut timpul sa le scriu pe toate. Eu si altii ca mine. Iarăși sa stau sa pierd timpul sa le scriu? PENTRU CE? A trecut o jumătate de an de la greva in care multi v-am scris. Daca luati la rand comentariile din multe articole aveti material de zeci de carti. Dar dumneavoastră ne tot cereti sa va scriem. PENTRU CE? Ca sa se rezolve tot NIMIC?
    Cand va scriem cu subiect si predicat cine sunt vinovatii hortogarelii, cenzurati comentariile si nu le publicati. Incep sa cred ca nu sunteți de partea noastra, a profesorilor. Ci doar faceti rating in presa.
    Va laudati cu campania de a fi lasati sa fim profesori, DOAR PE HARTIE. ATAT.
    Ne-am saturat sa va facem temele.

  3. Platforma online unde sa completeze fiecare si sa aiba acces apoi pentru politicile publice nu se poate face?!

  4. Asta deși inspectorii au semnătura electronică, dar cum unii politruci din minister nu stiu sa lucreze cu așa ceva cer poza la varianta tipărită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acuzații de „abuz” la adresa Universității din București, după ce un program de master „unic în România” a fost oprit din cauza numărului mic de studenți / UB: Sunt aplicate reguli vechi, 14 programe sunt în această situație în 2025-2026 – UPDATE

Un „masterat unic în România”, cu tema „Studii Religioase – Texte și Tradiții”, a fost „blocat abuziv” de Universitatea din București, acuză un comunicat de presă primit pe adresa redacției…
Vezi articolul

Evaluare Naţională 2024. Apă potabilă pentru elevi şi profesori și ventilaţie în clasă în timpul probei scrise la limba română, asigurate în toate sălile de examen din judeţul Giurgiu, în contextul caniculei

Elevii din judeţul Giurgiu înscrişi la Evaluarea Naţională 2024 au susţinut proba de marţi la Limba şi literatura română în săli de clasă protejate de soare şi cu ventilaţie, având…
Vezi articolul
vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Ministrul Daniel David: Atenție, salariul profesorilor nu a scăzut. Tu ești plătit pentru 40 de ore pe săptămână, dar nu predai 18 ore, ci predai 20 / Reducerea mascată a salariului a fost semnalată de liderii sindicali

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a afirmat că salariul profesorilor nu a scăzut, în contextul creșterii normei didactice de predare. „Atenție, salariul nu a scăzut. Tu ești plătit pentru 40…
Vezi articolul

Premierul Ciucă cere investigarea atacului informatic asupra site-ului G4Media, după ce jurnaliștii au scris că Parchetul General investighează procedura de repartizare aleatorie a dosarului în care premierul a obținut anularea sesizărilor din teza sa de doctorat / ”Orice atac la adresa presei vizează valorile de bază ale societății noastre”, spune premierul

Premierul Nicolae Ciucă a cerut joi  investigarea atacului informatic lansat încă de miercuri seară asupra site-ului G4Media, potrivit unui comunicat al guvernului. Fii parte din schimbare. Redirecționează 3,5% din impozitul…
Vezi articolul

Elevii din București ar putea trece la școala online după doar o lună de la debutul anului școlar, susține ministrul Educației: Mi-aș fi dorit să se micșoreze viteza de avans a ratei de infectare dar, din păcate, cifrele nu au confirmat această dorință

Dacă se menține trendul ascendent al ratei de infectare, elevii din București ar putea face școală online de la jumătatea lunii octombrie, a declarat ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, duminică seară,…
Vezi articolul

Încrederea profesorilor în promisiunile guvernanților că vor majora salariile la 1 ianuarie 2024 este sub 50%, conform unui sondaj World Vision în rândul a 800 de cadre didactice / 39% dintre respondenți spun că situația lor financiară este acceptabilă, iar 29%, că e modestă / Stima de sine și motivația au crescut după grevă

Aproape o treime (29%) dintre profesori descriu situația lor financiară ca fiind „modestă” sau “precară”, în timp ce doar 32% o consideră „bună” sau foarte bună”, arată un sondaj realizat…
Vezi articolul