BREAKING Camera Deputaților a votat proiectul de lege a învățământului preuniversitar cu 191 de voturi pentru / Printre modificări: Examen de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, exmatricularea elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC

7.870 de vizualizări
Foto: Mihai Poziumschi – Agerpres Foto
Camera Deputaților a adoptat, astăzi, proiectul de lege a învățământului preuniversitar. S-au înregistrat voturi 191 „pentru” din 270, 68 „contra” și 11 abțineri. Cele mai importante modificări vizează introducerea examenului de admitere la liceu pentru 50% dintre locuri, posibilitatea exmatriculării elevilor, religia va fi disciplină opțională la BAC și liceele pedagogice vor continua să formeze învățători. 

Cele mai importante modificări din proiectul legii învățământului preuniversitar:

După votul din Camera Deputaților, proiectele vor ajunge în Comisia de Învățământ din Senat. Apoi, vor fi supuse votului amendamentele aduse de senatori. Președinta Comisiei de Învățământ din Senat este Monica Anisie, fost ministru al Educației. Camera Deputaților nu este for decizional.

Citește și:
Proiectul de lege a învățământului superior a fost adoptat în Camera Deputaților. Urmează să ajungă la dezbateri în Senat / Printre modificări: actualii rectori pot rămâne în funcție încă 10 ani de la intrarea legii în vigoare
UPDATE Proiectele de legi ale Educației au fost adoptate în Camera Deputaților


4 comments
  1. Camera Deputatilor a votat proiectul de lege al invatamantului preuniversitar – mentinand SIMULACRUL asigurarii calitatii educatiei practicat timp de 18 ani (desi a abrogat OG 75-2005 ce a definit si introdus acest SIMULACRU), prin reintroducerea majoritatii dispozitiilor acestei OG in textul noului proiect !!! „GENIALA” IDEE care de fapt inseamna „furatul caciulii” si „inducere in eroare”… Juristii Min Edu care au inventat aceasta smecherie legislativa ar trebui sa fie premiati si/ sau promovati !???… Dar cei din Executiv si Legislativ care nu au descoperit smecheria si au aprobat-o (pana aici) ce merita?

  2. Așteptăm de mult ceva bun …. Romania educata.
    Dar e abandonată că mai e un pic din mandatul Domnului Iohannis și continuăm să facem elevii turiști pentru Europa (holoangări) .

  3. argumente nu critici!!!oricum o dai tot rău este… încercați să vă educați copiii în așa fel încât să le placă a citi a învăța, a respecta dascălii.laudatii când sunt harnici când iau note bune și pedepsiții când fac greșeli.invatatii sa respecte regulile comunității și a școlii…mai târziu le va fi ușor să respecte legile țării…dar… vedeți ce exemplu dau părinții când conduc autovehicule.ce să învețe un copil un tânăr de la un părinte bezmetic care încalcă orice regulă de circulație??? jumătate din șoferii români sunt un dezastru la volan…la fel vor proceda și copii lor… viteză tupeu mârlănie bădărănie violență crimă.

  4. In afară de admiterea pe ruta PCR la liceu nicio modificare semnificativă.

    10 ani s-au scremut pt România ,, educată ”

    A ieșit o lege impotentă în fața noilor provocări ale societății contemporane!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca a făcut apologia legilor educației la Senat, unde pachetul „România educată” este votat în ziua în care greva generală paralizează școlile. „Revendicările cadrelor didactice au legătură cu grila de salarizare, aflată în legea salarizării, nu în legile Educației”, spune ministra

Ministrul Educației, Ligia Deca, a elogiat proiectele de legi ale Educației, aflate pe ordinea de zi pentru vot final la Senat, în calitate de cameră decizională. Aceasta a prezentat o…
Vezi articolul

Ministerul Educației: Proiectul de ordonanță de urgență cu măsuri fiscale afectează funcționarea sistemului de învățământ, asigurarea dreptului la educație și drepturile personalului didactic

Ministerul Educației reacționează la propunerile din proiectul de ordonanță pe care Ministerul Finanțelor îl pregătește pentru a reduce deficitul bugetar. Într-un răspuns pentru Digi24, instituția arată că a trimis luni,…
Vezi articolul

OFICIAL Bursele de reziliență au fost introduse în Legea Învățământului preuniversitar nr. 198/2023, prin OUG nr. 95/2024. Școlile pot să instaleze sisteme de supraveghere audio-video, cu acordul majorității simple a părinților, elevilor majori, dar și a angajaților

Introducerea burselor de rezilență, limitarea burselor de merit la medii doar până la 9.50, introducerea supravegherii audio-video în școli și posibilitatea transferului între filierele, profilurile și specializările din învățământul liceal…
Vezi articolul

DOCUMENT Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, plus cei din anii terminali de la școlile postliceale și profesionale vor putea merge fizic la școală, indiferent de scenariu, potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, plus cei din anii terminali de la postliceale și școlile profesionale vor putea merge fizic, la școală, indiferent de scenariul în care…
Vezi articolul
meditații în perioada în care școlile au fost închise

Alți trei elevi de la Colegiul Gheorghe Lazăr au fost depistați cu meningococi, după moartea colegei lor, arată Ministerul Sănătății care a dezinformat public în urmă cu două zile

Trei elevi de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București au fost depistați de către Direcția de Sănătate Publică drept purtători de tulpini meningococice, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății…
Vezi articolul

Ministrul Cîmpeanu “pare să nu înțeleagă cum funcționează statul de drept” – Cristian Pîrvulescu, SNSPA / Acesta insistă asupra valabilității Ordonanței 99, ce permite o perioadă de tranziție din online la predarea față în față “pe întreg parcursul anului universitar”

Ordonanța de urgență 99/2021, invocată în ultima săptămână ca argument legislativ pentru o tranziție mai lungă de la predarea online la cursuri onsite în universități, “nu are nicio legătură cu…
Vezi articolul