BREAKING Examenele orale de la Bacalaureat se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani, ignorate de Guvernul Ciucă

68.689 de vizualizări
Regulile examenului de Bacalaureat
Foto: Pexels.com
Probele de competențe de la Bacalaureat 2023 se echivalează cu notele din timpul liceului – prevede un proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Educației, în contextul celor mai mari proteste ale profesorilor în ultimii 18 ani. Proiectul de OUG contrazice anunțul făcut doar în urmă cu o zi de ministrul Ligia Deca potrivit căruia probele acestea ar fi urmat să se susțină, tot Deca fiind cea care pe 6 iunie, acum 3 zile, anunța că probele de competență de la BAC ar putea fi echivalate cu notele din timpul liceului.

Ministerul Educației anunță oficial, pe site-ul instituției, pe 9 iunie 2023, următoarele:

  • „În contextul protestului personalului din învățământul preuniversitar, proiectul de act normativ prevede următoarele: La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 – 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.

„Pentru a proteja interesele legitime ale elevilor, Ministerul Educației a inițiat proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ în anul școlar 2022 – 2023, în ceea ce privește organizarea examenului național de bacalaureat, a evaluării elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a și a concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar”, precizează Ministerul.

Aceeași OUG prevede anularea pentru anul acesta a evaluării naționale a elevilor de clasa a VI-a și anularea probei practice din examenul de titularizare 2023 (titularizarea este examenul de angajare a profesorilor în școli).

Comunicatul Ministerului Educației:
Calendarul modificat al examenului național de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie:
  • 29 mai – 13 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen 
  •  26 iunie 2023: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă 
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă 
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă 
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00 
  • 4—6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  •  7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale
DOCUMENT OFICIAL Proiectul de OUG publicat de Ministerul Educației, care prevede echivalarea probelor de competențe de la BAC 2023 cu notele din timpul liceului, anularea Evaluării Naționale la clasa a VI-a și a probei practice de la Titularizare 2023:
Citește și:
LIVE VIDEO FOTO În jur de 12 mii de profesori și angajați din Învățământ protestează vineri la București / Protestul început la Piața Victoriei și continuat la Cotroceni se apropie de sfârșit / “Îndrăznim!” / “Bac, Capacitate – cu nepalezi organizate!”
Candidații de la Titularizare 2023 vor susține doar proba scrisă, fără inspecția la clasă, potrivit unui proiect de OUG lansat în timpul celor mai mari proteste ale profesorilor, în ultimii 18 ani
Evaluarea națională de la clasa a VI-a nu se mai organizează anul acesta, în contextul grevei din Învățământ – proiect de ordonanță de urgență

39 comments
  1. Eu mananc acum, nu in 2027. Eu platesc facturi acum,nu in 2024. Eu imi imbrac si hranesc copiii PROPRII, nu pe ai tai. Si nu am timp pana in 2027 si atunci pe promisiuni. Promisiuni, abrogari, anulari de memorandum tot vad de 10 ani. Vreau fapte si legi scrise si batute in cuie. Maine vine Ciolacu si spune ca-l doare-n cot de ce ne-am inteles noi cu Ciuca sa ne dea. In revendicari se vorbeste si de banii necesari la buget pentru invatamant in general? Avem 6 la suta? Nu. In revendicari vorbim de dotari, de renovari? Avem apa si toalete in interior in scoli? Nu. Se vorbeste de Edusal, care tepuieste luna de luna profesorii de bani de sporuri. S-a rezolvat? Nu. S-a pus la punct grila ceruta caresa ne puna la adapost de inflatie de la anul? Nu. Si-atunci, la ce dracu m-as retrage din greva daca nu am primit nimic decat minciuni si povesti cu zane? Bai, treziti-va! Presedintele acestei tari a spus ca s-a dat o ordonanta prin care am primit tot ce am cerut si nu se daduse nimic: nici ordonanta, nici revendicarile. Voi realizati in ce zona de minciuna ne scalda astia??? Au facut prin tertipuri si schimbari de reguli in timpul jocului sa ne indeparteze unii de altii si sa se retraga lumea din greva. Au dat ordonante sa schimbe contracte, sa suspende, sa modifice. Cum am putea crede in asemenea personaje pe vorbe cand ei au o lege neaplicata pe care o tot schimba si abroga, numai ca sa nu o aplice si sa nu ne dea bani.

  2. Un pas in fata pentru un sistem de educatie ratat.
    Oricum sunt destule facultati care accepta candidati fara diploma de bacalaureat . Diploma de la ultima scoala absolvita conteaza, apoi se rezolva si un loc de munca.
    Uite asa decid alesii ministerului sa-si bata joc de viitorul acestei natii

    1. Porcaria aia de la clasa VI n-o echivaleaza cu un cawcat in ploaie? Ca ne-am saturat de taiat paduri ca sa producem maculatura fara rost. nu am avut NICI MACAR O GENERATIE preocupata de tampenia aia. Nimeni nu scria nimic. I-am intrebat dupa si mi-au spus ca le e lene sa citeasca tot si oricum nu se trec “notele”. Chiar si copiii buni, de 8-9-10 au lasat necompletat ca cica nu au avut timp. Duca-se pe pustii, puneti-i cruce acestei evaluari, e mai initila decat o fantana intr-o piacina.

  3. 🤣da bravo,la ce note ne au dat profesorii….
    și acuma la romana ne a dat note mici,și după ce a văzut că nu ne mai iese media deloc,a plecat de la acel liceu,lasăndu-ne corigenți… 😂!Asta a fost și intenția lui să ne lase corigenți acuma in clasa a-12 a…
    Din cauza lui ,nu dam bacu până în august!😆😆

    1. Din cauza lui? Tu ai creier de decor? Nu știi ca trebuie sa înveți ca să iei nota de trecere?” Din cauza”! Ești cumva cu handicap mintal? Tara viitor de aur are cu din ăștia ca tine care nu sunt responsabili pentru propriile fapte și propriile alegeri și nici propria viață.Viitori asistați sociali care nu din cauza lor nu au un loc de munca, nu din cauza lor nu au bani și tot așa. Nu va plânge nimeni de mila știm prea bine ce va poate capul și nepăsarea.

  4. Este o absurditate! Elevii sunt mult mai pregatiti acum, decat au fost in timpul liceului. Stiti foarte bine acest lucru! Ei evolueaza de la o luna la alta. Mediile din timpul anilor de scoala sunt irelevante! Examenele sunt examene! Si trebuie efectuata notarea ca atare, in urma sustinerii probelor. La fel si cu media anilor la EN, un copil in clasa a V-a, notat cu note mici la anumite materii, poate deveni,pana la examen,as. De ce trebuie sa ii fie afectata sansa de a ajunge la un liceu bun, de niste note pe care le-a luat cu 4 ani in urma? Mintea lor este alta in clasa a XII-a fata de clasa a IX-a, idem pentru cei din clasa a V-a fata de a VIII-a.

    1. Cu tot respectul, nu cred că există elev de clasa a 12-a care să se plângă de așa ceva. Doar competențele se echivalează astfel (lucru care oricum s-a întâmplat în anii pandemiei), probe care oricum se știe că erau de umplutură și nu conta absolut deloc rezultatul lor. Cred că chiar și un elev cu media 6/7 la una din aceste materii ar prefera să i se pună aceasta fără a mai da probele respective.

    2. și materia este mai ușoară în clasa a 9 a, lucru care ar trebui sa aducă la rezultate bune, în momentul respectiv, dacă elevii ar pune accent doar pe 3 luni de studiu și pregătire pentru examene, atunci sistemul de învățământ ar fii inutil (știu ca sistemul nu e bun, dar sa spui ca notele sunt inutile)

      1. Nu am spus ca sunt inutile notele, ci ca sunt irelevante, atunci cand vorbim despre o examinare . De altfel, transcrieti toate notele din timpul liceului pe o alta diploma si nu vor mai fi copiii stresati. Ceea ce ar insemna eliminarea Bacalaureatului. Fiecare se mobilizeaza cum considera de cuviinta. Unii sunt mai constiinciosi in timpul anului, altii sunt mai delasatori, insa cu o capacitate mare de invatare, care de multe ori si-au intrecut colegii la examene. Care este rolul lor, pana la urma? Nu acela de a demonstra ca ti-ai insusit materiile IX-XII, respectiv V-VIII? Profesorul care corecteaza nu cunoaste aceste aspecte, care in cat timp a invatat. El corecteaza subiectele si le noteaza. Si, desigur, nu se invata cu 3 luni inainte de examen, dar cu siguranta in clasa a XII-a si a VIII-a, toti elevii isi “pun la punct” materia din anii anteriori.

    3. Competențele nu servesc la nimic decât la ocuparea timpului, obținerea de maculatură inutilă, proceduri greoaie pe care nimeni nu le-a dorit, și rezultate lipsite de orice conținut (elevul e promovat prin simpla prezență la probă. Poate da foaia goală, doar să-și treacă numele pe ea, și a promovat). Nimeni nu se supără dacă se ajunge la echivalare – nici elevii, nici profesorii, absolut nimeni. ”Certificatele” acelea de competențe sunt foi de aprins focul și atât.

      Mediile V-VIII pentru evaluarea națională nu mai contează oricum la media de admitere. N-ați aflat încă? Aflați acum.

      1. Sunt la curent cu tot ce inseamna EN, am un fiu care se pregateste intens, multumesc pentru informatie. Desigur, toti elevii s-ar bucura sa nu mai dea BAC, insa, si acest examen, nu este pentru toata lumea. Este pentru cei care isi doresc sa aiba acces la studii superioare, mai exact, pentru cei care isi doresc ceva mai mult in viitorul lor. In Franta, este considerat cel mai greu examen din viata unui om. Ati fi surprins sa vedeti cat de putini reusesc. Sa se echivaleze dar, viitorul meu nu este afectat de acest lucru. Succes tuturor!

        1. Eu am dat un examen de bacalaureat mai greu, acum zeci de ani, dar n-a contat pentru facultate, unde am concurat 3 pe un loc la admiterea prin concurs. Bacalaureatul în România își pierde substanța din ce în ce mai mult, fiind transformat în examen de admitere în facultate, dar pe bază de dosar (evident, nu e necesar decât să promovezi, cu o medie mai mare ca să ai de unde alege între facultăți). Comparația cu ce fac cei din Franța n-are sens, cât timp sistemele din cele două țări sunt complet diferite. Ca să nu mai vorbim că și ei au reformat examenele până le-au rupt, eliminând matematica dintre probele obligatorii înainte de a-și da seama că rămân fără studenți pentru STE(A)M, fără de care industria moare.

          Evaluarea ”competențelor” e ridicolă. Hârtiile respective n-au nici cea mai mică relevanță sau valoare. Faptul că se echivalează (sau nu) cu niște medii din liceu de asemenea n-are nicio relevanță.

          Relevante vor fi notele la probele scrise. Câți promovează sau nu contează însă doar statistic, dacă admiterea la facultate e pe bază de dosar. Iar restul e discuție de dragul discuției.

          1. Desigur, si eu imi amintesc efortul depus pentru examenul de admitere la facultate, ma regasesc si eu in acea generatie. Adevarat este ca in acele vremuri, indiferent de profilul absolvit, oamenii stiau sa se exprime, si nu oricum, ci corect. Aveau competente de comunicare bine dezvoltate, iar profesorii universitari nu se plangeau asa cum o fac acum, despre incapacitatea absolventilor de liceu de a se exprima coerent si frumos in redactarea unui eseu, care face parte din aceasta admitere pe baza de dosar. Nu compar sistemul romanesc cu cel francez, dar ma preocupa educatia, in general, si ma documentez mereu despre modul in care functioneaza invatamantul si in alte tari. O fac din placere si din respect pentru copilul meu, doar pentru ca nu putem compara nu inseamna ca nu avem dreptul de a ne informa, sau ca ne informam pe degeaba. Copiii nostri sunt generatii viitoare care ar putea schimba ceva, la un moment dat. Satui suntem toti de patroni de firme care nu stiu sa comunice, nu stiu sa scrie corect, pentru ca, la fel ca altii, considera ca aceste competente sunt de r***t. Si de ce sa citeasca si sa invete pe bune sa se exprime oral, cand de fapt acesta e timp pierdut, si e mai usor sa agreseze verbal si psihic angajatii fata de care se simt inferiori. Eu nu sustin eliminarea competentelor, ci as propune, ca si acum n ani, sa fie luate notele in considerare, la medie.

          2. @ale
            Hai sa-ti mai explic o data, caci se pare ca nu te informezi destul: competentele astea de care ai vorbit toata ziua nu-s examene cu note, nu-s nici macar cu admis/respins, ci cu un soi de struțocămilă care nu spune nimanui nimic. Asa ca fiul asta al tau care se pregateste intens de pe acum, cand o ajunge sa le dea (daca nu are nimeni pana atunci ideea normala si logica de a le scoate naibii din bac) va putea fi, daca se prezinta (caci asta e conditia esentiala), EXPERIMENTAT la lb. romana, UTILIZATOR EXPERIMENTAT la informatica si posesor al unui carnat de B2 la limba straina. Ai inteles ceva? Banuiam.
            Si atunci sa te bucuri si sa-i inramezi diplomele alea. Altceva n-o sa aiba ce face cu ele, dar tu o sa fii un/o tata/ mama mandru/a.
            Te opresti acum?

          3. @Ale: nu se dau note la competențe. Se stabilesc niște niveluri de competență (de exemplu, ”experimentat” la limba română) care nu se pot calcula ca medii. Iar la ”competențe” digitale, și cu 0 puncte obținute se promovează (e ”fără calificativ”).

            E o pierdere imensă de resurse – timp, birocrație, organizare, etc, care-ar putea fi mult mai bine folosite în alte scopuri. Singurele probe cu note sunt cele scrise. Iar competențele au fost introduse exact pentru simplificarea examenului, nu de dragul evaluării corecte a absolvenților.

    4. Oare in ce film jucati? Dvs. n-ati auzit oare ca aceste “competente” incompetente nu au niciun folos si nu aduc vreo implicare in media de la BAC? Singurul lucru de care sunt bune aceste “competente” sunt TIMPUL PIERDUT in rest absolut de nimic nu sunt bune, si orice om cu putina judecata stie asta

  5. 😂😂😂😂
    “Ministra” asta e de belea. Ar putea echivala și probele scrise tot cu notele obținute în timpul liceului. Așa ar crește procentul de promovabilitate la liceele cu promovabilitate 0 in anii anteriori.

    1. Cum justifica această miscare?
      In timpul pandemiei era situație de stare de urgență.
      In prezent e doar o problema generată chiar de ei, de guvernanți.Se cere doar un Oug. Asumare .
      Ținând cont ca in Iunie 1998 s-a adoptat Legea nr. 153, care s-a aplicat abia la 6 luni după ce am câștigat procesul iar in 2010 s-au adoptat Legile nr. 220 și nr. 221 care s-au aplicat după ce ne-am judecat și am câștigat, dar guvernele au prorogat termenele și am primit banii după 5 -10 ani. În 2017 s-a adoptat Legea nr. 153, care s-a aplicat în 6 ani. La 1 Decembrie 2018, la Alba Iulia s-a semnat un memorandum și nu a fost respectat.
      Cum putem avea încredere in un nou memorandum?
      Ne faceți să râdem!

      1. Foarte bine ca nu se mai dau! Aceste probe stresează foarte mult elevii, mai ales ca sunt cu 2 sapt înainte de bac!! O decizie bună sa se anuleze !

    2. Păreți puțin revoltat de situație, oferta nu era valabilă și pentru timpurile Dumneavoastră de aveți atâta ura?

  6. Cineva care vorbește limba plantelor să-i traducă doamnei ministru: Poți echivala orice, DOAR în situația în care elevii sunt înscriși la examen. Ca să se poată înscrie, e necesar să aibă situația școlară încheiată.

    Situațiile școlare nu vor fi încheiate până în 13 iunie. Foarte probabil nici până în 16 iunie.

    1. Pe cat de rai sunteti voi acum-cd-urile, vor fi elevii cu voi in viitor. Cum necum scapati de o generatie, dar vin altele care stiu ce parsivi sunteti voi cadrele didactice!
      Abia astept sa va vad cum vor reusi cadrele didactice sa isi pastreze capitalul de imagine cand se vor da examenele la toamna!
      Parintii ar trebui sa fie constienti ca aceste CD-URI vor intra in concediu –>examele vor fi in cel mai bun caz la toamna!

      1. Nu văd de ce e asta problema mea. Guvernul e în măsură să decidă dacă vrea ca examenele să fie sau nu organizate în calendarul publicat deja.

        Ce trebuie să înțelegeți bine, dar bine de tot, este următorul lucru: fiecare dintre noi are responsabilități și drepturi. Drepturile trebuie apărate. Responsabilitățile trebuie respectate de fiecare – inclusiv de guvern și parlament. Nu doar de profesori.

    2. @ Ana: Păi, profesorii sunt cei care nu încheie mediile și nu organizează examenele. Ar trebui, daca ar fi serioși, să suspende greva pentru asta, apoi să reintre în grevă cu amenințarea de a nu participa la pregătirea noului an școlar. Ar arăta că le pasă cu adevărat de elevi și înțeleg valoarea profesiei pe care au ales-o și nu mai țin pe copii și pe părinții lor într-un stres imens.

      1. Pregatirea noului an scolar? Aham! Adicatelea cam ce? Vopsit, varuit maturat, plantat panselute?
        Ah, stai, zici de tonele de maculatura, de rapoarte, de fise, de situatii, de parasituatii, de tabele, de planificari cerute de Ministerul Birocratiei? Pai pe alea oricum nu cred ca o sa le mai faca cineva. De-al dracu de neseriosi!
        Sunteti in stres? Bine! Obisnuiti-va!

      2. Examenele sunt organizate de MINISTERUL EDUCAȚIEI. Nu de profesori.

        De ce să suspendăm greva? Tocmai ce-au schimbat unilateral Legea Dialogului Social astfel încât la întreruperea grevei se schimbă termenii în care se desfășoară ea. De ce aș întrerupe greva, pornită din motive întemeiate, ca să fac rapid ce vrea ministerul de la mine tocmai ca să nu mai îndeplinească nimic din revendicările mele, iar apoi să reintru în grevă în condiții mai proaste ca înainte?!

        Pregătirea noului an școlar? Mai e mult până departe, hai să vedem cum se încheie ACEST an școlar. Și dacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like