Licitația pentru manuale școlare de clasa a VII-a a fost lansată pe SICAP. O lună pentru realizarea tuturor manualelor

2.844 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Licitația pentru manuale școlare a fost lansată în această dimineață de Ministerul Educației, pe platforma electronică de achiziții publice SICAP. Ministerul Educației, prin Centrul Național de Evaluare și Examinare, anunță că așteaptă oferte de manuale pentru clasa a VII-a, acolo unde ajunge în septembrie procesul de înnoire a programei școlar. La licitație au fost scoase și manualele de la clasele I – a VI-a care nu și-au găsit anii trecuți câștigători. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 22.04.2019, astfel că Ecaterina Andronescu a micșorat masiv termenul în care trebuie realizate proiectele de manuale școlare; în metodologia pusă în dezbatere, termenul în care companiile și autorii puteau face manualele era de 60 de zile.
  • Licitația este lansată în mijlocul unei adevărate dispute în sânul PSD. Ecaterina Andronescu a anunțat încă de la preluarea mandatului că vrea să renunțe la manualele editate unic lansate în 2017 de fostul ministru PSD Liviu Pop.
  • Însă nu mai departe de acum 2 săptămâni, Senatul a aprobat legea manualului inițiată de Pop, care contrazicea ordinul prin care Andronescu a stabilit licitație publică. Citește aici despre războiul din PSD pe Educație.

Contractele care vor fi încheiate în urma licitației de manuale vor avea o perioadă de 4 ani, la fel ca în cazul licitațiilor anterioare, se arată în caietul de sarcini. Instituția contractantă în cadrul licitației este Centrul Național de Evaluare și Examinare, din subordinea Ministerului Educației.

“Având în vedere faptul că pentru o serie de discipline din trunchiul comun din planurile-cadru pentru clasele I-VI nu au fost editate și distribuite manuale școlare, nefiind depuse oferte în cadrul licitațiilor/evaluărilor lansate în anii școlari anteriori, se impune efectuarea demersurilor necesare pentru asigurarea acestora”, precizează instituția.

CNEE va coordona evaluarea proiectelor de manuale școlare.

Manualele trebuie să aibă următoarele forme, potrivit documentației de licitație:
  • varianta tipărită – realizată într-un volum imprimat
  • varianta digitală – forma electronică a manualului, accesibilă pe www.manuale.edu.ro. Varianta digitală trebuie să aibă exerciții interactive, jocuri educaționale, animații, filme sau simulări, spune Ministerul
Manualele scoase la licitație sunt pentru următoarele clase:
  • 16 manuale de clasa I – este vorba despre manuale care nu au fost realizate la licitațiile de anii trecuți, cum ar fi manualul de Limba italiană, spaniolă, Religie Cultul Greco-Catolic, Religie Cultul Romano-Catolic, Religie Cultul Creștin după Evanghelie și mai multe alte religii.
  • 17 manuale de clasa a II-a – tot manuale care nu au avut câștigători sau nici măcar oferte la licitațiile trecute
  • 23 de manuale de clasa a III-a
  • 21 de manuale de clasa a IV-a
  • 21 de manuale de clasa a V-a
  • 39 de manuale de clasa a VI-a: la care Editura unică a statului nu a avut niciun ofertant sau nu a declarat câștigători la licitația de anul trecut
  • 65 de manuale de clasa a VII-a (toate manualele necesare pentru clasa a VII-a)

Caiet de Sarcini pentru Licitatia de manuale scolare de clasa a VII-a 2019

 

Amintim că reluarea licitațiilor pentru cumpărarea de manuale școlare vine după un an în care Ministerul Educației a centralizat editarea manualelor la Editura unică a statului (EDP). Manualele editate unic au fost lansate de guvernarea PSD cu Liviu Pop la șefia Ministerului Educației și au fost finalizate în mandatul lui Valentin Popa. După ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională înființarea Editurii Didactice și Pedagogice, Ministerul Educației a dat în 2018 Editurii Didactice un contract de 24 milioane lei pentru editarea de manuale. Sursa și detalii

Nici până la această oră, Ministerul Educației nu a făcut public contractul încheiat cu EDP și nici nu a comunicat pe câți ani a fost încheiat.

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Teodosie, arhiepiscopul Tomisului și susținător al lui Putin și Călin Georgescu, a fost lăsat fără dreptul de a da binecuvântări pentru angajări și promovări la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” – surse

Mitropolia Munteniei și Dobrogei i-a retras dreptul lui IPS Teodosie de a da binecuvântări pentru angajări și promovări în Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, conform surselor…
Vezi articolul

Eliminarea „celebrelor panouri de plexiglas” din clase, anunțată cu titlu de exemplu în regulile valabile din 8 februarie de ministrul Educației: „Mai mult încurcă decât ajută / Atâta vreme cât lucrăm în clase cu efective întregi va trebui să modificăm o serie de condiţii”

Eliminarea „celebrelor panouri de plexiglas” din clase a fost anunțată marți de Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, cu titlu de exemplu de măsură care ar putea fi în pachetul de noi…
Vezi articolul

Pentru profesorii care dau mediații, registrul declarațiilor de interese, introdus de proiectul legii educației, „este doar o problemă de birocrație, atâta tot”, “nu există niciun fel de rezolvare”, spune Marius Nistor, FSE Spiru Haret / „Există această piață a meditațiilor, pentru că avem o solicitare din partea părinților”

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „faimosul registru de evidență al cadrelor didactice” este „doar o problemă de birocrație, atâta tot. Nu rezolvă…
Vezi articolul

Examenul de Titularizare trebuie regândit, dacă nu desființat, spune directorul Viforel Dorobanțu / Acesta propune ca profesorii să fie angajați pe o durată de 4 ani, la finalul cărora să dea retestări pentru a continua să profeseze

Examenul de Titularizare ar trebui să fie modificat sau chiar desființat, a explicat directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Curcani, județul Călărași, Viforel Dorobanțu. În cadrul unei dezbateri online despre…
Vezi articolul