Bursele elevilor de la liceele militare vor fi plătite pentru prima dată de la începutul anului școlar, după ce legea educației a fost modificată. Banii aprobați prin OUG ar fi pentru ultimele luni de cursuri

2.022 de vizualizări
Foto: https://www.cantemircml.ro/
Elevii de la cele cinci licee militare din țară își vor primi bursele la care au dreptul prin lege, după ce legea educației a fost modificată prin ordonanță de urgență publicată marți, 27 februarie, în Monitorul Oficial. Plata burselor restante pe toate lunile de cursuri din acest an școlar ar urma să se facă cât mai curând către școli, potrivit informațiilor Edupedu.ro.

Mai exact, este vorba de OUG 10/2024, aceeași care clarifică și acordarea indemnizațiilor de hrană pentru angajații din Educație cu peste 8.000 de lei venituri net.

Situația vizează peste 1.000 de elevi din colegiile militare care nu și-au primit bursele în anul școlar 2023-2024, pentru că Ministerul Educației a întârziat plata lor, iar Ministerul Apărării Naționale nu a mai avut bază legală pentru a finanța bursele, care se asigură prin finanțare specială din bugetul Ministerului Educației, conform legii învățământului preuniversitar.

Actul normativ intrat în vigoare modifică articolul 42 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, care „va avea următorul cuprins:

„Art. 42. — Finanțarea de bază, complementară și specială, precum și cheltuielile de instruire și întreținere a elevilor din învățământul preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională sunt asigurate de Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției și alte instituții cu atribuții în domeniile apărării, informațiilor, ordinii publice și securității naționale, din fondurile alocate din bugetul de stat, inclusiv pe parcursul anului școlar 2023—2024.””, se arată în OUG 10/2024.

Bursele au fost deblocate după ce Edupedu.ro a scris că MApN a adresat o scrisoare oficială Ministerului Educației, în decembrie 2023, prin care „a solicitat clarificări pentru deblocarea cu celeritate a situației, fie prin deblocarea fondurilor de către M. Ed., fie prin crearea cadrului legal pentru acordarea burselor pentru elevii din colegiile militare naționale de către MApN”.

Aproximativ 3.900 de elevi erau înscriși în anul școlar trecut (2022-2023) în cele cinci colegii militare din țară și în școlile militare de maiștri militari și subofițeri, potrivit datelor anunțate de MApN la începutul lunii septembrie 2022. 

Potrivit regulilor de acordare a burselor școlare în anul școlar 2023-2024, care prevăd că primii 30% elevi dintr-o clasă ordonați după media generală de anul școlar trecut obțin o bursă de merit lunară, ar fi vorba de circa 1.000 de elevi vizați de blocajul burselor din prezent, fără a-i pune la socoteală pe cei care beneficiază de burse sociale sau de excelență olimpică.

Există 5 colegii naționale militare în România. Aproape 1.000 de elevi în total sunt admiși anual în acestea în clasa a IX-a. Este vorba despre:

  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza;
  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia;
  • Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova;
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța

Toți elevii liceelor militare au promovat Bacalaureatul 2023.

Recent, și bursele pentru elevii de la școlile private din București au început să fie plătite de primării, în urma articolelor Edupedu.ro despre cum Ministerul Educației a blocat plata acestora printr-un act normativ care nu a mai putut fi pus în aplicare în anul 2023, fiind emis prea târziu înainte de noul an.

În luna ianuarie, Ministerul Educației a pus plata banilor de burse sociale și de excelență pentru elevii de la școlile private și confesionale în responsabilitatea primăriilor care abia de câteva zile au început să facă deschiderile de credite pentru a vira banii mai departe.

Citește și:
Bursele elevilor de la școlile private din Sectorul 3 au început să fie plătite. Banii sunt pentru ultimele 5 luni de cursuri – surse
Bursele elevilor de la școlile private și confesionale din sectorul 6, neplătite de la începutul anului școlar, au fost deblocate de Primărie
Bursele elevilor de la liceele militare ar urma să fie plătite de Ministerul Apărării Naționale / Ministerul Educației vrea să modifice legea învățământului preuniversitar pentru a debloca plata – proiect
Peste 1.000 de elevi din colegiile militare nu își primesc bursele din cauza că inspectoratele școlare blochează plățile, susține Ministerul Apărării Naționale: Nu avem bază legală pentru a finanța bursele, care se asigură prin finanțare specială din bugetul Ministerului Educației
Surse: Bursele elevilor de la liceele militare, neplătite de la începutul anului școlar


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației, Daniel David: când văd că fetița mea și alți copii îmi spun „ministrul epuizației naționale”, se plâng de multe teme, multe ore și așa mai departe, este o problemă. Copiii nu sunt pur și simplu niște vase în care noi turnăm cunoștințe, ei sunt niște ființe umane

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că este o problemă când copiii se plâng de prea multe teme și ore. Elevii vor merge la școală cu plăcere „când vor simți…
Vezi articolul

Școală online doar pentru elevul din Dâmbovița, mutat până acum la 3 școli pe motiv că ar fi violent / Urmează încă o evaluare psihologică a elevului și consiliere psihologică, care acum este obligatorie, conform legii

Cazul elevului din Dâmbovița, mutat la trei școli pe motiv că ar fi agresiv generează o nouă situație inedită: în următoarele 3 săptămâni doar el va învăța online, restul colegilor…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, despre organizarea examenului de BAC 2025 în timpul cursurilor: Sunt curios cum anume va fi plătită resursa umană, dacă va fi cineva dispus să vină să lucreze sâmbăta sau dacă se asigură o plată corespunzătoare pentru activitate prestată sâmbăta

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, referitor la organizarea examenului de BAC 2025 în timpul cursurilor, că este curios „dacă vom avea resursa umană, cum…
Vezi articolul