Calendarul Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, în discuție la Minister: pe 20 aprilie încep testările la a II-a, pe 12 mai la a VI-a și pe 18 mai la clasa a IV-a

35.361 de vizualizări
Calendarul Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a a fost stabilit, într-o primă variantă, de către Ministerul Educației, potrivit surselor Edupedu.ro. Testările vor începe în data de 20 aprilie 2020, când debutează Evaluarea Națională la clasa a II-a, se arată în draftul calendarului obținut de Edupedu.ro. La clasa a IV-a, evaluările se vor desfășura în perioada 18 – 20 mai.

„Unde suntem din punct de vedere al competențelor la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a după aproape un an de predare online, asta vrem să aflăm”, a declarat aseară Sorin Cîmpeanu la Digi24. Amintim că Evaluările Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se organizează după o pauză de un an.

Calendar Evaluarea Națională la Clasa a II-a – Draft:

20 aprilie 2021: Limba română – Scris
21 aprilie 2021: Limba română – Citit
22 aprilie 2021: Matematică
23 aprilie 2021: Limba română pentru minoritățile naționale – Scris-Citit
– Fiecare probă durează 30 de minute

Calendar Evaluarea Națională la Clasa a IV-a – Draft:

18 mai 2021: Limba română
19 mai 2021: Matematică
20 mai 2021: Limba maternă
– Fiecare probă durează 1 oră

Calendar Evaluarea Națională Clasa a VI-a – Draft:

12 mai 2021: Limba și comunicare
13 mai 2021: Matematică și Științe ale Naturii
– Fiecare probă durează 1 oră

În 2020, Evaluările Naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost anulate din cauza pandemiei COVID-19, iar anul acesta „consider că sunt foarte importante, pentru a putea ști unde ne aflăm după aproape un an de predare online”, a mai spus Cîmpeanu, în urmă cu o săptămână.

Amintim că, începând de astăzi, orele remediale sunt organizate de școli, pentru recuperarea pierderilor acumulate în perioada în care școala s-a desfășurat online (detalii aici).

Rezultatul evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a NU se pune în catalog, nu se anunță public, nu stă la baza ierarhizării copiilor, ci se comunică fiecărui părinte în parte și pe baza lui învățătoarele trebuie să realizeze planuri individualizate de învățare, acolo unde identifică probleme.

Evaluarea de la clasa a VI-a are rol de preorientare școlară către un anumit tip de școală profesională sau liceu, iar rezultatele de la a IV-a sunt folosite de Ministerul Educației și pentru diagnoză de sistem, pentru verificarea rezultatelor curriculumului la final de ciclu primar și eventuale recalibrări ale conținuturilor predate la clasă.

Copiii susțin aceste testări în clasa în care învață și în așezarea normală în bănci, subiectele fiind pe două numere. Subiectele sunt realizate de Ministerul Educației, iar părintele poate verifica în siguranță (notele nu se trec în catalog) dacă învățătorul i-a subevaluat sau supraevaluat copilul, iar la nivel de școală se poate vedea care este progresul majorității elevilor dintr-o clasă din a II-a până în a IV-a.

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Ministrul Educației: Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a sunt foarte importante pentru a putea ști unde ne aflăm, după aproape un an de predare online. Organizarea să fie la nivelul fiecărei școli
Mircea Miclea: 3 urgențe pentru bugetul educației pe 2021 și obligatoriu trebuie susținute evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. “Minciuna generalizată o vom plăti toți”
Evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi susținute digital în 2023-2024 – a anunțat subsecretarul de stat din Ministerul Educației Jean Badea: În cațiva ani să transferăm toate examenele în zona digitală
Analfabetismul funcțional la clasa a II-a este de peste 40%. Rezultatele Evaluării Naționale 2019 despre care nicio autoritate nu vorbește
La ce folosesc Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a și de ce nu sunt folosite de profesori, școli și minister, potrivit lui Mircea Miclea, cel care le-a introdus în Legea Educației
Raportul evaluărilor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a a fost făcut „de nespecialiști în evaluare educațională”. Nu ai nevoie de inspectorate să-ți facă propuneri de îmbunătățire a performanțelor elevilor – analiza cercetătorului Dacian Dolean
Evaluări sabotate de Ministerul Educației. Expertul în testare Dragoș Iliescu, analiză dură a rapoartelor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2018
Analiza primelor evaluări aplicate național: Rezultate socante la evaluarea elevilor din clasele a II-a, a IV-a si a VI-a. Elevii nu invata sa aplice si sa analizeze cunostintele din scoala – Mircea Miclea


4 comments
  1. Nu inteleg nici de ce se evalueaza elevii de clasa a VI-a si nu cei de-a VII-a? Care e logica?

  2. O alta tampenie marca „Campeanu”! Noi avem fixate inspectii la acele date! De ce sa se dea Evaluare la clasa a VI-a daca tot anul copiii au invatat online?Sa se evalueze ce anume? E normal acest ministru?

  3. Nu credeți că ar fi trebuit stabilit înainte calendarul evaluărilor, cu măcar 6 luni?!
    Majoritatea școlilor au exact in perioada propusa de minister… programul „Școala altfel”!

    1. Asta e bataie de joc!Unii dintre noi ne-am fixat inspectiile de grad chiar in acele perioade. Si asta de mult timp!Cand sa le mai dam daca ministrul vrea sa evalueze niste copii care au lucrat online,de multe ori cu probleme de conexiune? Omul asta are o problema in a intelege ca e o situatie pandemica,nu una normala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu putem să facem poliție în școli și cineva să alerge elevii ca să îi testeze pentru diversele droguri, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila: Testarea trebuie să fie voluntară, să se facă în centre speciale la solicitarea și cu acordul părintelui

Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că „testarea elevilor trebuie să fie voluntară și nu trebuie făcută în școli, ci în centre speciale pentru tratarea adicțiilor”. Alexandru Rafila a subliniat…
Vezi articolul

244 de elevi și 329 de angajați ai unităților de învățământ, confirmați Covid-19 de la începutul școlii. Ministerul Educației: Incidența cumulată e mult mai redusă decât în rândul populației generale

244 de elevi și 329 de angajați ai unităților de învățământ au fost confirmați cu noul coronavirus în primele 4 zile de la redeschiderea școlilor, arată Ministerul Educației într-un comunicat…
Vezi articolul

UPDATE Personalul nedidactic, în pericol să nu primească prima de carieră profesională de 500 de lei, scrie Guvernul, care la două săptămâni după adoptarea OUG pentru acești bani, și-a dat seama că acest tip de personal se numește „administrativ” în noua lege a educației / Un proiect de OUG a fost adoptat în ședinta de Guvern

Personalul nedidactic ar putea să nu primească în luna octombrie prima de carieră profesională dacă nu este modificată ordonanța de urgență nr. 58 din 2023, după cum se arată într-un…
Vezi articolul

Grupul de lucru care ar fi trebuit să verifice trimestrial măsurile anticorupție din sistemul de educație, conform Strategiei Naționale Anticorupție, nu s-a întâlnit niciodată în 2023 – raportul Comisiei Europene privind statul de drept în România

Strategia Națională Anticorupție 2021-2025 includea, ca obiectiv specific, reducerea corupției în sistemul de educație din țară, precum și în cel de sănătate și propunea o serie de măsuri în acest…
Vezi articolul

Anton Hadăr, lider sindical Alma Mater: Nu știm dacă ne lasă să folosim fondurile proprii ale universităților, bani adunați pentru „vremuri grele”, ca să plătim salarii sau utilități, pentru că „destabilizăm deficitul bugetar” / Suntem noi vinovați că țara merge prost?

Liderul de sindicat Alma Mater, Anton Hadăr, a atras atenția că universitățile deși au și fonduri proprii, „bani adunați pentru vremuri grele”, încă nu știu dacă pot folosi acești bani…
Vezi articolul