Daniel David: Nu cred că este treaba ministrului să stabilească dacă avem sau nu uniformă în școli / Profesorii, părinții și elevii să decidă

4.729 de vizualizări
Foto: © Alina Koval | Dreamstime.com
Fiecare școală ar trebui să aleagă dacă elevii poartă sau nu uniformă, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, într-un interviu recent acordat pentru Știrile ProTV. „Nu cred că este treaba ministrului să stabilească dacă avem sau nu avem uniformă”, a afirmat ministrul Educației.

Ministrul Educației a declarat că decizia privind purtarea uniformelor școlare nu ar trebui să fie stabilită la nivel de minister, ci ar trebui să fie luată la nivelul fiecărei școli, prin consultarea profesorilor, părinților și elevilor:

„Eu cred că aceste lucruri ar trebui lăsate mai liber. Mă gândesc și în Statele Unite, la unele licee, de exemplu, ai uniformă, la altele nu, nu sunt lucruri obligatorii, dacă tot vorbim de descentralizare, aceste lucruri le-aș descentraliza. Trebuie duse în zona, nici măcar a inspectoratelor, le-aș duce în zona școlilor și acolo profesorii, părinții și elevii să decidă. Fiindcă, repet, dacă mă uit la practicile internaționale, vezi diverse modele și găsești și școli cu uniformă și școli fără uniformă. Nu cred că este treaba ministrului să stabilească dacă avem sau nu avem uniformă”, a afirmat ministrul Educației întrebat fiind în legătură cu acest subiect.


Ce prevede actualul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

ROFUIP 2024 prevede, printre altele, că elevii au obligația de a avea un comportament civilizat şi o ţinută decentă în unitatea de învăţământ.

Foto: Captură – Ordinul nr. 5.726 din 6 august 2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar
Ce prevede noul Statut ale Elevului

Din noul Statut al Elevului a fost eliminată prevederea ca ținuta vestimentară să nu poată reprezenta un motiv pentru refuzarea accesului în perimetrul școlii.

Concret, documentul publicat în Monitorul Oficial stabilește, printre altele, că elevii au îndatorirea de a se prezenta la școală și la toate activitățile organizate de aceasta într-o ținută vestimentară decentă.

Art. 14. — „(1) Elevii au următoarele îndatoriri: d) de a se prezenta la școală și la toate activitățile organizate de aceasta într-o ținută vestimentară decentă și adecvată și de a purta elementele de identificare în conformitate cu legislația în vigoare și cu regulamentele și hotărârile unității de învățământ preuniversitar”, conform Statutului Elevului 2024.

Edupedu.ro a scris că școlile ar putea să solicite utilizarea obligatorie a uniformei școlare, potrivit unui proiect depus la Senat anul trecut. Proiectul urmărește să completeze și să modifice Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cunoscută sub denumirea Legea Deca-Iohannis. Conform documentului, uniforma ar urma să fie acordată gratuit elevilor.


Foto: © Alina Koval | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Bogdan Stancu, învățător la 18 ani, despre uniformele elevilor: Mai taie un pic din aceste diferențe care încep să fie tot mai mari între copii și hainele pe care le poartă aceștia


6 comments
  1. Cea mai de bun simț decizie ar fi să se reintroducă uniforma in școli! Atât de mulți copii ar fi scutiți de umilință iar pe cei care își permit haine, încălțăminte și accesorii foarte scumpe, poate i-ar învăța ceva! Școala ar trebui să fie o instituție în care să pregătim tinerii pentru a duce România mai departe și nu un podium de etalare a modei! Altruism, performanță, profesionalism, calitate umană trebuie să formeze școala, alături de părinți, bineînțeles. Sunt un simplu om dar mi-aș dori să am pârghiile necesare să inițiez în Parlamentul României o lege privind reintroducerea uniformei.

  2. credeam că noul ministru, nefiind membru de partid, nu va mai avea politicianisme de adus voturi, să nu supere pe nimeni și va lua taurul de coarne și va face ce trebuie! se pare că este doar un politician încă neafiliat oficial. păcat!

  3. Propun să stabilească parinții tot! Mai ales cei analfabeți, care nu știu a scrie, dar care știu ei ce trebuie să facă un profesor, învățător!
    Să decidă și cât salariu să ia la sfârșitul lunii, da?
    Să decidă tema, cum să păstreze disciplina, câte exerciții să se rezolve în clasă, câte acasă, în ce bancă să stea elevii!
    Mai mult, unde să locuiască profesorii, cum să se îmbrace, cu cine să stea în casa lor, unde să-și petreacă sfârșitul de săptămână, să le aprobe meniul, concediile, să le asculte telefoanele, să-i păzească la porta casei, să le monitorizeze și viată personală, permanent!

    1. Bună ziua!
      la conferința organizată Edupedu in parteneriat cu fundația Vodafone, Scoala din Viitor, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării Csaba Asztalos, a declarat că in urma unui studiu sociologic ce a cuprins profesori și părinți ai elevilor din preuniversitar, un chestionar s-a referit la cauzele bullying-lui și au reieșit 2 cauze principale.
      Prima cauză este aspectul fizic și a doua cauză – modul in care se îmbracă elevul, cât este de „branduit”. In sfârșit s-a făcut un studiu in care au ajuns la o concluzie bine conturată ce va crește starea de bine a elevilor și implicit a personalului didactic dar cu toate astea nu se dorește implementarea uniformelor in rândul elevilor din preuniversitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii să nu-și folosească banii din prima de carieră didactică pe cursuri de formare a competențelor digitale. Sorin Decă, Ministerul Educației: Lansăm luna viitoare investiția pentru formarea gratuită a profesorilor în pedagogie digitală

În noiembrie, Ministerul Educației va lansa investiția 8 din Componenta 15, din PNRR, adică formarea a 100.000 de cadre didactice pentru pedagogie digitală, anunță secretarul general adjunct al Ministerului Educației,…
Vezi articolul

Ministerul Educației lucrează la noul ROFUIP în care ar vrea să delimiteze drepturilor părinților și profesorilor, susține secretarul de stat Florian Lixandru: Sunt foarte mulți colegi care preferă să evalueze cu mare indulgență copiii, să dea note pe placul părinților și ne trezim la examenele naționale când elevii obțin note cu 1, 2 sau chiar 3 puncte mai mici decât la clasă

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, spune că ministerul Educației lucrează la proiectul de ordin cu privire la Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ.…
Vezi articolul

Andreia Bodea, directoarea Colegiului I.L. Caragiale din București: Până în acest moment, majoritatea profesorilor care sunt implicați în simulare vor fi la simulare. Eu nu pot să garantez că ei nu se vor răzgândi

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, a declarat pentru Edupedu.ro că „până în acest moment, dar vă dați seama că lucrurile se pot schimba de la o…
Vezi articolul

OFICIAL Tipurile de calificări profesionale de nivelurile 3 și 4 ale Cadrului național al calificărilor la filiera tehnologică și învățământ profesional, pentru anul școlar 2025-2026 

Începând cu anul școlar 2025-2026, unitățile de învățământ profesional și tehnic autorizate/acreditate pot școlariza elevi la toate calificările stabilite prin Ordinul privind tipurile de calificări profesionale de nivelurile 3 și…
Vezi articolul