Poziția României în clasamentele academice și de cercetare este “foarte departe de nivelul corespunzător măcar unei performanțe medii”, dintr-o serie de motive, de la nivelul finanțării la lipsa de interes a autorităților și la problemele legislative, inclusiv din “ultimele normative adoptate”, arată Asociația cercetătorilor români Ad Astra într-un punct de vedere emis joi. Acesta pleacă de la faptul că România nu mai este reprezentată în reputatul clasament internațional Shanghai, iar Ad Astra realizează o sinteză a cauzelor fundamentale pentru involuția României, menționând inclusiv probleme “menținute sau introduse intenționat” în legislație.
- “Problemele grave ale legislației, care au fost menținute sau introduse intenționat, în ciuda avertismentelor din spațiul public, și în ultimele normative adoptate, nu par însă să tulbure nici autoritățile publice și nici universitățile/organizațiile de cercetare, care n-au comentat sau chiar au aplaudat aceste inițiative”, arată Ad Astra în analiza sa.
Organizația apreciază că “Investiții progresive și reforme eficace în cercetare, dacă ar fi lansate în viitorul apropiat, ar putea teoretic crea o șansă de relansare pentru viitoarea generație (2040–2050), “însă nu observăm nicio preocupare sau tentativă substanțială în acest sens.”
Ad Astra raportează România la mediile globale privind produsul intern brut și populația și arată că, în acest temei, România ar trebui, teoretic, să fie reprezentată de cel puțin o universitate în top 400, care să fie însoțită de încă 1-2 în top 1000 Shanghai:
- “România are un produs intern brut per capita comparabil cu media globală și o populație de circa 1/400 din populația globală. Dacă performanța științifică a universităților României ar fi medie pe plan global, atunci raportat la populație și bogăție ne-am aștepta ca o universitate din România să fie prezentă între primele 400, încă una în primele 800 și poate încă o a treia între primele 1000. Suntem departe de o astfel de situație, altfel spus performăm mult sub potențialul nostru demografic și economic”.
Dar, consideră organizația, “această involuție continuă, de multă vreme cunoscută, nu pare a trezi, de fapt, cine știe ce preocupare nici la nivelul guvernului, ministerelor sau parlamentului, nici la nivelul organizațiilor publice de cercetare-aproape toți par, judecând după opiniile exprimate public, să o accepte mai mult sau mai puțin bucuroși, ca pe o situație oarecum normală”.
Scenariul revenirii la performanță “nu pare a face parte, nici pe departe” din preocupările autorităților
Ad Astra conchide că “degradarea continuă a situației științei în România este, probabil expresia voinței reale a unui segment dominant al exponenților statului și mediului academic, din motive asupra cărora există bănuieli și ipoteze, dar care sunt de fapt necunoscute și nedemonstrate”, motive care sunt “contrare declarațiilor de intenție din cvasitotalitatea programelor de guvernare recente, inclusiv a celui actual”.
Punctul de vedere notează că degradarea poate fi observată și în performanța României în alte clasamente, |în particular în evaluarea anuală “European Innovation Scoreboard””, unde România se detașează pe ultimul loc în rândul țărilor europene.
Analiza trece în revistă efectele economice și sociale ale lipsei de adaptare a autorităților și societății și atrage atenția că pot fi anticipate crize economice serioase în următorii ani. “Depășirea acestei perioade periculoase se poate face doar prin construirea unor ramuri suficient de competitive ale economiei și prin întărirea capacității producătorilor de bunuri publice (educație, sănătate, administrație, siguranță)—ambele rezultând, indirect, dar decisiv, din performanța sistemului ̧stiințific.”
- “După ratarea oportunității ultimilor 20 de ani de creștere economică, în condiții bugetare acum mult mai dificile, construcția unei astfel de performanțe necesită investiții și reforme cumulative de încă o generație. Acest scenariu, de revenire și relansare, nu pare însă a face parte, nici pe departe, din preocupările autorităților din România”, avertizează Ad Astra.
Radiografia realizată de Ad Astra, integral:
Citește și:
România nu mai e reprezentată de nicio universitate în reputatul clasament internațional Shanghai / După șase ani de prezență continuă, Universitatea Babeș-Bolyai iese din topul 1000 global – Academic Ranking of World Universities 2023
Ligia Deca, despre ieșirea universităților românești din topul Shanghai: O oglindă a politicilor publice din ultimul deceniu / Universitățile s-au concentrat pe asigurarea unui act educațional de calitate pentru studenți, nu pe rezultatele cercetării sau premianți Nobel ori Fields / Vom adopta noi standarde minimale pentru conferențiar și profesor
INTERVIU Ministrul Cercetării, Bogdan Ivan: Sistemul românesc va fi „mapat” până la mijlocul lui 2024, împreună cu Banca Mondială, cu efect asupra trecerii institutelor de cercetare la universități sau în consorții / Câte institute vor fi comasate?
Universitatea Babeș-Bolyai reacționează după ce România a rămas nereprezentată în reputatul clasament global al universităților Shanghai – ARWU, în 2023: “Erori și indecizii majore în politicile academice naționale”, pe care UBB nu le-a mai putut “compensa singură”
Mihai Peticilă
Dan Tapalaga
Redacția
Ioana Nicolescu
4 comments
Marea majoritate a revendicarilor si mai ales a comentariilor vizand educatia se limiteaza prioritar – si pe EDUPEDU, din pacate – la necesitatea obtinerii unor finantari adecvate sau suplimentare pentru diferitele parti interesate implicate (scoli/ universitati cu costurile lor de investitii/ functionare/ intretinere, salarii sporite pentru personal (cerute de sindicate), burse si transport ieftin/ gratuit pentru elevi/ studenti, oferte de produse si servicii auxiliare, contra cost, din partea ONG-urilor specializate, etc.). Nu e de mirare ca si cercetarea stiintifica s-a alaturat acestor solicitari argumentate de finantare sporita, dar ea a facut un mare pas inainte si a identificat argumentat o cauza (probabila?) a refuzului continuu de-a le fi finantate temele si proiectele in care ar putea sa se implice. Aceasta cauza este FACTORUL POLITIC – predominant ignorant si suficient care decide si finantarea publica inadecvata/ insuficienta in educatie si cercetare.
Semnalez aici situatia (cvasi-ignorata public) a provenientei trist-celebrei OUG 75-2005 privind asigurarea calitatii educatiei ca rezultat al unor cercetari (pseudo) stiintifice efectuate evident, la comanda factorului politic, prin anii 2003-2004, de unii cercetatori romani, specializati in alte domenii decat Managementul calitatii. In 18 ani de aplicare neabatuta a OUG 75-2005, non-calitatea educatiei a devenit de notorietate in invatamantul nostru preuniversitar si superior, datorita adoptarii contraproductive a vechiului “model de guvernare bazat pe Leviathan” (din Stiintele politice ale sec.XIX) ca model (dambovitean) de asigurare a calitatii educatiei (domeniu al Managementului calitatii bine studiat, aplicat, dezvoltat si documentat pe plan mondial, dar ignorat total de cercetatorii nostri). Dupa 2010, autorii OUG si ARACIS au descoperit numeroase deficiente grave ale “modelului” si au propus abandonarea acestui model, cu abrogarea Legii aprobamd OUG 75-2005… Dar au facut-o doar in comunicari stiintifice prezentate in conferinte internationale, deci de uz si cu impact reduse. Iata, in traducere romaneasca, principalele idei si revelatii stiintifice publicate de cercetatori care insa nu au generat sustinerea de catre decidentii politicieni din Guvern si Parlament a anularii costisitorului si inutilului SIMULACRU de asigurare a calitatii educatiei nici acum in 2023!! “””Statul a desemnat un “model de guvernare bazat pe Leviathan” drept model de asigurare a calității educației prin care a reușit să impună două principii-cheie: principiul asigurării interne a calității (conform căruia, universitățile sunt responsabile pentru procesele lor interne de asigurare a calității educației) și principiul evaluării externe a calității educației prin (evaluare colegială).”
“În ciuda eficacității sale inițiale, “modelul de guvernare bazat pe Leviathan” a generat neașteptate efecte disfuncționale perverse în raport cu obiectivele asigurării calității educației. Pe lângă reducerea legitimității aranjamentelor instituționale (cadrului instituțional, NA) oficiale, efectele disfuncționale ale “modelului de guvernare bazat pe Leviathan” au creat premisele necesare adecvate care susțin necesitatea reproiectării sau a modificării totale a cadrului instituțional al asigurării calității educației. Multe dintre efectele disfuncționale ale au fost, de asemenea, identificate și publicate în Barometrul Calității publicat de ARACIS, în anul 2010, precum și într-o cercetare realizată în anul 2011 (Păunescu și colab., 2011).”
“Pe scurt, “modelul de guvernare bazat pe Leviathan” a generat următoarele reacții adverse neanticipate:
– Efectele izomorfismului structural – pentru a primi finanțare publică și acreditare, universitățile din România stabilesc în mod rațional regulile standard oficiale, impuse de Stat (conform modelului de guvernare bazat pe Leviathan, NA) și agenția națională de asigurare a calității educației (“izomorfism coercitiv”) ; în plus, pentru a evita incertitudinea implicită a procesului de obținere a acreditării sau a recertificării periodice, a apărut un comportament mimetic generalizat, atât din partea universităților cât și din partea evaluatorilor academici. În consecință, dosarele de evaluare internă elaborate pentru diferite universități sau programe de studii sunt foarte asemănătoare între ele așa cum sunt și rapoartele misiunilor de evaluare externă (“izomorfism normativ”).
– Efectul de omogenitate – comportamentele mimetice au determinat un nivel scăzut al diversității instituționale și un nivel ridicat de omogenitate universitară care împiedică, prin natura lor, apariția motivației pentru inovare
– Efectul conformității instituționale – aranjamentele instituționale stabilite de Stat încurajează un înalt grad de conformitate și ritualism/ formalism în cadrul sectorului universitar și nu încurajează și nici nu sprijină dezvoltarea endogenă a sistemelor de asigurare internă a calității și a proceselor (Miroiu și Florian, 2010); această situație a fost generată de o particularitate a procesului de evaluare externă – acesta se bazează pe verificarea realizării nivelurilor minime ale valorilor principalilor indicatori ; nu există vreun stimulent destinat universităților care doresc să depășească aceste niveluri minime întrucât acestea sunt suficiente pentru a asigura obținerea acreditării sau a recertificării (inclusiv cele “cu nivel de încredere ridicat”).
– Înlocuirea obiectivelor – sistemul de evaluare externă a calității educației este bazat pe o metodologie prescriptivă, care conduce, eventual, la măsurarea capacității instituției de învățământ superior de-a se conforma regulilor și cerințelor oficiale în loc de-a evalua calitatea reală a educației și a mecanismelor de îmbunătățire a acesteia ; în cadrul universității, această particularitate determină un interes și o preocupare tot mai vizibile pentru elaborarea celui mai bun raport de evaluare internă a calității – cel care confirmă respectarea tuturor cerințelor procedurale legale, dar nu conține vreo informație utilă demonstrând îmbunătățirea calității educației.”
“Aceste efecte, generate de excesiva concentrare asupra unor evaluări externe extrem de stricte nu se limitează doar la sistemul educațional românesc. Pe baza unei ample analize comparative a mecanismului de evaluare externă a calității educației în 14 țări, cercetătorii Brennan și Shah (2000) au concluzionat că (în aceste țări, NA) introducerea evaluării externe a calității educației a determinat reducerea influenței culturii locale existente, a deplasat distribuția puterii în interiorul sistemului de învățământ superior de la unitatea de bază (departament) la nivelul instituțional (de management, de elaborare a politicilor și reglementărilor) și a consolidat anumite valori extrinseci întrucât preocupările manageriale și de relaționare cu piața au devenit prioritare, comparativ cu clasicele preocupări academice disciplinare.”
“Putem concluziona că “modelul de guvernare bazat pe Leviathan” adoptat în România pentru organizarea asigurării calității educației este mult prea prescriptiv, coercitiv și centralizat, fiind orientat spre control și acreditare precum și, în cea mai mare parte, fiind centrat pe intrări.”
“Prin introducerea unui NIM (Nou model instituțional) al asigurării calității educației în învățământul superior – utilizat pentru înțelegerea și organizarea asigurării calității educației în învățământul superior – ar trebui să se rezolve următoarele 4 probleme:
– Lipsa stimulentelor destinate universităților pentru ca acestea să dorească stabilirea unor sisteme funcționale de asigurare a calității interne, orientate spre îmbunătățire
– Lipsa diversității instituționale, în contextul unei metodologii standardizate național de evaluare externă a calității, care nu permite o suficientă flexibilitate în stabilirea de standarde și instrumente specifice privind calitatea, în conformitate cu obiectivele strategice și operaționale specifice fiecărei universități
– Procesul de evaluare externă (prealabil acreditării/ recertificării periodice) este în prezent centrat pe realizarea unor niveluri de prag minimale ale indicatorilor de intrare în timp ce indicatorii de ieșire și rezultatele asigurării calității sunt mai puțin sau deloc avute în vedere
– Nucleul tehnic al universităților este adeseori separat de administrarea asigurării calității în universitate care, astfel, funcționează ca un “tampon” între procesele de predare / învățare și de cercetare, pe de o parte, și agenția de evaluare externă și evaluatorii săi, pe de altă parte.”
“Modelul de guvernare bazat pe Leviathan” ar trebui abandonat în asigurarea calității educației în România, în favoarea unui model de management al calității mai adecvat și orientat spre îmbunătățirea calității.”
{{EXTRAS din articolul Păunescu, M., Florian, B., & Hâncean, G.-M. (2012) – Internalizing quality assurance in higher education: Challenges of transition in enhancing the institutional responsibility for quality. In A. Curaj, P. Scott, L. Vlasceanu, & L. Wilson (Eds.), European higher education at the crossroads (pp. 317–337). Dordrecht: Springer Netherlands.}} Acestei importante comunicari stiintifice i s-au alaturat in 18 ani cateva sute de lucrari de licenta, dizertatii de masterat, teze de doctorat, articole si comunicari stiintifice, chiar si o carte, etc. – toate denuntand ABORDAREA CONTRAPRODUCTIVA stabilita de autorii romani ai OUG 75-2005 (o colectie de grave erori conceptuale, confuzii, prejudecati, aberatii si lacune) si propunand alternative viabile si PROACTIVE. Degeaba! Politicienii nostri atoate stiutori din Comisiile de invatamant ale Parlamentului NU AU ACCEPTAT nicio propunere primita din partea societatii civile privind eliminarea prevederilor OUG 75-2005 transpuse copy-paste in noile legi ale invatamantului… Si-au spus si ei, ca atatia altii, “STIM NOI MAI BINE CE NE TREBUIE IN SCOLILE SI UNIVERSITATILE ROMANESTI… Vocile profesorilor de Managementul calitatii si ale cercetatorilor nostri nu au fost auzite public pentru a combate mentinerea simulacrului de asigurare a calitatii educatiei – de fapt doar o manifestare a legii naturale obiective (neincluse in Codurile civil si penal) a “comoditatii maxime” (“efortului minim”).. Fara solidaritate nu putem spera sa mai schimbam ceva si NESTIINTA si SIMULACRELE – bazate pe alte interese decat cele stiintifice – se vor dezvolta si agrava….Din pacate!!!…
Totul porneste de la ruperea ministerului educatiei de cercetare. Apoi legislatia proasta si stufoasa, carpita cu ordine si hg-euri. Licitatiile de proiecte ca vai de ele, castiga nu cine trebuie ci cine poate. Apoi toate concursurile din minister trecute cu numere ca la puscariasi nu cu nume si prenume. Cercetarea este deja un muribund la care nici ATI nu mai are putere sa il reanimeze. Totul a fost si este pe grupuri de interese si de influenta.
Finantarea cercetarii sufera de peste 20 de ani, chiar daca era un capitol de negociere pentru aderarea la UE. A fost introdusa atunci o promisiune, iar politicienii au avut grija sa o amane in fiecare an, de atunci.
Chiar asa putina cum era, de multe ori finantarea s-a dus catre o anumita clientela, dupa criterii de nimeni stiute. Cel mai grav exemplu este acea “premiere a rezultatelor cercetarii”, unde se aloca bani seriosi unor participanti la retele identificate ca fiind de tip papermill. La noi, sunt cercetatori merituosi & cinstiti. In alte parti, suntem aratati cu degetul.
Visul unor rectorasi de a reveni in topuri prin crearea unor mega-universitati este o aberatie. Exprima doar dorinta lor de a domni peste niste mega-institutii.
Poti visa ca ai putea reveni in top daca ai avea cateva domenii care conteaza.
Ne laudam cu matematica, dar doar UBB, UniBuc si U Craiova conteaza.
Fizica? U Brasov si UV Timisoara
Informatica? NIMENI!
Chimie? NIMENI!
Medicina? C.Davilla si V.Babes (Timisoara)
Tehnologie medicala si farmacie? I. Hatieganu (Cluj)
Cam despre asta vorbim: insule izolate unde se constata o oarecare performanta. Nu sunt un argument in favoarea revenirii in clasament prin unificare. Dimpotriva, unificarea ar duce la diluarea valorilor curente.
Da! Asa reiese, ca vor sa dispara cercetarea, inovatia, performanta stiintifica si artistica reale, pt ca se apara interesele unui grup care nu e capabil de astfel de performante in mod onest.
Si nu e asa doar situatia stiintei si cercetarii, ci si situatia generala din invatamant, cu adancirea si cronicizarea subfinantarii, descurajarea competitivitatii, prin ascunderea notelor cu “coduri” (ca sa nu fie “discriminati” cei cu note mici) si prin multe alte masuri abramburistice, cea mai recenta fiind cea prin care se doreste acordarea de “burse de merit” la gramada tuturor elevilor cu medii intre 5-10, conditia unica fiind sa se situeze elevil intre primii 30% din CLASA.