Directorii Colegiului „Petru Rareș” din Neamț, care au pus la dispoziție școala pentru evenimentul la care o elevă participantă a murit în urma consumului de droguri, nu au primit nicio sancțiune din partea Inspectoratului școlar / Instituția îi acuza luna trecută de neglijență în serviciu

1.552 de vizualizări
Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț / Foto: monumenteneamt.ro
Cei doi directori de la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț nu vor fi sancționați disciplinar, a hotărât Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț după analizarea raportului realizat de Comisia de anchetă disciplinară și votarea măsurilor în ședința Consiliului de Administrație (CA) al ISJ Neamț, potrivit unei informări obținute de Edupedu.ro. Directorii au fost cercetați după ce au organizat o conferință Model United Nations la începutul lunii august fără aprobarea ISJ, pe timp de vacanță de vară, într-o școală publică.

Amintim că la eveniment urma să participe și o elevă din București care a murit cu o seară înainte de începerea dezbaterilor în casa unui tânăr din localitate pe care îl cunoscuse pe internet. Conferința a fost organizată independent de elevi la Colegiul Național „Petru Rareș”, unde conducerea liceului a acordat săli de clasă elevilor și nu a anunțat inspectoratul școlar despre activitatea ținută în școală. Nimeni nu s-a asigurat că elevii participanți, majoritatea minori, ajung la cazări – pe larg aici.

În urma evenimentului, autoritățile au pus problema responsabilității directorilor colegiului, pentru că aceștia ar fi trebuit, conform fișei postului și procedurilor stabilite de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ), să informeze instituția cu privire la evenimentele pe care le găzduiesc în școală.

„Pe data de 31 august 2023, prin adresa nr. 3719 / 31.08.2023, Consiliul de administrație al Colegiului Național ”Petru Rareș” din Piatra-Neamț, prin Hotărârea 3717/ 31.08.2023 a decis să nu-i sancționeze disciplinar pe directorul și pe directorul adjunct al unității de învățământ menționate”, se arată în informarea obținută de Edupedu.ro.

Potrivit adresei, „în urma discuțiilor purtate în ședința Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Neamț, au fost analizate mai multe propuneri privind sancționarea celor doi directori, pe baza unor argumente pro si contra unor forme de sancționare, cu invocarea legislației în vigoare. Conform voturilor exprimate s-a hotărât ca directorilor în cauză să nu li se aplice sancțiuni disciplinare”.

Luna trecută, pe 17 august, întrebată pentru ce erau anchetați cei doi directori, inspectoarea școlară generală din Neamț, Florentina Luca-Moise, a precizat că „abaterile acestora țin de încălcarea unor articole din fișa postului și a contractelor de management, de lipsa comunicării cu inspectoratul și de atingerea imaginii publice a învățământului din Neamț, de nerespectarea deciziilor departamentelor și ale Inspectoratului Școlar ce au fost transmise unităților de învățământ la începutul anului școlar trecut și pe parcurs și care au fost luate la cunoștință de managementul din aceste unități, plus încălcarea obligației de a anunța Inspectoratul Școlar despre activitatea extrașcolară.

Citește și:
Directorii liceului Petru Rareș din Piatra Neamț, cercetați disciplinar pentru organizarea dezbaterilor Model United Nations fără aprobarea Inspectoratului școlar, unde o elevă a murit / Șefa ISJ Neamț: Cel târziu la sfârșitul săptămânii viitoare trebuie să avem un rezultat
Regulile de la conferința Model United Nations Iași, modificate după cazul din Neamț și după reticența părinților față de evenimente / Directoarea liceului Racoviță: Vom cere ca grupurile de elevi să vină cu profesori care să răspundă de ei, ca la concursuri și olimpiade
Eleva de 16 ani care a murit la Piatra Neamț urma să participe la activități organizate numai de elevi, în Colegiul „Petru Rareș”, fără știrea și aprobarea Inspectoratului școlar / Nimeni nu s-a asigurat că minorii veniți singuri ajung la cazări


1 comment
  1. Deshtepti dom’le!
    Ori au impartit cu inspectoratul incasarile din taxa perceputa … ori … asa ar fi firesc, ca fiecare director din tara asta sa puna peste weekend de-o mica afacere in institutia pe care o conduce!
    Azi in scoli, maine-n spitale, poimaine in … alte si alte institutii care nu lucreaza Sambata si Duminica!
    Zbang, Române!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Povestea cărții de povești pentru copii pentru care se bat edituri din alte țări / Alex Donovici: Seria ȚUP a început de când am văzut-o pe Lorelai Moșneguțu cum a apărut cântând la pian cu degetele de la picioare, fără mâini

Poveștile clasice pentru copii sunt cunoscute tuturor părinților care aleg să citească o carte în loc să îi lase pe aceștia în fața televizoarelor. Există, în ultimii ani, o tendință…
Vezi articolul

Șase din zece copii ucraineni participanți la un sondaj Salvații Copiii spun că preferă să fie organizate clase speciale în școlile românești, după programa din Ucraina / Aproape trei sferturi dintre ei au continuat educația la distanță, urmând programa ucraineană, spun mamele lor

Doar 6% dintre copiii ucraineni ai căror mame au participat la un sondaj Salvați Copiii au frecventat școli românești după ce au sosit în România, în timp ce aproape trei…
Vezi articolul

BAC 2025, sesiunea august. Prezența în a treia zi de examen: peste 16.200 de candidați la proba la alegere / 3.000 de înscriși au lipsit / 21 de eliminați pentru că au încercat să copieze

Peste 16.200 de candidați au participat miercuri, 13 august, la proba la alegere a profilului și specializării din cadrul examenului național de bacalaureat – sesiunea august 2025, potrivit datelor transmise…
Vezi articolul