DOCUMENT Condițiile pentru primirea banilor din programul național de fertilizare in vitro: primul venit – primul servit, familii sau femei singure cu vârste între 20-45 de ani / Sumele vor fi decontate clinicilor de stat sau private

7.243 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Programul prin care sunt decontate până la 3 proceduri de fertilizare in vitro pe an a fost aprobat de Guvern, în contextul în care în 2021 a fost un record negativ absolut al natalității în România, cu doar 179.854 de nașteri.
  • Natalitatea din acest an a scăzut cu 20% în primele 6 luni din acest an față de perioada similară din 2021, a anunțat miercuri ministrul Familiei, Gabriela Firea, într-o declarație la guvern. Datele Institutului Național de Statistică analizate de Edupedu.ro arată că scăderea a fost de 15,1% între cele două perioade comparate. Anul 2021 a adus recordul negativ absolut al natalității în România, cu doar 180.735 de nașteri, scrie G4Media.ro.

Proiectul a fost depus în Parlament în februarie anul acesta și a fost deja aprobat azi în Guvern. Anul acesta proiectul se va aplica de la 1 octombrie. Urmează să se aprobe ordinul comun al ministerului muncii și al familiei care să reglementeze condițiile.

Valoarea decontată de stat este de 15.000 de lei (aproximativ 3000 euro), iar sprijinul se oferă și dacă procedura de fertilizare se realizează la clinici private. „Suma acoperă întreaga procedură, inclusiv monitorizarea de după procedură”, precizează Ministrul Familiei, Gabriela Firea, care a inițiat proiectul.

Programul este o extindere a celui care există deja la Ministerul Sănătății, și care deconta o singură procedură pe an per cuplu.

Cine poate beneficia de decontarea procedurilor
  • „Primul venit, primul servit”. Nu va exista o analiză a veniturilor familiei sau a alte criterii care ar putea fi discriminatorii, după cum a precizat ministrul Familiei
  • Doar cetățenii români
  • Procedurile medicale trebuie să se desfășoare într-o unitate sanitară sau farmaceutică de pe teritoriul României, autorizată pentru acest tip de activități, indiferent dacă este de stat sau privată
  • Pot fi decontate până la 3 proceduri de fertilizare in vitro pe an (la recomandarea medicului)
  • Sunt excluși cei care au mai aplicat la alte programe finanțate din fonduri publice cu același scop
  • Procedura nu este doar pentru cupluri căsătorite, ci și pentru femei singure sau necăsătorite
  • Pot aplica și femei între 20-45 de ani
  • Sprijinul financiar de 15.000 de lei va fi folosit pentru „decontarea cheltuielilor”, deci este posibil ca acele cupluri să fie nevoite să facă mai întâi aceste cheltuieli, apoi să le deconteze de la stat
  • Documentele se vor depune electronic
  • Procedurile de specialitate pentru care se acordă sprijin vor fi stabilite prin Ordinul comun
  • Răspunsul va fi primit în maximum 30 de zile de la depunerea documentației complete
  • Normele de aplicare ar trebui să apară cel mai târziu după 20 octombrie (maximum 45 de zile de la HG), în condițiile în care programul prevede finanțare de la 1 octombrie

Potrivit proiectului aprobat în Guvern, se vor deconta 10.000 de proceduri pe an.

„Dacă până acum se decontau 8-10 proceduri într-un județ, acum după noul program pot fi 230-250 de proceduri decontate pe fiecare județ. Mi-aș dori să avem peste 300-400 de proceduri pentru că atâtea cereri erau, dar statul nu putea să deconteze decât 8-10”, spune Gabriela Firea.

Hotărârea de Guvern privind Programul social de interes național de susținere a cuplurilor și persoanelor singure, pentru creșterea natalității:


7 comments
  1. Buna seara. Stie cineva daca, din calitatea de co-asigurat, poti sa aplici?

  2. Bună ziua..când apar normele de aplicare a programului național și cum ne putem înscrie.. mulțumesc

    1. bună ziua,
      va rog sa îmi comunicați de ce acte am nevoie pt întocmirea dosarului de FIV și cum se procedează.
      Când apar normele de aplicare?
      Va mulțumesc!

  3. Buna ziua.As dori sa știu când apar normele de aplicare a programului național FIV.Multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul dă 140 de milioane de lei Ministerului Educației și Cercetării la prima rectificare bugetară din 2025, mută mai mulți bani la salarii, bunuri și proiecte PNRR – proiect / Cercetarea primește o tăiere de 27 de milioane de lei

Ministerul Educației și Cercetării primește la rectificarea bugetară din septembrie 2025 suplimentări pentru salarii, bunuri și servicii și pentru unele proiecte PNRR. Per total, creditele bugetare cresc cu 140 milioane…
Vezi articolul

Explicația conducerii Colegiului Național Pedagogic din Bacău după ce nu a lăsat să intre la prima oră mai mulți elevi care întârziaseră: În noul regulament al școlii s-a decis ca din 22 ianuarie poarta să fie închisă pe durata orelor de curs, din motive de siguranță și pentru a preveni absenteismul la prima oră, iar părinții au fost informați

Conducerea Colegiului Pedagogic din Bacău a transmis motivul pentru care mai mulți elevi care au întârziat la ore marți dimineață nu au fost lăsați să intre în liceu la prima…
Vezi articolul