DOCUMENT Diriginții vor primi solicitare să integreze la ore activități de prevenire a violenței în școli și consumului de droguri, scrie Ligia Deca într-o adresă către inspectorate

9.664 de vizualizări
Foto: © Dary423 | Dreamstime.com
Diriginții vor primi o solicitare să integreze, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară, activități de prevenire a violenței în mediul școlar și consumului de substanțe, potrivit unei adrese a ministrului Educației, document obținut de Edupedu.ro. Acțiunea vine după ce săptămâna trecută a fost organizată o întâlnire de lucru la care au participat reprezentanții principalelor instituții implicate în combaterea violenței și consumului de droguri în unitățile de învățământ, de la nivel central și județean, reprezentanți ai elevilor și părinților, conform unui comunicat al Ministerului Educației.
  • Adresa este semnată de Ligia Deca, ministrul Educației.

Au fost încheiate acorduri de parteneriat ale Ministerului Educației cu Ministerul Afacerilor interne și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție, potrivit sursei de mai sus.

Iată ce măsuri sunt menționate, conform documentului obținut de Edupedu.ro:

  • desemnarea unei persoane responsabile, la nivel de ISJ/ISMB, cu prevenirea fenomenului de violență și al consumului de substanțe în școli (dacă nu există deja);
  • inițierea unei analize interinstituționale a fenomenului violenței și consumului de substanțe la nivel județean, urmată de formularea și asumarea, la nivel județean, a unor măsuri necesare pe termen scurt (până la finalul anului școlar 2022-2023) și pe termen lung (anul școlar 2023-2024), împreună cu Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Birourile de Siguranță Școlară (BSS), Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA), până la data de 24 mai 2023;
  • coordonarea organizării unor sesiuni de informare, împreună cu reprezentanții poliției, pentru elevi, cadre didactice și părinți, privind riscurile și consecințele faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, la nivelul unităților de învățământ propuse de ISJ/ISMB, până la finalul anului școlar 2022-2023;
  • coordonarea organizării unor sesiuni de informare, împreună cu Centrele de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, pentru cadrele didactice pe tema semnelor și simptomelor consumului de droguri la copii și tineri, în unitățile de învățământ propuse de ISJ/ISMB, până la finalul anului școlar 2022-2023;
  • organizarea unor sesiuni de coordonare între consilierii școlari, respectiv mediatorii școlari, la nivel județean, pe tema prevenirii și managementului cazurilor de violență în școală, până la finalul anului școlar 2022-2023;
  • transmiterea, de către Inspectoratul Școlar Județean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, către toate unitățile de învățământ din județ/municipiul București, a solicitării ca profesorii diriginți să integreze, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară, activități de prevenire a violenței în mediul școlar și consumului de substanțe.
Informații de context

Directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București a adus în atenție la Euronews România că elevii consumă stupefiante: „Realitatea este că a crescut îngrijorător consumul de substanțe interzise în școli, în toate școlile.”

Semnele care indică faptul că un minor a început să consume droguri, prezentate de psihologul Viorel Roman, într-o intervenție la emisiunea InfoEdu, de pe TVR Info. Psihologul a precizat că pot să apară modificări de dispoziție, iritabilitate, adolescentul devine mai evitant și preferă să se închidă în cameră.

În aprilie, Ligia Deca spunea că va fi elaborată o procedură de management a cazurilor de violență la nivelul școlilor. Declarațiile ministrei Educației au vinit pe fondul a două incidente grave petrecute recent: primul, la Colegiul Național “Ion Creangă” din București, când o profesoară de japoneză a fost rănită cu un cuțit în zona gâtului de un elev de 16 ani, în timpul orei. Elevul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, acuzat de tentativă de omor calificat. Procurorii spun că a premeditat săvârşirea faptei.

Al doilea incident s-a petrecut la școala gimnazială din Brebu, județul Prahova, când mai mulți elevi de 13 ani au batjcorit o profesoară în timpul orei. Aceștia au dosar penal și nota scăzută la purtare cu 6 puncte și mustrare scrisă.

Ministerul Educației a fost observator la toate cazurile de violență asupra cadrelor didactice, din școli. Ca reacție la umilirea filmată a unei profesoare de către elevi de gimnaziu, instituția a anunțat că „a demarat discuții”. Amintim că, și în cazul incidentului grav de la Colegiul Național Ion Creangă din București, Ministerul Educației era tot observator, fiind doar în ipostaza de a fi informat și de a ține legătura cu inspectoratul sau să monitorizeze acțiunile școlii.

Foto: © Dary423 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Semnele care indică faptul că un minor a început să consume droguri, prezentate de psihologul Viorel Roman: Dacă dependența se instalează, nu este o alegere a copilului
Ligia Deca: Vom finaliza în două săptămâni, cel mai probabil, o procedură de management a cazurilor de violență la nivelul școlilor pentru ca fiecare om din școală să știe cum să reacționeze

10 comments
  1. Wow !
    O adevarata relevatie decizia dnei Ministru !
    Intreb pentru un prieten : Biserica nu poate fi implicata in aceste demersuri ? Ca doar Religia se preda de la clasa 0 si ar putea sa aiba un impact mai eficient daca li s-ar vorbi copiiilor proaspat intrati in sistem despre cum “sa-ti iubesti aproapele”….
    Si, din moment ce Biserica si-a impus Religia ca materie pentru bac, atunci macar cu atata sa contribuie la educarea elevilor….

    1. @ nu pre fericit

      Citește programa școlară a orei de religie-cultul ortodox. Începând de la clasa a 8-a sunt prevăzute astfel de lecții.
      La cls. a 9-a se numește chiar ,,Pericolul drogurilor ”

      Prevenția nu mai are însă efect în fața ,,influencerilor”

      Agenția națională antidrog a propus să primească teste antidrog pt. suprafețe care să fie utilizate aleator în scoli.

      Ar fi fost un instrument excelent de prevenție și intervenție rapidă!

      Ce să vezi!
      Nu există fonduri!

  2. Prevenția e una, combaterea unui fenomen deja existent e altceva. Ca de obicei, MEN rezolvă problemele pasând sarcina la nivel de școală fără a acorda un suport real.
    Nu există acțiuni concrete in caz că prevenția nu funcționează.

  3. Draga noastră ministru, ce spui facem încă de a naște, înainte de a fi democrație.
    Dacă citeai programa de consiliere vedeai ca sunt lecții dedicate acestor probleme.
    Nu știu ce ai învățat la Galați, București și pe unde și mai fost, dar nu prea știi mare lucru.
    Un consilier mai isteț nu ai?
    Cauta

  4. Mereu am dezbătut astfel de teme, cei care ne facem datoria, deci nu se inventează acum apa caldă. Indicat ar fi să se insiste să se facă dirigenția așa cum trebuie, deoarece sunt și printre noi destui care se fofilează.

  5. Perfect.
    Încă o comisie. Vină pasată. Problema rezolvată.

    Avem asa:
    1. Responsabil bullying
    2. Responsabil mediu
    3. Responsabil SSM si PSI
    4. Responsabil perfecționare
    5. Responsabil proiecte
    6. Responsabil violență

    acum și responsabil de prevenire droguri
    (Aici e minunat că se presupune că se va ,,colabora cu ANA -agentia națională antidrog) care ce sa vezi are doar 2 angajați in tot județul.

    Așteptăm
    responsabilul cu hârtia igienică
    responsabilul cu arme albe
    responsabilul cu mirosuri plăcute.

    Bătaia de joc pare fără sfârșit!

    1. Mereu am dezbătut astfel de teme, cei care ne facem datoria, deci nu se inventează acum apa caldă. Indicat ar fi să se insiste să se facă dirigenția așa cum trebuie, deoarece sunt și printre noi destui care se fofilează.

  6. Programa școlară la Consiliere și orientare prevedea și până acum asemenea teme.Ministerul propune ceva ce există deja.Wow!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elita matematicii internaționale condamnă intervenția Rusiei în Ucraina: Organizația ce conferă Medalia Fields, “Nobelul pentru matematică”, își mută online congresul care era programat să aibă loc la Sankt Petersburg

Uniunea Matematică Internațională, organizație globală care promovează cooperarea și care oferă cel mai prestigios premiu în domeniu, a decis sâmbătă ca anul acesta să renunțe la organizarea Congresului Internațional de…
Vezi articolul

Florin Cîțu, la prima ședința a Comitetului pentru monitorizarea Proiectului „România Educată”: Primele acte normative vor intra în vigoare cred că prin 9 septembrie

Comitetul interministerial pentru monitorizarea implementării Proiectului ”România Educată” a avut prima ședință. Întâlnirea a fost prezidată de premierul Florin Cîțu. Declarațiile premierului: „Bine ați venit la primul Comitet interministerial pentru…
Vezi articolul