DOCUMENT Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, plus cei din anii terminali de la școlile postliceale și profesionale vor putea merge fizic la școală, indiferent de scenariu, potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență

40.735 de vizualizări
Raed Arafat / Foto: gov.ro
Elevii de clasele a VIII-a și a XII-a, plus cei din anii terminali de la postliceale și școlile profesionale vor putea merge fizic, la școală, indiferent de scenariul în care este localitatea, potrivit hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Instituția a abilitat, prin Hotărârea nr. 15, vineri seara, ministerele Educației și Sănătății să modifice ordinul comun cu regulile din școli pentru a permite elevilor să continue cursurile față în față.

„Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS- CoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori”, prevede documentul.

Procedural, după decizia CNSU urmează emiterea unui nou ordin de ministru care îl va modifica pe cel în vigoare. Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat vineri seara că ordinul va fi emis, cel mai probabil, sâmbătă.

Concomitent cu decizia CNSU, Ministerul Educației a făcut publică analiza cazurilor de infectare pentru săptămâna curentă. Au fost peste 600 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în școli, în prima săptămână din Martie. A avut loc o scădere de 22% față de săptămâna anterioară în privința numărului cumulat de infectări la profesori și alți angajați din școli și al elevilor.

Amintim că Bucureștiul a intrat vineri în scenariul roșu, după ce rata de incidență COVID a urcat la 3,05, potrivit datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică. Conform reglementărilor în vigoare, scenariul roșu ar fi însemnat închiderea școlilor gimnaziale și liceelor.

„Bucureștiul, care a trecut în scenariul roșu, are 1.142 de clase terminale, de clasa a VIII-a și clasa a XII-a, luând în calcul o prezență medie de 12-14 elevi pe clasă, rezultă un număr maxim de 15.000 de elevi. 15.000 de elevi raportat la populația Bucureștiului, luând în considerare și faptul că nu necesită însoțitor, pentru că cei de clasa a VIII-a și a XII-a, într-o covârșitoare majoritate, nu necesită însoțitor pentru a merge la școală, considerăm că mobilitatea nu ar crește într-o măsură semnificativă care să afecteze creșterea ratei de incidență”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: Raed Arafat/gov.ro


12 comments
  1. Sunteți mulțumit domnule Câmpeanu ca
    ați obținut ce ați dorit? (Asta din partea autorităților care va cântă în strună – nu știm de ce), dar din partea cadrelor didactice, a părinților și elevilor ați obținut tot disprețul de care dispun, revolta și nemulțumirea lor?
    Acest guvern și implicit membrii lui LUCREAZA TOT ÎMPOTRIVA CURENTULUI : se înmulțesc cazurile de infectați, chemam copiii la școală, nu luam masuri de restricționare, dar…. dam vina pe popor. Poporul e de vină pentru ca există și ne creează probleme.
    Țară frumoasă, păcat ca e locuită…..
    Trist, trist, tristețe și deznădejde!!!!!

  2. Nu se poate… trebuie sa se schimbe ceva. In școala în care învăț este un focar dd neînchipuit si totul se mușamalizează pentru a nu se închide. Sper sa ne bage în online cat mai repede. Abia aștept să ma trezesc din nou la ora 12 pentru că si asa nu învățăm nimic.

  3. Nu-i deloc o idee buna, ci aberanta.
    Eu predau Fizica la liceu si gimnaziu. Acum trebuie sa merg la scoala pt cei din clasa a 8-a. Nu vor veni toti la scoala, ci unii vor ramane acasa. Eu trebuie sa instalez laptopul la clasa ca sa predau si online. Dar unii din clasa fac balamuc in ora, fiindca nu-i intereseaza materia mea, iar eu nu ma pot concentra si la unii si la altii. N-o sa reusesc sa predau nici pt cei din clasa, nici pt cei online. E doar stres inutil.
    Daca predau doar online e mult mai bine. Cine vrea sa invete, ma poate urmari. Acum n-o sa ma mai poata urmari nimeni. Chiar nu e nici un beneficiu. Cel putin in cazul meu, dimpotriva, o sa fie un regres.
    Copiii din anii terminali obisnuiesc sa invete doar pt examene. Si merg la meditatii iar la scoala isi bat joc de profesorii de la catedra. E greu cand predai la astfel de clase, dar mult mai greu devine cand trebuie sa predai simultan si la clasa, si online.
    Am spus asta ca sa se stie ce probleme mai apar in afara riscului sporit de infectare.

  4. Sa mearga ei la scoala in scenariul rosu, guvernantii…noi profesori nu avem nici un spor de covid, in schimb cei de la ISU, Prefecturi, spitale, etc., au 30% spor de covid.Noi ce suntem,impreuna cu elevii din anii terminali??? Carnede tun???

  5. Acum, ca a intrat si Bucurestiul in scenariul rosu, si-au amintit de elevii din clasele a VIII-a si a XII-a. Altfel, cei din alte localitati ar fi putut foarte bine sa termine scoala on-line. Nu spun ca e bine ca se intorc la scoala elevii din localitati cu rata de incidenta mare, ci doar ca cei din capitala au un tratament preferential.

  6. Este bine dl Citu ca profesorii merg la scoala in scenariul rosu iar unii din prefecturi au primit sporuri Covid?

  7. Bună seara. Nu doresc ca fiică-mea sa meargă în aceste condiții la școală!!! Nu este adevărat ca nu se face școală on-line, este foarte adevărat ca nu se face școală pentru cei care nu sunt curioși de școală. Credeți că dacă merg fizic la școală, vor fi alte cadre didactice sau o sa li se predea altceva?! O noapte liniștită!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor spune că sindicatele vor declanșa campania de strângere de semnături: Dacă hotărâți că vom declanșa grevă generală, vom declanșa greva generală / Mesaj către inspectori școlari, elevi și părinți: Fiți alături de noi

Liderul Federației Educației Naționale „Spiru Haret”, (FEN) Marius Nistor, a spus că sindicatele vor începe campania de strângere de semnături: „Dacă hotărâți că vom declanșa grevă generală, vom declanșa, greva…
Vezi articolul
elaborarea curriculumului de liceu

Sponsorizări de 5.000 euro pentru lectorii și asistenții universitari până în 40 de ani, prin proiectul Bursele ANIS, dacă propun introducerea unui curs nou cu elemente inovative sau folosesc metode de predare moderne. Descarcă formularul de înscriere

Încep înscrierile în Programul Bursele ANIS (Asociaţia Patronală a Industriei de Software și Servicii) la 1 septembrie, iar acesta își propune să sprijine cadrele universitare tinere prin oferirea unor sponsorizări…
Vezi articolul

Elevii pot primi încă 60 de minute timp de lucru, pentru lucrările anulate în situații obiective, la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Pentru transcrierea unei pagini complete, se acordă cel mult 15 minute – procedura Ministerului Educației

Timpul de lucru poate fi prelungit cu maximum 60 de minute pentru lucrările anulate la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, în situații obiective, neimputabile elevilor. Pentru transcrierea unei pagini complete,…
Vezi articolul

Val de ironii, după ce ministrul Ligia Deca a propus ca elevii să poată lipsi dublu decât în prezent până li se scade nota la purtare: „Era firesc, din moment ce se dau burse pentru note sub 5” / „România lucrului bine făcut. Atât s-a putut în două mandate”

Ligia Deca, ministrul Educației, generează un nou val de ironii în mediul online, de data aceasta cu propunerea oficială ca elevilor să le fie scăzută nota la purtare abia atunci…
Vezi articolul

„Sejur” la Oradea pentru 35 de inspectori din toată țara, ca sa evalueze dosarele din Concursul Școala Europeană, trimise de școli prin poștă, în plicuri. Organizarea impusă de Ministerul Educației este ca acum două decenii când s-a înființat programul

Peste 30 de inspectori școlari din toată țara merg la Oradea de duminică, 26 mai, pentru 7 zile, pentru a evalua proiectele depuse de școli în cadrul Competiției Naționale „Școala…
Vezi articolul