Elevii majori, nemulțumiți că nu pot ieși din curtea școlii. Consiliul Elevilor din Alba a început o campanie #ElevNuDetinut

10.557 de vizualizări
Elevii se declară nemulțumiți de interdicția de a ieși în pauze din curtea școlii. După protestul elevilor de la Liceul Pedagogic din Timișoara, și tinerii din Alba își fac cunoscută dorința. Consiliul Județean al Elevilor Alba, structura de reprezentare a elevilor din județul Alba, a început o campanie intitulată #ElevNuDetinut. Elevii atrag atenția că directorii școlilor încalcă Statutul Elevului, care permite părăsirea incintei școlii de către elevii majori.
Ce spune Articolul 15, litera k) din Statutul Elevului:

“Art. 15 Elevilor le este interzis: (…)
k) să părăsească perimetrul unității de învățământ în timpul programului școlar, cu excepția elevilor majori și a situațiilor prevăzute de regulamentul de organizare și funcționare al unității de învățământ;”

Într-un comunicat remis Edupedu.ro, Consiliul Județean al Elevilor Alba anunță că vicepreşedintele Consiliului Național al Elevilor, fost preşedinte CJE Alba, Florin Râșteiu, “a sesizat, în urma unor consultări în prealabil cu elevii cărora li s-a încălcat acest drept, conducerile unităților de învățământ în cauză; din nefericire, adresele au fost ignorate, iar legitimitatea lor – contestată de către directorii care nu pun preț pe Statutul Elevului, actul normativ ce prevede drepturile și obligațiile beneficiarilor direcți ai educației”.

Ce spun elevii din Alba:

Rezistența adoptată de decidenți se poate reflecta prin prisma reacțiilor lor:

  • Directorul adjunct de la Colegiul Economic “Dionisie Pop Marţian” Alba Iulia: “Noi avem probleme mai importante decât respectarea drepturilor elevilor”, “Nu înţeleg ce vreţi cu adresa pe care ne-aţi trimis-o, vreţi să vă răspund , sau ce? şi “Hai să ne gândim şi la siguranţa elevilor”
  • Directorul de la Colegiul Naţional “Inochentie Micu Clain” Blaj: “Nu eu mă ocup de respectarea drepturilor elevilor, mergeţi la Inspectorat că ei se ocupă” şi “Eu nu fac nicio deosebire între elevii minori şi elevii majori”
  • Directorul Liceului de Arte “Regina Maria” Alba Iulia: “Dacă elevii majori o să părăsească incinta şcolii o să-I punem absenţi nemotivaţi” – În acest liceu s-a ajuns la un punct comun cu drecţiunea, astfel, datorită campaniei #ElevNuDetinut elevilor majori pot să părăsească perimetrul şcolii.

Florin Râşteiu, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Elevilor spune că: “Sunt dezamăgit, la mai bine de doi ani de la aprobarea Statutului Elevului directorii încă râd când le spunem ca avem drepturi, că există consecinţe dacă nu ne sunt respecate, în cazurile şi mai triste ni se vorbeşte cu dispreţ şi lipsă de respect, sau ne este închis telefonul în nas. Directorul este managerul şcolii, nu poate să ia sau să de drepturi după bunul plac, şcoala nu este stat conclav, iar el nu este şef. Elevii majori sunt complet răspunzatori pentru faptele lor. Nu putem să vorbim despre siguranţa elevilor, când ei sar poarta sub ochii portarului ca să părăsească încinta şcolii, această scuză este un laitmotiv în sistemul educaţional românesc pe care noi, elevii reprezentanţi, nu îl vom accepta.”

Demersul nu se oprește aici, acesta urmând să fie continuat de actualul președinte al CJE Alba, Alexandra Ioana Anton, care urmează să ia legătura cu direcţiunile următoarelor licee:

  • Seminarul Teologic Ortodox “Mitropolit Sfântul Simion Ştefan” Alba Iulia
  • Colegiul Naţional “Avram Iancu” Câmpeni
  • Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia

Citește și:


2 comments
  1. E un haos total , de ce la18 ani , poate să iasă , atît timp cît e scolar , să stea la școală , e penibil să tot ceri buletine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, la ultima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie. Mai e nevoie de componenta de cultură națională și de disciplinele care pregătesc elevii pentru viață / Mitropolitul Banatului, către ministru: Thanks! că l-ați păstrat pe Hristos în școală

Noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să asigure un echilibru între patru componente fundamentale ale educației: știința, religia, cultura națională și disciplinele care pregătesc elevii pentru viață, a afirmat ministrul Educației…
Vezi articolul

Dacă primești acest mesaj pe WhatsApp, este tentativă de înșelătorie: „Bună! Poți vota și tu pentru Adelina în acest concurs? E fiica unei prietene, poate câștiga o bursă” / Sub pretextul unor concursuri pentru copii, atacatorii preiau controlul asupra conturilor și obțin bani – avertizează specialiști în securitate informatică

Specialiștii în securitate informatică de la Bitdefender avertizează în legătură cu o campanie care afectează tot mai mulți utilizatori de WhatsApp din România. Sub pretextul unor concursuri pentru copii, atacatorii…
Vezi articolul