Elevii pot cere să-și vadă lucrările de la olimpiadele școlare județene, a decis Ministerul Educației / Descarcă model de cerere

2.162 de vizualizări
Foto: © Luba V Nel | Dreamstime.com
Elevii participanți la olimpiadele școlare naționale, etapele județene, pot vedea lucrările scrise la aceste faze, în zile stabilite de inspectoratele școlare județene (ISJ) / ISMB, conform unei adrese trimise de Ministerul Educației în teritoriu, obținută de Edupedu.ro. Mai multor elevi din țară nu li s-a permis să vadă lucrările nici înainte de contestații și nici după ele, potrivit mai multor mesaje de la participanți și profesorii care i-au pregătit, primite pe adresa redacției.

Conform documentului (fotografie – mai jos), inspectoratele școlare județene sunt sfătuite să stabilească zile în care ”să dea curs eventualelor solicitări de vizualizare a propriilor lucrări scrise, depuse de către elevii participanți la etapa județeană a olimpiadelor naționale sau de către părinții lor”. Măsura vine în premieră, ”în vederea îmbunătățirii procedurilor referitoare la organizarea și desfășurarea olimpiadelor și concursurilor școlare” și ”cu scopul asigurării transparenței procesului de evaluare în cadrul competițiilor școlare”, după cum se arată în documentul emis de Direcția Generală Învățământ Preuniversitar din Minister.

  • Nu este specificat dacă părinții sau profesorii trebuie să îi însoțească pe elevii care vor să își vadă lucrarea și, de asemenea, unde are loc vizualizarea, în centrul de concurs sau la sediul inspectoratului, însă aceste aspecte pot fi solicitate inspectoratelor în momentul în care părinții și elevii, în cazul celor minori, sau doar elevii – în cazul celor majori – depun cererea către ISJ.

Amintim că, săptămâna trecută, Ministerul Educației a trimis o adresă către Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) privind Olimpiada Națională de Matematică (ONM), etapa județeană, după ce un părinte a trimis o sesizare legată de vizualizarea lucrării la etapa pe sector. Atunci, instituția transmitea că participanții la etapa județeană a ONM au dreptul să își vadă lucrările după contestații. Precizarea venea însă la 4 zile după termenul de afișare a rezultatelor finale, de după contestații.

În județele Mureș și Neamț deja se preiau cereri pentru vizualizarea lucrărilor de la fazele județene ale olimpiadelor, potrivit unor documente consultate de Edupedu.ro. Ministerul Educației nu a publicat un model de cerere, dar Edupedu.ro redă mai jos modelele din Mureș și Neamț.

În județul Mureș, de marți, 28 martie, până vineri, 31 martie, se primesc pe adresa office@edums.ro cererile de vizualizare a lucrărilor scrise care vor putea fi văzute de pe 3 până pe 5 aprilie în ”centrul de concurs”, între orele 10-14, după programarea inspectorului de specialitate.

În județul Neamț, inspectoratul școlar județean a aprobat un calendar (foto – mai jos), iar potrivit acestuia, cererile se depun pe 30 și 31 martie la registratura ISJ Neamț, pe 5 aprilie se afișează programările după care se văd lucrările, iar pe 6 și 7 aprilie are loc vizualizarea lor, în conformitate cu programul stabilit.

FOTO DOCUMENT Model de cerere pentru vizualizarea lucrării la olimpiadele școlare naționale 2023, etapa județeană (ISJ Mureș):

FOTO DOCUMENT Model de cerere pentru vizualizarea lucrării la olimpiadele școlare naționale 2023, etapa județeană (ISJ Neamț):

Noutate: în acest an, Ministerul Educației publică pe Internet subiectele și baremele de la fazele județene

Pe 13 martie, Edupedu.ro a scris cum subiectele și baremele de corectare de la fazele județene ale olimpiadelor naționale susținute până atunci nu erau făcute publice nicăieri deși, din acest an școlar, de ele se ocupă, la nivel național, Ministerul Educației prin CNPEE.

La trei zile după analiza Edupedu.ro, Ministerul Educației a răspuns solicitării redacției de a afișa în mod transparent, online, documentele de la aceste competiții și a publicat arhivele cu documentele într-o nouă categorie pe site.

Foto: © Luba V Nel | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. si la Bucuresti ? cand ?

  2. Cu ce-i ajuta pe copii vizualizarea lucrarii dupa afisarea rezultatelor finale? Oricum nu se mai poate modifica nimic. Praf in ochi ca sa va ascundeti incompetenta

  3. cu Evaluarea Nationala (si BACul presupun) ramane cum a fost si anul trecut, nu? (adica faina procedura asta, DUPA contestatii. ca si la EN si, presupun, BAC. eviti o corectura mai cinstita, lasi 2pokerul” contestatiilor la locul lui, etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Concursul de directori la București

Daniel David propune ca șefii inspectoratelor școlare să fie oficial numiți politic, iar ceilalți inspectori să dea concurs / Organizarea inspectoratelor prevăzută în Legea Deca-Iohannis este ineficientă, complică și birocratizează sistemul, se arată în raportul ministrului Educației și Cercetării

Trebuie asumate numirile politice ale inspectorilor generali și adjuncți, se arată în raportul de diagnostic al educației și cercetării din România. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a explicat, în…
Vezi articolul

EXCLUSIV Angajarea lui Călin Georgescu ca lector universitar și existența sau lipsa unui control psihologic și psihiatric la zi – probleme atinse în sesizări către Comisia de etică. Universitatea Politehnica București: Georgescu a solicitat suspendarea contractului de muncă până la finalul anului universitar. Se suspendă orice procedură disciplinară, iar cercetările în curs vor fi finalizate după încetarea suspendării contractului

„Modul în care a fost organizat concursul privind angajarea domnului lector Călin Georgescu și dacă acesta are controlul medical, cel psihologic și cel psihiatric la zi”, precum și „derularea activităților…
Vezi articolul

Andreea Esca: Educația trebuie predată de oameni îndrăgostiți de ceea ce fac. Profesoara noastră de engleză iubea copiii: făceam scenete, aveam laborator fonic, ne simțeam ca și cum nu făceam școală

Pasiunea profesorilor este esențială pentru o educație de calitate, este de părere jurnalista Andreea Esca, care crede că „educația trebuie predată de oameni care la rândul lor sunt îndrăgostiți de…
Vezi articolul