Franța: 70 de cazuri Covid-19, asociate redeschiderii școlilor. E mult? E puțin? Depinde de sursa informației

3.420 de vizualizări
Presedintele Macron s-a implicat personal in favoarea redeschiderii scolilor. Aici,, in vizita la o scoala pentru copiii personalului medical, la inceputul lunii / Sursa: Youtube-Euronews
Redeschiderea școlilor nu a dus la o creștere a cazurilor de Covid-19, după cum au fost informați miniștrii Educației din UE, potrivit unei relatări de luni a publicației britanice The Guardian. Aceasta îl cita pe ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, care a spus că de la redeschiderea școlilor primare și a grădinițelor, săptămâna trecută, au fost diagnosticate 70 de cazuri de Covid-19 asociate redeschiderii. Informația este rătăcită în corpul relatării de presă menționate. Dar devine subiect de știre separată și este scoasă în evidență de alte surse, de la Associated Press la Business Insider.

Vestea privind cele 70 de cazuri a fost livrată, luni, de ministrul Blanquer postului de radio RTL. El a spus că „este inevitabil ca lucrurile de acest fel să se întâmple, dar este o minoritate”. „Aproape în toate cazurile, acest lucru s-a întâmplat în afara şcolii”, iar școlile respective au fost închise, a mai afirmat ministrul. El a apelat la autoritatea doctorilor pentru a apăra decizia guvernului de redeschidere a școlilor, în fața valului de critici din ultima lună: „Mulţi doctori spun că este mai puţin periculos să mergi la şcoală, decât să stai acasă”, conform relatării The Guardian.

În acest articol, ce pune accentul pe constatarea europeană că nu a existat o explozie de cazuri asociate redeschiderii școlilor în țările europene, informațiile oferite de Blanquer apar în a doua jumătate a articolului, rezervată, de obicei, detaliilor și datelor de context.

Ele devin însă știre în sine pentru alte medii. În SUA, unde problema redechiderii este extrem de fierbinte și are miză politică majoră, ABC New arată, preluând Associated Press, că aceste 70 de cazuri reprezintă o „creștere îngrijorătoare”. Alte publicații, precum Business Insider, insistă pe numărul de cazuri, dar le plasează în contextul argumentației ministrului Blanquer.

ABC News/Associated Press prezintă declarațiile ministrului Blanquer drept un „semnal de alarmă” și precizează că ministrul nu a menționat dacă cele 70 de cazuri s-au înregistrat în rândul profesorilor sau al elevilor. Sursa citează, în schimb, relatări din presa franceză potrivit cărora, în acest context, au fost închise șapte școlil din nordul Franței.

Franța redeschide treptat școlile, începând cu școala primară, care de săptămâna trecută primește copiii care doresc sau au nevoie să revină la clasă. Săptămâna aceasta sunt așteptați elevii din primele clase de liceu.


2 comments
  1. Ok haideti sa inmultim 70 cu 10 pentru a afla numarul pentru Romania. Asa cum mi-a spus un domn in comentarii „nu mai compara Loganul cu Mercedesul”. 🙂

  2. Stiam că suntem 27 de state.
    17 au redeschis parțial școlile.
    Nu au avut nicio statistică de prezentat?
    După ce au discutat la ce concluzie s-a ajuns?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Testele de salivă din depozite nu ajung până la finalul săptămânii. Arafat: În scurt timp vor fi semnate noile contracte cu ONAC. Sorin Ion, secretar de stat: Așteptăm să vedem care va fi graficul de distribuție de la DSU

Testele de salivă care ar trebui să ajungă la elevi la finalul acestei săptămâni nu există, până în acest moment, în depozitele școlilor sau ale inspectoratelor școlare. Există teste doar…
Vezi articolul

SURSE Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației pentru a treia oară, la nici un an de la promulgare: Proiect de OUG prin care universitățile pot ridica construcții, din fonduri externe nerambursabile, pe terenuri din domeniul public, care nu sunt în proprietatea lor / Introduce Informatica și Arhitectura în aria de discipline STEM, după ce le-a exclus prin legea învățământului

Ligia Deca își modifică propriile Legi ale educației, la doar 8 luni de la promulgare și după 8 ani de lucru pe aceste proiecte din poziția de consilieră a lui…
Vezi articolul