GRAFIC Încă 141 de unități de învățământ au trecut în scenariul roșu la nivel național – Ministerul Educației

11.144 de vizualizări
Numarul scolilor in scenariul rosu
Încă 141 de școli și grădinițe au trecut joi în scenariul roșu, adică în sistemul de predare exclusiv online. Astfel, de la 789 de unități de învățământ câte au fost miercuri, astăzi s-a ajuns la 930 în scenariul 3, potrivit ultimei informări a Ministerului Educației.

Prin urmare, astăzi, 15 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

  11.460 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 5.266 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 930 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Miercuri, numărul școlilor care erau în scenariul roșu era de trei ori mai mare decât cel din 14 septembrie, azi este de patru ori mai mare.

Dintre cele 930 de unități aflate în această situație, 256 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 674 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 15 octombrie, ora 12:00.

Foto: © Lincoln Beddoe | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit în şedinţă, la ora 15:00. Tema discuțiilor: schimbarea scenariilor școlilor care au cerut trecerea în roșu sau hibrid
Inspectorat: Alte 15 unități de învățământ din Capitală trec în scenariul roșu
Tătaru: Rata infectării în București cred că va rămâne sub 3 la mie dacă scoatem din calcul focarele
VIDEO Descindere a ministrului Educației la Inspectoratul București: Într-adevăr, ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie. Astăzi începem distribuirea tabletelor în școli
10.000 de tablete școlare stau în depozitele Inspectoratului București, la o lună de la începerea școlii. ISMB: Toată lumea se mișcă greoi. Dorim ca până la sfârșitul săptămânii să repartizăm aceste tablete


1 comment
  1. hoți la Divan,în România nu se mai face școală în guvern găsești gașca de interlopii,hoți, și trădători școala sa desființat m-ai rău ca după război.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educație pentru sănătate, predată începând din clasa a VIII-a cu acordul părinților, au votat parlamentarii / Ministrul Educației declara că disciplina Educație pentru viață se va preda modular din septembrie 2023

Camera Deputaților, for decizional pe această lege, a votat forma documentului care conține un amendament privind vârsta de la care elevii pot învăța în școală educație pentru sănătate. În urmă…
Vezi articolul

Comisii din inspectori școlari, profesori metodiști pentru Matematică și Română, activarea psihologilor din școli pentru “stimularea motivației pentru învățare”, printre măsurile “imediate” anunțate de ISJ Neamț după simularea Evaluării Naționale 2024

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat că au fost luate măsuri de remediere a rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, potrivit unui comunicat de presă. Una dintre măsuri…
Vezi articolul

BREAKING Rezultatele finale ale repartizării în liceele militare 2023 au fost publicate. Cea mai mare medie de admitere este 9.98, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia, unde rata de promovare la Bac 2023 a fost de 100%

Ministerul Educației a publicat astăzi, 10 iulie 2023, rezultatele finale ale repartizării în liceele militare, pe admitere.edu.ro. Listele cu elevii admiși în liceele militare cuprind mediile de admitere și colegiile…
Vezi articolul