Grămada cere vârf – cam așa se joacă Ministerul Educației, spune directorul Marian Anghel: Practic se încurajează continuitatea directorului / Următorul director va prelua postul în mijlocul anului cu toate provocările de reîncadrare, dirigenție, mai ales în cazul în care vine un director din altă școală

764 de vizualizări
Foto: AVE
Marian Anghel, director al Liceului Teoretic „Petre Pandrea” din Balș a declarat, în contextul în care Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de calendar pentru concursul de directori de școli, că pe directori se pune o presiune din ce în ce mai mare. Acesta a explicat, la emisiunea Viitor pentru România, că organizarea concursului în mijlocul anului școlar ridică probleme din punct de vedere al încadrărilor la clasă sau a orarelor, iar unii directori „se gândesc serios dacă să mai continue”.

„În ultimele zile, din păcate, pe grămada asta care pune tot mai mare presiune. Era un joc când îl jucam când eram mici, în care se strigam «grămada cere vârf». Dacă erai jos, era o presiune din ce în ce mai mare. Cam așa se joacă acum și ministerul cu noi”, a spus Marian Anghel.

Acesta a criticat faptul că noii directori nu își vor începe mandatul din septembrie 2026: „Se pare că următorul director va prelua în mijlocul anului toate provocările date de reîncadrare, de dirigenție și așa mai departe, mai ales în cazul în care vine un director din altă școală”.

Organizarea concursului după acest calendar presupune obstacole atunci când vine vorba de încadrările la clasă, dirigenție și orare, a subliniat directorul.

„Oamenii se tem de schimbarea încadrărilor la clasă. De exemplu, pleacă un director. Pe degrevarea directorului poate era un cadru care și-a luat degrevarea de jumătate de normă pe baza unei note și se trezește pur și simplu în stradă. […] Sau sunt schimbări de dirigenție, schimbări de orar. O școală mare cu 50, 60, 80, 100 de profesori are un orar care se generează extrem de greu.” „

„Nu poți face un astfel de calendar și să spui în același timp că, de fapt, încurajezi concurența”, a precizat Marian Anghel: „Știu un caz real în care directorul a spus «eu nu pot să mă duc la concurs, pentru că l-aș lăsa pe X fără ore. În ianuarie nu mai găsește alte ore»”.

„Practic, se încurajează în cadrul sistemului, pentru potențial minim de agitație, să se meargă pe continuitatea directorului. Adică să nu se schimbe nimic. Schimbăm, dar de fapt nu schimbăm”, a concluzionat acesta.

Redăm pe larg declarațiile lui Marian Anghel, director al Liceului Teoretic „Petre Pandrea” din Balș și președinte al asociației directorilor CEMS

Marian Anghel: „E o efervescență legată de anunțurile ministerului cu privire la calendar și la metodologia de concurs. Dacă la metodologia de concurs se cam închiseseră discuțiile, constatăm că odată cu calendarul au apărut și altele. În ultimele zile, din păcate, pe grămada asta care pune tot mai mare presiune. Era un joc când îl jucam când eram mici, în care se strigam «grămada cere vârf». Dacă erai jos era o presiune din ce în ce mai mare. Cam așa se joacă acum și ministerul cu noi. Pare că grămada cere vârf, a venit calendarul, altfel decât propuneam noi, ca un director să intre cu mandat la început de an școlar din vacanță, să preia așa cum trebuie un astfel de rol.

A picat chestiunea asta. Se pare că următorul director va prelua în mijlocul anului toate provocările date de reîncadrare, de dirigenție și așa mai departe, mai ales în cazul în care vine un director din altă școală. Sau poate și aici se dorește a se păstra ceea ce este deja. Și atunci, pentru a nu crea toate aceste lucruri, practic se încurajează în cadrul sistemului, pentru potențial minim de agitație, să se meargă pe continuitatea directorului. Adică să nu se schimbe nimic. Schimbăm, dar de fapt nu schimbăm.

Nu poți face un astfel de calendar și să spui în același timp că, de fapt, încurajezi concurența, pentru că oamenii și școlile se tem schimbarea încadrărilor la clasă. De exemplu, pleacă un director. Pe degrevarea directorului poate era un cadru care și-a luat degrevarea de jumătate de normă pe baza unei note și se trezește pur și simplu în stradă. Eu știu un caz real în care directorul a spus «eu nu pot să mă duc la concurs, pentru că l-aș lăsa pe X fără ore. În ianuarie nu mai găsește alte ore»”.

Sau sunt schimbări de dirigenție, schimbări de orar. O școală mare cu 50, 60, 80, 100 de profesori are un orar care se generează extrem de greu.

Moderator: Și diniamica, și cu celelalte școli, pentru că un profesor merge în 2-3 școli.

Marian Anghel: Corect, poate chiar în mai multe. Și atunci schimbi tot ecosistemul în ianuarie. Până și pregătirile copiilor pentru diferite cluburi se schimbă odată cu orarul și cu provocările astea. Prin urmare, câteodată te întrebi dacă nu e făcut special tocmai pentru a nu schimba prea multe lucruri. Și dacă tot cere grămada vârf, au mai apărut niște lucruri pe grămadă, cum ar fi faptul că directorii adjuncți ar avea ore mai multe încadrare și nu mai puține, așa cum s-a cerut. Ar scădea undeva doar la directorii de școli foarte mari. Se pare că se păstrează aceeași idee de imposibilitate de a avea o oră-două suplinite. Practic e luat dreptul acesta unui director și nu îl înțeleg, mai ales că poți să fii director de discipline realiste, cu ore mai multe de încadrare la clasă, se mai rotunjește cu una cu 2h din încadrare.

Sau să fii, cum sunt eu, profesor de Fizică, să nu ai nu știu câți profesori de Fizică care să îți preia bucata aceea de normă pe care o lași. Prin urmare, ne găsește într-o perioadă de mare confuzie și cu mulți directori pe care i-am auzit, chiar și în comunitate, că se gândesc serios dacă să mai continue. Asta nu face bine.

Moderator: Practic, care era scenariul inițial și care sunt întrebările în prezent? Pentru că nu e o măsură luată definitiv.

Marian Anghel: E la stadiul de proiect. Propunerile au fost, repet, cele mai importante care mai puteau fi reglate. Propunere era să fie niște concursuri care fac ca directorii să înceapă cu un mandat la începutul anului școlar. Propunerea, pe vechile discuții, era să ne mai uităm puțin la degrevări. Am înțeles un an, am înțeles faptul că trebuie să punem și noi umărul la ce se întâmplă în țara asta și mi s-a spus că deocamdată e o decizie pe un an. Se pare că deciziile continuă și mai mult, adâncesc de fapt nemulțumirea directorilor”.

Calendar concurs directori 2026

În forma propusă, calendarul prevede:

  • Anunţarea concursului: publicarea funcţiilor vacante de director şi director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică cuprinse în rețeaua școlară aferentă anului școlar 2026-2027, pentru care se organizează concursul, în data de 17 august 2026.
  • Depunerea dosarelor de înscriere la concurs, în perioada 14 septembrie – 2 octombrie 2026
  • Desfăşurarea probei pentru evaluarea de competențe, în cadrul căreia se testează capacitățile și aptitudinile personale ale candidatului, și afişarea rezultatelor la proba pentru evaluarea de competențe în data de 13 octombrie 2026.
  • Desfășurarea probei scrise și afișarea rezultatelor la proba scrisă, în data de 20 octombrie 2026
  • Evaluarea administrativă a proiectelor planurilor manageriale și a proiectelor planurilor de acțiune de către comisiile de interviu, în perioada 23 octombrie – 4 noiembrie 2026
  • Desfășurarea probei de interviu, în perioada 12 – 27 noiembrie 2026
  • Afișarea rezultatelor finale ale concursului în data de 9 decembrie.
Informații de context: 4 ani fără un nou concurs – numirile din pix au ajuns regula în conducerea școlilor

În anul 2022, trei sesiuni de concurs de directori de școli s-au organizat în România. În primele două etape au fost ocupate 6.969 de posturi de director adjunct și directori, din cele 8.692 de posturi scoase la concurs. Cele rămase neocupate, pentru care s-a organizat o a treia etapă în septembrie, erau 1.723 de posturi.

Mandatele obținute prin concurs de majoritatea directorilor (aproximativ 60% dintre funcțiile de conducere din școlile de stat) au expirat la 16 ianuarie 2026, o altă parte a expirat în luna aprilie, iar pentru a treia serie care a susținut concursul mandatele vor expira în octombrie 2026. În lipsa organizării unor noi concursuri, conducerea școlilor a fost preluată prin detașări decise de inspectoratele școlare.

Potrivit legislației în vigoaredetașarea în interesul învățământului reprezintă o măsură administrativă prin care un cadru didactic titular poate fi numit temporar într-o altă funcție sau într-o altă unitate de învățământ, cu acordul său, atunci când acest lucru este considerat necesar pentru buna funcționare a sistemului. 

Legea prevede că detașarea se face pe perioadă determinată și are caracter excepțional, fiind justificată de nevoile instituției, nu de interese politice sau personale.

În practică însă, mecanismul detașării este utilizat pe scară largă pentru ocuparea funcțiilor de conducere, în lipsa concursurilor, iar decizia aparține inspectorului școlar general. Edupedu.ro a arătat constant și consecvent cum această măsură gândită ca soluție temporară a devenit, în timp, principalul instrument de numire și schimbare a conducerii școlilor și inspectoratelor, fără competiție publică și fără garanții reale de transparență.

În fiecare an, practic, ministrul numește din pix nume primite de la partide în fruntea inspectoratelor școlare județene. La rândul lor, inspectorii politicieni numesc din pix întreaga garnitură de inspectori școlari de specialitate. Inspectorii șefi numesc și directorii de școli acolo unde mandatele sunt vacante – fie că nu au existat candidați la concurs, ori nu a luat nimeni postul, ori directorul prin concurs și-a dat demisia sau a fost data afară.

Un raport realizat de Code for Romania și publicat în septembrie 2023 arăta că „managementul educațional al școlilor din România este puternic afectat de politizarea funcțiilor de conducere de la nivelul sistemului de învățământ, cât și de cadrul legal inconsistent în ceea ce privește descentralizarea, relațiile și atribuțiile dintre multitudinea de actori implicați în proces”.

Un raport publicat în martie 2023 de Ministerul Educației arată că toate funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și casele corpului didactic sunt ocupate politic, prin detașare.

Toate posturile din actualele inspectorate școlare urmau să fie scoase la concurs în 2024. Regulile pentru recrutarea șefilor de direcții județene și a inspectorilor trebuiau stabilite până în februarie 2024, dar ministerul condus de Ligia Deca le-a amânat cu un an, până în iunie 2025

Ultimul concurs de inspectori a fost în 2017, iar mandatele acestora au fost între 2018 și 2021, cand ar fi trebuit să fie organizat concurs din nou. Miniștrii Sorin Cîmpeanu, Ligia Deca și acum Daniel David, toți membri sau suținuți de PNL, au refuzat organizarea concursului invocând motive precum: schimbarea legii, oricum instituțiile se desființează, etc. Vezi aici lista inspectorilor școlari generali, în septembrie 2022: 21 sunt de la PNL, 17 de la PSD și 2 de la UDMR.

Cel puțin 31 de inspectori generali școlari au candidat la alegerile locale din 9 iunie 2024, conform datelor analizate de Edupedu.ro pe baza listelor de candidați depuse de partidele politice la Biroul Electoral Central. Majoritatea șefilor Inspectoratelor Școlare Județene (ISJ) sunt membri PNL, iar 16 dintre ei au candidat la scrutinul din 9 iunie. Alți 12 șefi de inspectorate, membri PSD, au candidat și ei, la fel și 2 șefi de ISJ membri UDMR.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *