Grupare ce vindea droguri elevilor pe o platformă online cu 11.000 de membri, trimisă în judecată de DIICOT

4.454 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
DIICOT a trimis în judecată 16 inculpaţi, acuzaţi că au creat un grup pe o platformă de mesagerie sub numele ‘Iarba Dulce’, cu 11.000 de membri, prin care erau vândute elevilor droguri şi etnobotanice, potrivit Agerpres.

Acuzaţiile din acest dosar, intitulat de anchetatori ‘Enigma’, sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi mare risc, îndemn la consumul ilicit de droguri de mare risc, efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, pornografie infantilă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Dintre cei 16 traficanţi, şase sunt în arest preventiv, patru în arest la domiciliu, patru sub control judiciar, unul este în libertate, iar altul arestat în altă cauză.

Conform DIICOT, în cadrul dosarului a fost investigat un grup infracţional organizat constituit în luna iulie 2022 de către doi dintre inculpaţi, în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, la care au aderat succesiv, în timp scurt, şi ceilalţi inculpaţi, din dorinţa de a beneficia de o clientelă stabilă, de un cadru organizat de vânzare a drogurilor, sub protecţia anonimatului.

  • Anchetatorii susţin că, din datele rezultate din raportul din 2023 al EMCDDA – Observatorul European pentru monitorizarea drogurilor şi a dependenţei de droguri, precum şi din cazuistica în materie, se constată un trend de extindere şi dezvoltare a pieţei de vânzare şi consum de droguri de risc (canabis) şi mare risc (amfetamine, ecstasy, ciuperci halucinogene), inclusiv către populaţie de vârste tinere. Din acest punct de vedere, segmentul online, respectiv apariţia unor platforme specializate online de distribuire a drogurilor, în cadrul unor grupuri de chat, create pe platforme online ale unor aplicaţii de mesagerie instantă şi accesibilitatea facilă a acestor platforme, reprezintă un factor de risc.

Grupul de chat online vizat în acest dosar avea la data de 10 aprilie 2023 aproximativ 11.000 membri care se prevalau de setările de confidenţialitate ale aplicaţiei, având doar pseudonime – username-uri, şi o foloseau pentru vânzarea şi procurarea de droguri în vederea consumului propriu. Grupul de chat funcţiona ca o piaţă virtuală neagră de desfacere, cu cereri şi oferte pentru o mare varietate de tipuri de droguri, în cadrul căreia dealerii închiriau echivalentul unor tarabe virtuale, pentru care plăteau lunar o sumă de bani administratorului. Membrii grupului nu proveneau doar din municipiul Bucureşti, ci şi din alte oraşe, cum ar fi Craiova, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Arad, Oradea, Timişoara, Piteşti, Ploieşti.

Inculpaţii au acţionat pe mai multe paliere, de comandă, sprijin şi de execuţie, constând în verificarea şi validarea aderării la grup a altor membri şi integrarea lor, coordonarea vânzărilor către consumatori, aprovizionarea, respectiv comercializarea drogurilor de risc şi mare risc către consumatori de vârste tinere şi foarte tinere, stimularea consumului de droguri inclusiv prin organizarea de tombole pentru cumpărătorii constanţi, cu premii în droguri.

  • Această piaţă neagră în mediul online era uşor accesibilă pentru tineri, inclusiv minori, şi le oferea posibilitatea să intre în legătură, în condiţii de anonimitate şi falsă siguranţă, cu dealeri de droguri pe care nu i-ar fi putut cunoaşte sau contacta în viaţa reală cu atâta uşurinţă.
  • Clienţii, utilizatori ai unor terminale mobile, contactau distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, erau îndrumaţi către cel mai apropiat dealer local, în funcţie de localitate, tipul de drog solicitat, ratingul de piaţă al dealerului şi alte criterii stabilite la momentul interacţiunii.
  • Distribuitorii îşi promovau ofertele de droguri pe această platformă şi se împărţeau zonele de distribuţie.
  • Administratorul platformei şi liderul grupului infracţional organizat modera discuţiile şi selecta componenţa membrilor pe platforma de comunicare, ce avea capabilitatea de a genera 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic, majoritatea fiind legate despre modalităţile de distribuţie a drogurilor, consum, zone de distribuţie, dar şi despre efectele drogurilor.
Citește și:
Percheziții DIICOT la o grupare de trafic de droguri către elevi și studenți, făcute luni în București și alte cinci județe / Intermedierea se făcea pe o platformă online cu 11.000 de membri activi


3 comments
  1. aceștia sunt așa zisei profesori care declara la ANAF profit de 750 000 euro/an din meditații. ANAF îi da exemplu în ghidurile pe entru fiscalizarea meditațiilor. Să înțeleg că totuși instituțiile in drept sa au sesizat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu, președintele PSD: Dascălii au ajuns bătaia de joc a unor elevi care consideră că au doar drepturi, fără nicio obligaţie. Avem legile Educaţiei în Parlament. PSD va insista ca noile reglementări să restabilească autoritatea profesorilor

Liderul social-democrat Marcel Ciolacu a afirmat că PSD va insista în Parlament, la dezbaterile privind legile Educaţiei, ca noile reglementări să restabilească autoritatea profesorilor, făcând referire la profesoara din Prahova…
Vezi articolul

Viceprim-ministrul Tánczos Barna spune că în afară de Educație „în celelalte sisteme sunt relativ puține reforme” făcute de Guvernul Bolojan și ar vrea schimbarea sistemului „reformat” de plata cu ora: Dacă echilibrăm acest raport al orelor petrecute la catedră și orele de pregătire pentru predare, eu cred că este un lucru bun

Măsurile adoptate în Educație au fost „singurele reforme reale” luate de Guvernul Bolojan în primele trei luni de mandat, alături de pachetul de taxe și majorări fiscale, potrivit declarațiilor viceprim-ministrul…
Vezi articolul

Profesorii să nu-și folosească banii din prima de carieră didactică pe cursuri de formare a competențelor digitale. Sorin Decă, Ministerul Educației: Lansăm luna viitoare investiția pentru formarea gratuită a profesorilor în pedagogie digitală

În noiembrie, Ministerul Educației va lansa investiția 8 din Componenta 15, din PNRR, adică formarea a 100.000 de cadre didactice pentru pedagogie digitală, anunță secretarul general adjunct al Ministerului Educației,…
Vezi articolul