Guvernul britanic vrea să mărească numărul orelor de școală, din viitorul an școlar

2.981 de vizualizări
Foto: SuperTeach
Numărul de ore pe care copiii din Anglia îl vor petrece zilnic la școală este posibil să crească cu o jumătate de oră, pentru a se recupera astfel materia școlară pierdută din cauza pandemiei de coronavirus, relatează cotidianul The Times.

Ar urma astfel să se ajungă la minimum 35 de ore de școală pe săptămână, ceea ce ar însemna 100 de ore în plus la nivelul întregului an școlar. Spre comparație, elevii din România vor avea în medie 20 de ore pe săptămână în clasele I-IV (față de 19-22 ore în prezent), 25 de ore la gimnaziu (față de 26-34 în prezent) și 30 la liceu, potrivit unei legi promulgate de Klaus Iohannis în noiembrie 2019.

Măsura face parte dintr-un plan propus de către oficialii din educație pentru a fi aplicat din anul școlar ce începe în această toamnă.

Executivul britanic ia în calcul inclusiv adăugarea unui an de studiu suplimentar pentru tinerii din sistemul de tip A-level dacă aceștia nu vor putea termina studiile la timp, relatează AngliaMea.ro.

Guvernul de la Londra ar urma să aloce circa 15 miliarde de lire sterline în acest sens, pentru a acoperi cheltuielile suplimentare, salariile îndeosebi generate de acest plan.

Planul mai prevede măsuri de educație remedială (tutoring) suplimentară pentru circa cinci milioane de elevi și cursuri de training pentru 500 de mii de profesori.

Decizia de a se mări numărul orelor de studiu vine în contextul în care învățământul din Anglia – ca de fapt în mai toate țările din lume – a fost puternic afectat de către pandemia de coronavirus.

Foto: SuperTeach


2 comments
  1. Trebuie sa copiem si noi pe loc modelul britanic!

  2. Eu locuiesc in Anglia nu s a pus problema de a mari numarul de ore pana acum, nu stiu ce ziar v au informat pe voi dar cei mici pana in clasa a 4 au in medie 4 ore pe zi cei din semestrul doi din clasa a patra au cam 6 ore pe zi e tranzitul spre clasa a 5 clasele 1-3 au 5 ore pe zi
    Propaganda asta nu e buna, sistemul britanic oricum e ff diferit, e prin joaca nu obosește creierul, fata de cell românesc care e agresiv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei universități din România au fost declarate câștigătoare de Comisia Europeană în competiția pentru crearea Universităților Europene: SNSPA, Universitatea din București și Universitatea de Construcții

Trei universități din România au fost declarate câștigătoare de către Comisia Europeană, în competiția pentru crearea, în consorții internaționale, a primelor 17 universități-pilot europene. SNSPA, Universitatea din București și Universitatea…
Vezi articolul

Învățătorii sunt invitați să-și înscrie elevii în programul Școala Siguranței, ediția aniversară: zece ani de lecții despre siguranță, 10 ani de când Tedi le este alături elevilor (P)

Anul școlar 2024-2025 va fi unul și mai interesant pentru elevii de clasa I din toată țara. Tedi a adăugat lecțiilor și activităților cunoscute un plus de dinamism și veselie.…
Vezi articolul

Mii de profesori, părinți și copii au protestat sâmbătă seară în capitala Ungariei / Printre cereri: salarii mai mari și dreptul la grevă al profesorilor, restricționat la începutul anului de guvernul maghiar

Mii de cadre didactice, elevi şi părinţi au protestat sâmbătă în capitala ungară în solidaritate cu profesori concediaţi de la şcoli din Budapesta după ce au participat la manifestaţie considerată…
Vezi articolul