În București “nu am avut până acum o hartă a școlilor și a numărului de elevi care învață în fiecare din aceste școli”, date-cheie pentru Planul Urbanistic General – primarul Nicușor Dan. El spune că astfel de date sunt colectate acum prin Universitatea de Arhitectură

607 vizualizări
Foto © LCVA | Dreamstime.com
Administrația din București duce lipsă de o serie de informații esențiale pentru elaborarea Planului Urbanistic General, a spus, vineri, primarul Capitalei, Nicușor Dan, dând drept exemplu datele despre locația școlilor și numărul de elevi ai acestora. El a spus, citat de Agerpres, că Universitatea de Arhitectură, împreună cu parteneri, colectează astfel de date în prezent.

Potrivit edilului, „suntem în procedura de elaborare a Planului Urbanistic General. În această procedură colectăm, prin studiile pe care le face Universitatea de Arhitectură, împreună cu partenerii ei, colectăm foarte multe date despre oraş. De exemplu, nu am avut, lucrul cel mai banal cu putinţă, nu am avut până acum o hartă a şcolilor şi a numărului de elevi care învaţă în fiecare din aceste şcoli. Bineînţeles ca să dezvolţi oraşul şi să iei decizii trebuie să ai mult mai multe tipuri de date de acest fel”.

Nicușor Dan a spus, în același context, că Bucureştiul nu are, în acest moment, un model de transport funcţional şi ‘foarte multe investiţii s-au făcut în abstract’, fără să se ţină cont dacă blochează traficul, arătând că obiectivul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) este de a dezvolta oraşul ‘în mod ştiinţific’.

Edilul Capitalei a precizat că, în procedura de dezbatere a Planului Urbanistic General, 22.000 de bucureşteni au completat un chestionar despre ce doresc în privinţa oraşului, invitându-i pe cetăţeni să completeze şi chestionarele legate de Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, mai scrie Agerpres.

În privinţa activităţii de colectare de date, cetăţenii sunt invitaţi să completeze chestionarul de mobilitate şi preferinţe.

Foto © LCVA | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. dl primar nu știe că la inspectorate la fiecare început de an scolar se raportează numărul total de elevi ai școlii?! și secretarele scolii știu clar câți elevi are școala… dar na,daca prin “harta” treaba e clara …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eurobarometru: România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cunoștințe financiare. În același sondaj peste jumătate dintre români cred că știu foarte multe lucruri despre bani, fiind pe primul loc în Europa la auto-percepție / Care au fost cele 12 întrebări

Unul din doi români crede despre el că știe foarte multe sau mai multe lucruri despre bani decât media adulților din țara sa, potrivit celui mai recent Eurobatometru – sondaj…
Vezi articolul
Licitația de manuale pentru clasa a VIII-a

Guvernul Ungariei promite să modifice un manual de geografie care conține narative rusești despre Ucraina / Una dintre ilustrații, având legenda „Cui ar trebui să aparțină Ucraina?”, arată Rusia, UE și SUA rupând drapelul ucrainean

Guvernul ungar a promis că va revizui conținutul provocator al unui manual online de geografie de clasa a VIII-a, care prezintă agresiunea rusă împotriva Ucrainei ca pe un conflict civil…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Lucian Puiu Georgescu, a majorat cu 20-30% salariile tuturor șefilor din instituție, inclusiv pentru sine / O zi mai târziu, universitatea i s-a alăturat, în instanță, în efortul de a bloca ordinul de ministru prin care el nu este confirmat pentru un nou mandat

Lucian Puiu Georgescu, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, care încearcă să obțină în instanță blocarea ordinului de ministru de neconfirmare în funcția de rector, după alegerile universitare din…
Vezi articolul

Asociația Elevilor din Constanța vrea ca anul școlar să înceapă pe 4 septembrie, nu pe 11 septembrie, așa cum propune ministerul Educației: “Este mai bine să avem examenele naționale mai devreme decât mai târziu”, spune Ariana Dudună, președintele Asociației

Asociația Elevilor din Constanța (AEC) cere ministerului Educației ca școala să înceapă pe 4 septembrie, în prima zi de luni din lună, așa cum este prevăzut în actualul ordin de…
Vezi articolul