Indemnizația de doctorat și drepturile salariale aferente gradului didactic I nu se cumulează dacă gradul didactic I a fost obținut prin echivalare – sindicat al profesorilor

34.316 vizualizări
Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com
Sporul pentru titlul de doctor și drepturile salariale aferente gradului didactic I nu se pot cumula dacă gradul didactic I a fost obținut prin echivalare, se arată într-o informare a Sindicatului Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara. „Cei aflați în această situație trebuind să opteze doar pentru un singur drept”, conform sursei citate.

Miercuri, 29 mai, a avut loc ședința Biroului Executiv S.I.P. Județul Hunedoara. Printre altele, pe ordinea de zi a fost și modalitatea în care se acordă indemnizația pentru titlul științific de doctor.

Indemnizația pentru titlul științific de doctor și drepturile salariale aferente gradului didactic I nu se pot cumula dacă gradul I a fost obținut prin echivalare, cei aflați în această situație trebuind să opteze doar pentru un singur drept.

Baza legală: Legea 153/2017 a salarizării unitare în sistemul bugetar și, mai recent, Decizia Curții Constituționale nr. 97/16 martie 2023. De remarcat faptul că în județul Hunedoara cele două drepturi au putut fi cumulate până în acest an, urmare a demersurilor S.I.P. Județul Hunedoara”, se arată în informarea SIP Hunedoara.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) consideră că este discriminare ca profesorii care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I, până în 30 iunie 2017, să nu beneficieze de sporul de doctorat, potrivit unui răspuns al instituției. 

Ordinul ministrului Educației nr. 3.993 din 16 iunie 2021 a stabilit că profesorii care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I, anterior datei de 1 iulie 2017, nu beneficiază și de spor de doctorat. Cu alte cuvinte, ordinul „a extins neacordarea sporului de doctorat pentru cei care au obținut gradul didactic I prin echivalare anterior datei de 1 iulie 2017.”

Iată ce prevede Legea salarizării nr. 153 din 2017:

Art. 14 – „(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.”

Metodologia din 7 octombrie 2011 privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar stabilește în ce condiții se poate solicita echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I:

Articolul 42 – (1) Personalul didactic încadrat în învățământul preuniversitar care a obținut titlul științific de doctor și îndeplinește condițiile prevăzute de art. 242 alin. (7) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, poate solicita echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I în domeniul științific al disciplinei/disciplinelor în care poate fi încadrat conform competențelor certificate prin diplomă de licență/master, potrivit Centralizatorului disciplinelor, sau în domeniul științelor educației, în următoarele condiții:

a) are o vechime efectivă la catedră de minimum 4 ani de la obținerea definitivării în învățământ;

b) a obținut calificativul «foarte bine» la evaluările anuale din ultimii 2 ani de activitate la catedră premergători înscrierii;

c) în anul școlar premergător înscrierii a susținut o inspecție curentă la care a obținut calificativul «foarte bine». Prin excepție, în anul școlar 2021-2022, candidații pentru acordarea gradului didactic I pe baza titlului științific de doctor pot programa inspecția curentă, în vederea înscrierii, în același an în care se depune dosarul de înscriere, dar anterior depunerii acestuia, conform calendarului prevăzut la alin. (2).”

În iunie 2021, sindicatele profesorilor au cerut ca personalul didactic care, până la data de 30 iunie 2017 inclusiv, a obținut echivalarea titlului științific de doctor cu gradul didactic I, beneficiind atât de salariul aferent gradului I, cât și de plata drepturilor pentru titlul științific de doctor, să beneficieze în continuare de ambele drepturi, nefiind obligați să opteze. 

Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Model de raport lunar pe care trebuie să îl completeze profesorii pentru a primi sporul de doctorat și exemple de activități luate în calcul pentru acordarea lui, publicate de ISJ Dolj
Este discriminare ca profesorii care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I, până în 30 iunie 2017, să nu beneficieze de sporul de doctorat – CNCD
Profesoara Nina Vasile: Opt propuneri care să înlocuiască vânătoarea de profesori cu doctorat / Memoriu public către ministra Educației, Ligia Deca
DOCUMENT Toți profesorii cu doctorat trebuie să facă un raport lunar de activitate, care este verificat și aprobat de către directorul școlii, pentru a primi sporul de doctorat – Adresă a Ministerului Educației
DOCUMENT Sunt școli care nu mai plătesc profesorilor sporul de doctorat, altele au introdus „condiții aberante” în fișa postului, susțin sindicatele din Educație, care solicită în regim de urgență Ministerului deblocarea situației
Mircea Bertea: Între inutilitate și ridicol. Indemnizația pentru titlul științific de doctor, atribuțiile suplimentare obiective și valorificarea lor lunară suplimentară
Toți profesorii cu doctorat vor fi verificați lunar, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: Guvernul României nu a fost de acord cu niciuna dintre variantele propuse de federațiile sindicale
Sporul pentru titlul de doctor va fi plătit din luna ianuarie doar dacă activitatea profesorilor este verificată suplimentar – notă a ISJ Neamț

20 comments
  1. “Echivalarea” doctoratului cu gradul I nu exista în legislație înainte de 2011!!! Exista doar acordarea gradului I pe baza doctoratului, examen pe care trebuia să îl promovezi, nu se făcea o cerere și să se acorde automat gradul I.
    Mai mult, Statutul personalului didactic din 1997 obliga deținătorii de doctorat să urmeze procedura respectivă, nu se puteau înscrie la gradul I conform procedurii clasice.
    Există hotărâri judecătorești definitive ce recunosc acest lucru.
    Mai documentați-vă, oameni buni.

  2. Îmi pare rău să văd că din păcate nici cei care au scris acest material nu au înțeles cu adevărat fondul problemei. Nu discutam dacă este corect sau nu sa se echivaleze și sa se acorde sporul sau nu. Acest lucru este a fost reglementat prin acte normative clare. Problema majora este ca pana în 2017 legislația prevedea clar ce înseamnă echivalarea și ce drepturi sunt acordate. Iar în 2017 s a dat un act normativ care produce efecte cu caracter retroactiv ceea ce încalcă un principiu fundamental de drept. Nu mai spun ca “echivalarea” a însemnat o procedura disticta cu susținerea a 2 inspecții, curenta și speciala, comisie de launiversitate etc. Studierea mai aprofundata a problemei cred ca nu ne ar mai face asa superficiali în expunerea unei păreri.

  3. Și care sunt măsurile de reglementare pentru cei ce au obținut grd 1 prin echivalare – conform legii în vigoare de atunci – în urma legii discriminatorii? Ce să facă un profesor care a obținut echivalarea cu 10-15 ani în urma legii noi? Să o ia de la zero cu gradele? Păi în anii respectivi dădea de două ori gradele respective?
    Legea este un abuz. E simplu: pe teritoriul României nu se aplică nicio lege retroactiv! De aceea cei ce combat discriminarea au avut poziția de mai sus…
    Cine a finalizat un doctorat știe ce înseamnă discriminare. Cine nu.. doar își dă cu părerea. Greșit..:

  4. Trăim într-o țară de nebuni. Cum să aplici o lege retroactiv??? Gata, de mâine cei care au luat bacalaureatul cu 8 li se anulează bacul. Cei cu gradul II care au luat nota 8 li se anulează gradul. Toți trebuie să aibă de mâine minim 9 pentru a promova.
    E nebunie curată ce susțin și sindicatele.
    Treziți-vă!

  5. Ori dau la toți, ori la nimeni, altfel este discriminare. Ba mai mult s-a aplicat o lege retroactiv, batjocura, ilegal, urlator la cer! Cei care au terminat inainte de 2017 au avut aceasta posibilitate datorita legii! Toti puteau cu usurinta sa faca si gradele daca trebuia, dar nu au fost nevoiti pentru ca altfel era legislatia. Sa renunte la un drept obtinut legal? Deloc! Trebuie reluat procesul impotriva guvernului! Asta este furt! Sa nu mai vorbim de faptul ca alte domenii in afara de educatie nu se confrunta cu problema asta. Ironia puterii: da burse de 300/450 ron chiulangiilor, corigentilor.

  6. O prostie care incalca drepturile constituționale si egalitatea ! Nu asa se trateaza lucrurile ! Gradul didactic e grad didactic iar doctoratul e doctorat ! Nu trebuia sa existe o asfel de echivalare!

    1. Nu înțeleg de unde toată această înverșunare, parcă sporul de doctorat ar fi în vreun cuantum astronomic.
      Sporul ajunge în lunile “pline” la aproximativ 550 de lei (“în mână”, net).
      Nu mai spun de dezinformările pe care le face toată lumea. Sporul de doctorat TREBUIA PLĂTIT și celor care au echivalat, întrucât a existat o sentință în acest sens (dosar 4847/2/2021). Mai mult, la 26 și 28.02.2024, Ministerul Educației a făcut două recursuri, deci dosarul este încă pe rolul instanței.
      Găsiți sentința pe site-ul http://www.portal.just.ro, din care citez:
      „Ora estimata: 9:00
      Complet: 9-Completul Fond V
      Tip solutie: Admite cererea
      Solutia pe scurt: Admite acţiunea. În baza art.14 din Legea nr.554/2004, suspendă executarea art.1 alin.(2) din Ordinul nr.3993/2021 emis de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea ordinului. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, conform art.14 alin.(4) din Legea nr.554/2004. Calea de atac se depune la Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a IX-a CAF, conform art.490 alin.(1) Cod pr. civ. Pronunţată azi, 05.08.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
      Document: Hotarâre 1182/2021 05.08.2021”

    1. Oferă exemple concrete! Doar dacă persoane cu funcții publice au plagiat în tezele de doctorat nu înseamnă neapărat că toate tezele de doctorat sunt plagiate.
      Și pune-te în situația cuiva care a muncit foarte mult pentru obținerea titlului de doctor, iar apoi este pus în aceeași categorie cu plagiatorii.
      Sau mai bine, demonstrează că ești capabil să redactezi o teză de doctorat, fii tu un exemplu de profesionalism.

  7. Cat se poate de corect. Ai obtinut un beneficiu prin echivalarea doctoratului cu gradul I fara sa dai gradele? Primesti bani de grad 1? Atunci de ce sa mai primesti si spor de doctorat? Daca munceai si luai gradul 1, dupa care mai dadeai si doctoratul, deci studii postuniversitare mai intelegeam. Dar asa…

    1. Corect! În plus, să fim serioși…doctorat făcut de profesori care predau la gimnaziu sau liceu ?!!! Ce teme de interes au avut acele lucrări pt a avea impact asupra calității actului didactic?

  8. Chiar dacă CNCD s-a pronunțat în sensul că este o discriminare (consideră că este discriminare ca profesorii care și-au echivalat titlul de doctor cu gradul didactic I, până în 30 iunie 2017, să NU beneficieze de sporul de doctorat), ICCJ-ul nu a ținut cont de acest punct de vedere și s-a pronunțat în sensul că nu se poate beneficia de două drepturi în același timp, drepturi obținute printr-un singur examen/procedură. Cele două drepturi se pot cumula numai dacă au fost obținute ficare urmând procedurile/căile separate.

    1. Proceduri/ căi separate ?

      Sunteți rău intenționat prin aceasta informație și NU ar trebui să reprezentați cadrele didactice. Sunt 2 (două) proceduri separate !
      1. Obținerea titlului de Doctor in domeniu – prima procedură;
      2. Susținerea lecțiilor speciale pentru echivalarea Doctoratului cu Gradul didactic 1.

      Câte proceduri/ căi sunt ?

      1. nup.
        pentru universitar , doctoratul e obligatoriu . e ca tabla inmultirii la clasa a treia . nu o sti , nu treci. ( vorbesc de doctorat in informatica). asta ca sa fi asistent. până la prof e cale lunga , fara cercetare serioasa , nu pupi.
        toate bune .

    1. Nu este de bun simț întrucât nu cunoașteți ce presupune această ‘echivalare’. Nu înseamnă că dacă ai doctoratul, automat ai și gradul I. ‘Echivalarea’ constă în faptul că nu mai este nevoie să realizezi lucrarea de gradul I (care oricum este mult inferioară uneia de doctorat), însă toate inspecțiile la clasă, inclusiv cea finală trebuie susținute. Să nu mai vorbim că în ministerul apărării și cel de interne (unde sunt și majoritatea doctoratelor cu probleme de plagiat sau fără noutate) dacă ai doctorat ești avansat automat și primești ambele drepturi. Deci, înainte de a comenta ar trebui un minim de documentare despre subiect.

      1. nu prestez la baietii cu ochi albaștrii .
        pe ușa pe care intru 4 zile / sapt scrie “… rmatica ” la sfarșit.
        e cu cifre , cu logica , mult cod și doctorat obligatoriu. și articole indexate bdi .
        acuma e drept ca nu stiu cu inspectiile cum o fi .
        auzeam pe la dppd ca se lasa cu masă la sfârșit.

        1. Stimată doamnă/domnișoară informatician, din păcate tocmai de ‘logică’ nu dați dovadă și nu ați înțeles comentariul. Apropo, cam subțire doar cu lucrări BDI… când veți avea în teză și activitatea de cercetare până la 30 ani minim 25 articole ISI toate în jurnale Springer/Elsevier/Wiley/AMS/Cambridge din Q1/Q2 după AIS (deci se exclud cele cu plată și MDPI-urile) atunci mai discutăm de ce presupune un doctorat. Și oricum dvs. în cercetare/universitar sunteți plătită pentru doctorat deși fiind condiție obligatorie nu ar trebui. Semnat, unul ce intră pe o ușă unde nu scrie nimic, dar îndeplinesc acele criterii menționate mai sus în ‘…ematică’ (care tot multe cifre are!).

          1. inca nu sunt plătită . și vă dați seama rapid de ce. și da , la 23 e subțirel dar am viața înainte .
            cat despre cifre , cu cât mai multe , cu atât mai bine.
            toate cele bune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din Coreea de Sud susțin, joi, examenul de maturitate. Bacalaureatul sud-coreean are 8 probe și durează 9 ore, iar poliția transportă elevii cu mașini cu sirene în caz de întârziere

Peste jumătate de milion de elevi sud-coreeni susţin joi examenul “Suneung”, echivalentul bacalaureatului, pe fondul unei creșteri a cazurilor de coronavirus, informează Agerpres. Examenul este luat foarte în serios de…
Vezi articolul

Regulile pentru programele de licență cu dublă-specializare „exclusiv pentru profesori”, plătite de stat cu burse pentru studenți egale cu salariul net al unui profesor debutant, publicate în dezbatere / Nu există nicio obligație ca absolvenții să devină profesori – proiect

Cei care aleg să urmeze cursurile licenței didactice cu dublă specializare primesc burse de studiu în cuantum egal în cuantum egal cu salariul net al unui profesor debutant, potrivit unui…
Vezi articolul