Întâlnire cu sindicatele din Educație, la Guvern, la care participă ministrul Daniel David / Discuțiile sunt și pe tema salarizării din Învățământ – surse

5.206 vizualizări
Foto: gov.ro
Întâlnire la Guvern cu sindicatele din Educație, programată pentru ora 16:30, anunțată de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în încheierea discursului său de la prima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu. Potrivit surselor Edupedu.ro, ar urma să fie și discuții pe salarizarea din Învățământ.

Ministrul a anunțat în cadrul dezbaterii că va pleca la Guvern și va reveni „cu siguranță pe la 5:30”.

„Nu vreau să fiu nepoliticos, dar am o altă întâlnire cu sindicatele la guvern, alerg, o să am întâlnirea. Oricum, ce vă prezintă colegii mei sunt lucruri pe care deja le știu. Am să încerc să vin pe momentul când avem discuții și dezbateri. Cu siguranță ajung pe la 5:30, cu siguranță sunt înapoi. A fost ceva neprevăzut, o întâlnire la guvern cu sindicatele”, a spus Daniel David.

Este prima discuție din acest an cu sindicatele din Educație care are loc la Guvernul României. Precedenta a avut loc înainte de aprogarea OUG 156/2024, în decembrie anul trecut.

Dezbaterea VIDEO pe planurile-cadru poate fi urmărită aici.

Articol în curs de actualizare


5 comments
  1. Sau pe contractul colectiv de muncă care expiră?

    Nu vă agitați! Nu e nimeni preocupat să trasparentizeze nici asta.

  2. Sindicatul metrorex a reusit sa obtina ce le-a fost promis in 2024, fara a fi nevoie sa faca greva.
    Noi care avem mai multi lideri de sindicat, vom obtine ce s-a negociat si semnat pentru oprirea grevei?

    1. mai mulți ….și?! cu ce ne ajută că s multi?!

      1. Putem sa procedam si noi la fel, ne luam toti concediu medical iar cand vor vedea ca elevii nu au cu cine sta, iar parintii nu pot ajunge la servici atunci o sa-si dea seamna ca nu pot sa ne ignore. Nu va fi nevoie sa facem greva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Combaterea hărțuirii în școli. Franța propune ca elevii agresori să fie mutați în altă unitate, nu doar victimele să schimbe școala / Autoritățile vor sancțiuni pentru bullyingul online petrecut între elevi din școli diferite

Răspunsul autorităților din Educație în fața fenomenului de hărțuire din școli trebuie să fie „de neînduplecat”, declară noul ministru al Educației din Franța, Gabriel Attal, potrivit FranceInfo. Oficialul a anunțat,…
Vezi articolul

OFICIAL Programul „Săptămâna verde” primește 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, pentru 2024 și 2025, echivalentul a 5 covrigi și jumătate per elev. Inspectoratele școlare și școlile răspund de utilizarea banilor

Pentru programul „Săptămâna verde” se alocă suma de 100 de milioane de lei din Fondul pentru mediu, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre hotărârea nr. 314…
Vezi articolul

OFICIAL Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalul cursurilor școlare” / Modificări și la inspecțiile pentru grade didactice, în condițiile grevei generale din școli

Inspecțiile pentru Definitivat 2023 se pot susține „până la finalizarea cursurilor școlare, conform structurii anului școlar”, potrivit unui ordin de ministru al Educației, publicat în Monitorul Oficial miercuri, 31 mai.…
Vezi articolul