INTERVIU Daniela Bogdan, profesoara cu 31 de liceeni cu 10 la BAC 2021, la Chimie: S-au blocat posturile de laboranți. Vă imaginați că la Colegiul “Sfântul Sava” nu putem organiza un concurs pentru postul de laborant de chimie, școala neprimind aprobare pentru organizarea concursului? Trebuie actualizată și legislația privind regimul substanțelor

12.366 de vizualizări
Oră în laborator / Foto: Arhiva personală, Daniela Bogdan
Peste 80 de elevi de-ai profesoarei Daniela Bogdan au ales anul acesta să dea examen la Chimie la Bacalaureat, 31 dintre ei au obținut nota 10, iar media generală, la această probă, a tuturor celor 81 este 9.79. Cum au reușit această performanță și cum reușește să îi apropie pe copii de disciplina pe care o predă? Profesoară la Colegiul Național “Sfântul Sava” din București, coordonatoare a olimpiadelor de Chimie și fost director al Direcției pentru Învățământ Preuniversitar din Minister, Daniela Bogdan spune într-un interviu pentru EduPedu.ro că cel mai important în predarea științelor este “ca elevii să învețe chimia pornind de la experimente, să își formeze deprinderea de a observa, de a formula ipoteze, de a trage concluzii, de a rezolva probleme”.

Profesoara a vorbit despre abordările pentru introducerea copiilor în chimie, despre laboratoare, dotarea necesară lor și sprijinul ministerului – chestionarea profesorilor despre nevoile lor (“Nu m-a consultat nimeni”) – despre subiectele de la olimpiade pe care le creează și despre pregătirea la chimie pentru bacalaureat – “la chimie nota 10 nu se obține ușor. Trebuie concentrare și mai ales muncă, perseverență”.

“În educație surprizele nu își au locul pentru că activitatea la fiecare clasă este proiectată plecând de la predicții date de rezultatele inițiale, apoi de rezultatele de etapă care măsoară progresul și confirmă predicția inițială. De cele mai multe ori sunt necesare și ajustări ale proiecției inițiale pentru că nu toți elevii răspund la fel. A spune în educație că elevii pe care i-ai îndrumat 4 ani ți-au făcut o surpriză la un examen înseamnă, în opinia mea, amatorism sau neimplicare din partea profesorului, adică o necunoaștere a propriilor elevi”, spune Daniela Bogdan despre aflarea rezultatelor, venite ca o confirmare pentru munca făcută.

Interviul integral:

EduPedu.ro: La Colegiul Național “Sf. Sava” 81 de elevi au ales sa dea Chimie la Bacalaureatul de anul acesta, 31 dintre ei au obținut nota 10, iar media generală la chimie a tuturor celor 81 este 9.79. Toți cei 81 sunt elevii dumneavoastră?

Daniela Bogdan: În aceste zile se vorbește foarte mult despre rezultatele obținute de profesori la examenul de titularizare și este mai puțin obișnuit să vorbim acum despre rezultatele elevilor la examenul național de bacalaureat. Este firesc ca un subiect important, așa cum este bacalaureatul, larg dezbătut în mass-media, să se epuizeze în câteva zile, pentru că evenimentele se succed și, iată, apar alte știri în zona educației. În realitate, cele două subiecte sunt interdependente pentru că se obțin rezultate foarte bune, certificate de examenele naționale, dacă școala reușește să impună valori precum respectul față de muncă, stabilirea unor ținte, un climat optim pentru dezvoltare interpersonală și intrapersonală.

Și acum să vă răspund. Promoția 2021 a Colegiului Național Sfântul Sava este formată din 232 de elevi. Sunt 8 clase (7 profil real și una profil uman), din care 6 sunt de matematică-informatică, una de științe ale naturii și una de filologie. Eu am predat la 3 dintre cele 7 clase de real. Practic, 200 dintre cei 232 de absolvenți puteau opta pentru chimie. Au ales chimia 81 dintre ei. Iar rezultatele lor sunt cele pe care le-ați prezentat. 

EduPedu.ro: Cum se ajunge la o astfel de performanță, ca atât de mulți elevi dintr-un an să ia nota maximă la Bacalaureat la disciplina pe care o predați?

Daniela Bogdan: Trebuie să recunosc că am privilegiul de a lucra cu elevi care au potențial, deși nu toți elevii au același nivel la chimie atunci când încep clasa a IX-a. Elevii provin din școli diferite, au cunoștințe și competențe foarte inegale în ceea ce privește chimia. Cu toate acestea, aproape toți au avut în clasa a VII-a sau a VIII-a media 10 la chimie, ceea ce se reflectă și în mediile de admitere la liceu foarte mari. La Colegiul Național Sfântul Sava media de admitere se situează, an de an, în jurul valorii 9,70. În clasa a IX-a încercăm să micșorăm decalajele, iar unii dintre elevi fac eforturi mari să ajungă la un nivel bun. Apoi, în clasa a X-a, este mai simplu, chimia începe să devină una dintre materiile lor preferate, aprofundează, iar pasul următor este opțiunea lor de a susține bacalaureatul la chimie. În clasa a XII-a lucrăm intensiv pentru bacalaureat. La chimie nota 10 nu se obține ușor. Trebuie concentrare și mai ales muncă, perseverență.

EduPedu.ro: Ați mai avut ani și generații cu un număr similar de note de 10 la examenul de final de liceu? În ce an ați avut cei mai mulți elevi cu note de 10 la Chimie, la Bacalaureat? De ce, ce s-a întâmplat în acel an sau cu acea generație?

Daniela Bogdan: Nu fac statistici ale notelor de la bacalaureat. Desigur, sunt încântată atunci când elevii îmi spun că vor să susțină bacalaureatul la chimie. Această alegere a lor îmi arată că în anii anteriori am construit împreună un edificiu și că au încredere că este solid. De altfel, nota 10, premiul I sunt deziderate care devin obsesii neproductive. Sunt elevi care iau 9,95 sau 9,90 sau 9,80. Ei sunt la fel de valoroși. Pentru mine, ca profesor, este importantă alegerea și abia apoi este importantă și nota. Probabil că aș gândi altfel dacă disciplina pe care o predau nu ar fi probă opțională la bacalaureat.

EduPedu.ro: E nevoie pentru bacalaureatul la chimie de o pregătire suplimentară față de cea de la clasă?

Daniela Bogdan: Pregătirea se face oră de oră, din prima zi a clasei a IX-a. Apoi, în clasa a XII-a șlefuim, nuanțăm, ne concentrăm și pe modul de redactare a lucrării.

EduPedu.ro: Cum i-ați pregătit dvs. Pe elevi pentru examenul din acest an?

Daniela Bogdan: Repet: pregătirea am făcut-o oră de oră, începând din clasa a IX-a. În clasa a XI-a (parțial) și în clasa a XII-a i-am pregătit online. Mi-am cumpărat încă de anul trecut tabletă grafică, așa cum, probabil, mulți dintre colegii mei au făcut și predam, discutam, scriam, redactam săptămânal variantele de teste de antrenament realizate de CNPEE sau de mine. Se anunțase, pentru luna martie, simularea probelor de bacalaureat, dar eram sceptică în privința susținerii acestei simulări, având în vedere că numărul de cazuri de Covid-19 creștea. Le-am dat și eu o simulare la începutul lui martie.

EduPedu.ro: După munca și parcursul elevilor, rezultatele elevilor de la clasele dvs. au fost o surpriză sau un răspuns de confirmare? 

Daniela Bogdan: În educație surprizele nu își au locul pentru că activitatea la fiecare clasă este proiectată plecând de la predicții date de rezultatele inițiale, apoi de rezultatele de etapă care măsoară progresul și confirmă predicția inițială. De cele mai multe ori sunt necesare și ajustări ale proiecției inițiale pentru că nu toți elevii răspund la fel. A spune în educație că elevii pe care i-ai îndrumat 4 ani ți-au făcut o surpriză la un examen înseamnă, în opinia mea, amatorism sau neimplicare din partea profesorului, adică o necunoaștere a propriilor elevi.

EduPedu.ro: Care este din perspectiva dumneavoastră profilul absolventului de liceu care poate să dea bacalaureatul la chimie? De exemplu, sunt licean la mate-info sau la științele naturii: cât timp mi-ar trebui să mă pregătesc temeinic pentru bacul la chimie astfel încât să obțin o notă mare?

Daniela Bogdan: Ați spus temeinic. Temeinic înseamnă seriozitate, profunzime, perseverență.

EduPedu.ro: Se poate învăța chimia fără un profesor bine pregătit la clasă? Dar fără meditații?

Daniela Bogdan: Se poate învăța matematica fără un profesor bine pregătit? Dar fizica? Dar altă disciplină? De ce ar fi altfel la chimie? Meditațiile reprezintă o altă marotă care reia ciclic în discuțiile din spațiul public atunci când se dorește reliefarea deficiențelor din sistemul de învățământ. Fără dubiu, există probleme ale sistemului nostru de învățământ, iar acestea sunt semnalate formal și informal. Meditațiile sunt, în opinia mea, o consecință a neadaptării școlii la specificul fiecărui colectiv de elevi, a existenței unei falii între liceu și facultate și mai sunt și alte cauze pe care prefer să nu le dezvolt. Dacă meditațiile se fac pentru a suplini ceea ce nu face profesorul la clasă, este o problemă. Și nu doar a profesorului. Este a școlii. Dacă problema se multiplică în mai multe școli, atunci este a sistemului de educație.

EduPedu.ro: De când sunteți profesor și care este povestea devenirii dvs. în această carieră, ca mentor în chimie pentru copii?

Daniela Bogdan: Când un profesor are un număr de ani la catedră, are gradele didactice date,  se spune că este un profesor cu experiență. Sunt un profesor cu experiență. 

EduPedu.ro: Ce vă place cel mai mult în cariera de profesor? / Care sunt lucrurile de care “fugiți”, dar pe care trebuie să le faceți, ca profesor?

Daniela Bogdan: Știți ce îmi place cel mai mult? Că lucrez cu tineri și că uneori împrumut din energia lor, că trăiesc iluzia că pot schimba o lume. Nu îmi place să fac lucruri pe care le consider inutile sau ilogice sau absurde, aliniate la explicația că așa s-a cerut

Daniela Bogdan și clasa / Foto: Arhiva personală

EduPedu.ro: Care e locul laboratorului în învățarea chimiei?

Daniela Bogdan: Este important ca elevii să învețe chimia pornind de la experimente, să își formeze deprinderea de a observa, de a formula ipoteze, de a trage concluzii, de a rezolva probleme. Din păcate, în multe școli aceste laboratoare au fost desființate, iar colegii mei, profesorii de chimie, nu au avut cum să riposteze. S-au blocat posturile de laboranți, adică acele persoane calificate care trebuie să pregătească lucrările de laborator. Vă imaginați că la Colegiul Național Sfântul Sava postul de laborant de chimie este blocat din luna ianuarie 2021 și nu putem organiza un concurs pentru acest post, școala neprimind aprobare pentru organizarea concursului? 

EduPedu.ro: De câte ori mergeți în laborator cu copiii? 

Daniela Bogdan: Eu îmi desfășor lecțiile în laboratorul de chimie, oră de oră.

EduPedu.ro: Ce face un profesor de chimie, atunci când nu are laborator? Clasele la care ați predat au avut acces la laboratoare? 

Daniela Bogdan: Da, elevii au acces în laboratorul de chimie și lucrează activitățile experimentale, pe grupe sau individual. Mai puțin în perioada în care am predat online. Am încercat să suplinesc cu softuri sau cu experimente postate pe Youtube. Dar impactul nu este același. Este acum moda digitalizării lecțiilor, dar trebuie să analizăm cu prudență ce se pretează a fi folosit în lecție pentru a facilita procesul de învățare într-un mod comprehensiv.

EduPedu.ro: PNRR prevede înființarea/utilarea laboratoarelor de științe din școli. V-a consultat cineva în calitate de profesor de chimie, legat de ceea este necesar la aceste ore, până acum?

Daniela Bogdan: Nu m-a consultat nimeni nici în calitate de profesor, nici de fost inspector general de chimie în cadrul Ministerului Educației, nici de fost director general al învățământului preuniversitar. Acesta este adevărul.

Dar nu aceasta este problema. Laboratoarele de chimie au fost desființate pentru că școlile aveau nevoie de spațiu. Dacă vor fi reînființate, presupunând că populația școlară este în scădere și vor fi săli disponibile, trebuie gândit cu mare grijă acest demers pentru că automat trebuie create posturi de laboranți pe care nu ai de unde să îi iei, iar posturile trebuie bugetate. Mai trebuie actualizată și legislația privind regimul substanțelor, deoarece legislația prevede, în mod aberant, că unele substanțe nu pot fi păstrate în școli. Colegii mei mi-au semnalat, în decursul anilor, că au avut controale și că au primit amenzi, precum și interdicția de a avea în laborator unele substanțe, fiind puși în situația de a solicita serviciile unor firme care le-au ridicat pentru a le distruge. Au rămas, astfel, fără substanțe în laborator. Trebuie corelate mai multe aspecte pentru că, în caz contrar, se vor dota laboratoare care nu vor putea fi utilizate sau, în cel mai bun caz, nu își vor dovedi utilitatea.

EduPedu.ro: Aveți și elevi de gimnaziu? Dacă da, cum abordați un copil de clasa a VII-a astfel încât să îl apropiați de chimie? / Dacă nu, cum ați face?

Daniela Bogdan: Nu avem gimnaziu la Colegiul Național Sfântul Sava, dar am predat la un moment dat și la acest nivel. La gimnaziu trebuie o adaptare a lecției, cu elemente de ludic.

EduPedu.ro: Constatați un număr crescut de copii interesați de chimie, în ultimii ani, de când media abundă de filme, desene și jocuri inspirate de poveștile lui Harry Potter, cu poțiuni și magie în prim-plan? 

Daniela Bogdan: Când încep chimia, elevii sunt foarte atrași de această nouă disciplină. Evident că experimentele reprezintă scânteia care le suscită curiozitatea, dar trebuie să facem pașii următori, adică de a corela noțiunile care uneori sunt abstracte, cu ceea ce percepem la nivel senzorial.

EduPedu.ro: Folosiți în predare astfel de exemple? 

Daniela Bogdan: La liceu este mai dificil să îl ai aliat pe Harry Potter. Dar folosim exemple și explicații ale unor fenomene pe care elevii le cunosc.

EduPedu.ro: Ce ați constatat că a devenit “la modă” în ultimii ani, legat de chimie? Avem mituri noi ale chimiei sau avem de-a face, mai degrabă, cu o ieșire din modă a acestei discipline?

Daniela Bogdan: Există mai degrabă clișee în rândul adulților, dar și în rândul elevilor. Dacă ieșim din aceste tipare, constatăm că, datorită dezvoltării chimiei, viața noastră s-a schimbat. Chimia, ca orice știință evoluează și aplicațiile ei sunt prezente în toate domeniile.

EduPedu.ro: De câți ani sunteți creator de subiecte de olimpiadă de chimie?

Daniela Bogdan: În zona olimpiadelor m-am ocupat în special de organizarea lor, de metodologii, de o abordare inspirată din ceea ce se întâmplă la olimpiadele internaționale, de o creștere a transparentizării lor, astfel încât orice elev participant să vină cu mare încredere și cu dorința de a se autodepăși. 

EduPedu.ro: Având în vedere experiența dumneavoastră în zona olimpiadelor, le puteți da copiilor un sfat despre modul în care să abordeze exercițiile ca să reușească să ajungă la faze județene, de exemplu?

Daniela Bogdan: Și aici am același răspuns, cu riscul de a fi predictibilă: muncă și perseverență. Trebuie să învețe, să coreleze date și fenomene, să fie creativi și nu rigizi în abordare, să simtă chimia.

EduPedu.ro: Anul trecut, ați fost directorul Direcției generale de învățământ preuniversitar din Ministerul Educației. Ați putut realiza în acel răstimp vreo măsură concretă pentru predarea mai eficientă a chimiei și pentru dezvoltarea profesorilor care predau această disciplină? 

Daniela Bogdan: În primul rând trebuie să precizez că în calitatea pe care am avut-o trebuia să ”acopăr” întreaga arie a învățământului preuniversitar. Anul trecut a fost un an atipic, cu pandemie, învățământ online, evaluare națională, admitere la liceu și școala profesională, bacalaureat, definitivare în învățământ și titularizare pentru care s-au modificat metodologii și proceduri într-un timp foarte scurt. A fost un an dens, cu foarte multă muncă.

EduPedu.ro: Amintim că Marius Andruh a avertizat într-un interviu pentru EduPedu.ro că rămânem fără profesori de chimie; academicianul pledează pentru aplicarea cât mai rapidă a dublei specializări în formarea inițială a viitorilor profesori de chimie. A trecut un an de la acest avertisment. Care este prognoza dumneavoastră, cât de rău stăm din perspectiva numărului de profesori de chimie?

Care este soluția pe care o vedeți? 

Daniela Bogdan: Sunt județe în care există, în acest moment, un deficit de profesori de chimie, dar și de fizică, informatică. În 10-15 ani se va ieși masiv din sistem. Anul trecut ministrul Educației Monica Anisie a reușit, după 9 ani de la promulgarea LEN  să pună în aplicare prevederea din lege privind realizarea masterului didactic, ca proiect pilot, în 8 universități. Sunt prevăzute duble specializări. Dacă nu se va extinde, după faza de pilotare, vom avea un deficit de profesori foarte curând, iar pilotarea începută anul trecut riscă să fie un experiment eșuat. Evident, mai trebuie avute în vedere și alte decizii care să conducă la atractivitatea carierei didactice. 

EduPedu.ro: De ce m-aș face profesor de chimie, care este frumusețea acestei discipline?

Daniela Bogdan: V-aș invita în septembrie să auziți ce spun elevii despre chimie. Am avut elevi care au ales să studieze chimia, atât în țară, cât și la universități din Marea Britanie, S.U.A, Suedia, Germania. 

EduPedu.ro: A crescut interesul pentru chimie și pentru absolvenții care să studieze chimie încât să devină profesori? Ce vedeți de schimbat aici?

Daniela Bogdan: Din păcate, elevii nu doresc să devină profesori. Nici chiar studenții pe care îi am la practică pedagogică nu doresc. E trist, nu?

EduPedu.ro: Din 2011, legea educației prevede predare transdisciplinară a științelor și examen la științe la finalul clasei a opta. Ce a împiedicat de 10 ani aplicarea predării transdisciplinare a fizicii, chimie și biologie care ar fi soluțiile? 

Daniela Bogdan: Nu cred că a fost luată în considerare o astfel de abordare de niciunul dintre miniștri. În plus, se face o confuzie între transdisciplinar și interdisciplinar. Pachetul de măsuri pentru a trece la o predare de acest tip ar trebui să fie foarte bine articulat, realist, extrem de bine explicat tuturor (profesori, elevi, părinți) astfel încât să fie penetrant într-un sistem educațional despre care tot mai multe voci susțin că trebuie schimbat. 

Citește și:
Polonia investește peste 200 de milioane de euro într-un program multianual de încurajare a lecturii. Sprijin considerabil pentru biblioteci, în special pentru cele școlare
FOTO La Sinaia, din 11 elevi care au ales fizica la BAC 2021, 7 au luat nota maximă. Cum reușește Lăcrimioara Cojoianu să aducă știința aproape de copii: “Să înțeleagă că sunt părtași la tot ce se leagă în jurul lor și că noi, îndrumătorii, le suntem alături să înțeleagă fenomenele”
Proiectul Satelix realizat la Planetariul Baia Mare va fi prezentat la un festival internațional de astronomie

6 comments
  1. Chimia e falimentara.
    A trecut epoca combinatelor chimice ale elenei ceausescu.

    Doar nebunii ar face asa studii in secolul 21 ca sa fie apoi someri.

    Cine e destept face informatica.

  2. Bune întrebări, deștepte!
    Și mai bune răspunsurile. Și mai destepte! Și delicate! In special cel legat de abordarea transdisciplinară si interdisciplinară a conținuturilor și evaluării-“Nu cred că a fost luată în considerare o astfel de abordare de niciunul dintre miniștri. “

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Calendar oficial mobilitate

LISTA Peste 16.800 de profesori, educatori și învățători, declarați admiși la proba borderoului de Consiliul Național pentru Politici și Evaluare în Educație. Când încep cursurile de formare pentru a deveni evaluatori

Rezultatelele probei de borderou pentru cadrele didactice care au participat la selecția în corpul de profesori evaluatori pentru examenele și concursurile naționale (CPEECN) au fost publicate pe site-ul Consiliului Național…
Vezi articolul

Medicul Mădălina Vesa: Când e frig, pentru copilul care face mișcare se recomandă un strat de haină de corp, un polar și o geacă, la fel ca la adulți. Nu se pune fular peste gură și nas / Răcelile sunt cauzate exclusiv de virusuri, nu de cald sau frig

Mai multe sfaturi practice pentru felul în care părinții ar trebui să îi îmbrace pe copii în sezonul rece au fost oferite într-un scurt interviu pentru G4Media.ro de medicul Mădălina…
Vezi articolul

(P) Creditul pentru educație – în doar câteva zile, acces la sume de până la 200.000 de lei, cu garanție europeană. BT Mic susține antreprenorii care gestionează o școală sau o grădiniță privată și au nevoie de finanțare

BT Mic, parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, a lansat Creditul pentru educație, pentru susținerea antreprenorilor care gestionează o școală sau o grădiniță privată și au nevoie de finanțare. Acest…
Vezi articolul