„Istoria universală” la clasele a IX-a și a X-a, „Istoria românilor” la clasele a XI-a și a XII-a, la toate liceele și toate disciplinele / Latina – să fie introdusă ca disciplină obligatorie la profilul umanist și ca probă opțională la Bacalaureat – cererile Facultăților de Istorie și Litere ale Universității Cuza din Iași

6.124 de vizualizări
UAIC Iași / Foto: Facebook.com
Istoria să fie predată pe parcursul celor patru ani de liceu, împărțită în „Istoria universală” și „Istoria românilor”, iar Latina să fie introdusă ca disciplină obligatorie în curriculum de specialitate la profilul umanist, dar și la Vocațional – teologic: așa propun Facultatea de Istorie, respectiv cea de Litere din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași. Cele două facultăți au transmis ministrului Educației, Daniel David, câte un memoriu prin care contestă limitarea predării acestor discipline la liceu, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ superior.

În memoriul său, Facultatea de Istorie a UAIC „își exprimă dezacordul față de propunerile de modificare a planurilor-cadru” și face trimitere la „contextul intern și internațional în care extremismele, discursul de tip totalitar și derapajele ideologice și politice ar trebui să impună nu reducerea numărului orelor de Istorie, ci, dimpotrivă, creșterea lor”.

Facultatea apreciază că disciplinele „Istoria evreilor. Holocaustul” și „Istoria comunismului” „nu pot fi înțelese fără studierea aprofundată, în patru ani de zile, a istoriei universale și a istoriei românilor”, dar pot fi complementare „disciplinelor mari de istorie”.

  • Facultatea propune ca Istoria să fie studiată o oră pe săptămână în toți cei patru ani la toate filierele și toate specializările, cu excepția celor de la profilul umanist, unde cere să fie studiată câte două ore pe săptămână în cei patru ani de liceu.

La rândul ei, Facultatea de Litere a UAIC apreciază că „eliminarea Latinei din programa preuniversitară din România ar reprezenta o gravă atingere adusă formării umaniste a tinerelor generații” și „ar periclita capacitatea tinerelor generații de a-și înțelege propria identitate lingvistică și culturală în contextul european actual”.

  • Facultatea cere ca Latina să fie studiată 2 ore, ca disciplină obligatorie, în toate clasele de liceu la specializările Filologie și Științe Sociale – profil Umanist, filiera Teoretică, dar să fie inclusă și cu 1 oră în curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ, la profilul Real.
  • La filiera vocațională, Profil teologic (Teologie Ortodoxă și Teologie Greco-catolică), facultatea menționată cere ca Limba latină să fie inclusă cu 1 oră, ca disciplină obligatorie, în curriculumul de specialitate.

Iar aceeași facultate cere și ca limba greacă veche să fie inclusă în CDEOȘ la Profilul umanist – specializarea Filologie (2 ore în toate clasele) și la specializarea Științe sociale (1 oră la toate clasele), precum și ca disciplină fixă în curriculumul de specialitate la Teologic- Teologie Ortodoxă (2 ore în toate clasele) și Teologie Greco-catolică (1 oră la toate clasele.

Memoriul Facultății de Istorie – UAIC:
Memoriul Facultății de Litere – UAIC:
Citește și:
Cel puțin o oră de Istorie pe săptămână, la toate profilurile și specializările de liceu, propun profesorii și studenții din Societatea de Științe Istorice, pentru planurile-cadru: Lucrurile s-au agravat, iar cauza este reducerea numărului de ore din 1999 încoace
BREAKING Daniel David, primele concluzii ale dezbaterilor pe proiectele de planuri-cadru de liceu: În cazul latinei voi propune în final revenirea la elementul centralizat / Mă gândesc la impunerea unui procent din orele alocate disciplinelor care să fie dedicat doar consolidării, activităților remediale și transferului de cunoștințe în viața reală
Daniel David, reacție la memoriul decanilor facultăților de Istorie: Este un model pe care putem merge / Bătălia mea, ca ministru, nu este pe numărul de ore. Dacă modelul este bun, putem să alocăm oricâte ore sunt necesare pentru ca acesta să funcționeze


4 comments
  1. 1. Dacă se insistă cu studiul limbii latine la nefilologi, un capitol în cărțile de română ar rezolva situația! Oricum, orele de limba latină nu se justifică independent și încarcă planul cadru ineficient! Mai bine s-ar aloca câte 2 ore pentru studiul limbii străine 2, al cărei beneficiu ar fi incontestabil pentru copii!!!!

    De limba română, nici nu mai zicem nimic, 2 ore??? Și așa copii nu mă citesc și nu mai gândesc ceea ce citesc….. Despre rolul didactic al literaturii, mai greu, oricum mai marii noștri n-au mai ținut cont!!

    2. Cat despre istorie, este imperativ să cunoaștem istoria umanității și a neamului pentru a nu repeta greșelile trecutului!!!!
    Este exagerat să aloci un an întreg istoriei holocaustului și un alt an istoriei comunismului. Alături de evrei și țiganii au fost în lagăre de exterminare naziste!!! De ce subit numai evreii contează???? apoi comuniștii???! Înțelegem contextul subversiv, însă acestea pot fi studiate ca teme în cadrul istoriei românilor/ universale!

  2. latina aia, pe care nu a învățat-o nimeni, niciodată – la fel ca sportul, muzica si desenul – trebuia scoasă de acum 30 de ani din programa

    toți dinozaurii si matusalemicii mănâncă de pe urma învățământului si noi ne plângem de ce nu învață copiii

    uite de asta nu învață, ca stam pe capul lor cu absolut toate inepțiile de materii

    au mai băgat si stu[pizeniile astea noi, predate de absolut toți neaveniții – religie, antreprenoriala, holocaust

    vai de noi si de mintea pe care nu o avem

    n-o sa mai plătească ăștia pensii niciunuia dintre așa-zisii dascăli poe care i-au avut la școală, pentru chinul ce l-au indurat

    1. Nu spune nimeni sa se studieze latina la real. Dar nu poti fi filolog (profilul se numeste filologie, totusi) fara latina si literatura universala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sorin Cîmpeanu și Radu Szekely / Colaj foto: gov.ro, Doria Dragusin - Merito

OFICIAL Ministrul educației: I-am propus lui Radu Szekely să rămână în echipă. Propunerea a fost făcută pe baza competenței, dar și a curajului de a spune ce gândește fără sa-i pese dacă e sau nu “în linie”

Secretarul de stat din Educație demis astăzi de premierul Florin Cîțu rămâne oficial în Minister, pe poziția de consilier al ministrului Sorin Cîmpeanu. „I-am propus lui Radu Szekely să rămână…
Vezi articolul

Alexandru Dumbravă, fost viceprimar al Sibiului, condamnat într-un dosar de fraudă cu bani europeni, și-a dat demisia din funcția de director al școlii din Roșia. ISJ: a demisionat până să ajungă decizia instanței la inspectorat

Alexandru Dumbravă, fost viceprimar al Sibiului și fost inspector școlar, și-a dat demisia din funcția de director al Școlii Gimnaziale din Roșia, vineri, 13 octombrie. Acesta a fost condamnat la…
Vezi articolul

Dan Barna: Proiectele de legi iniţiate de domnul Cîmpeanu îşi propun doar să protejeze plagiatorii din această ţară, începând cu premierul şi continuând cu miniştrii, secretarii de stat şi toţi cei care au aceste probleme de plagiat

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a declarat, sâmbătă, la Timişoara, că singura şansă a educaţiei din România ar fi schimbarea actualului ministru, Sorin Cîmpeanu, deoarece pachetul de legi propus de…
Vezi articolul

A murit academicianul Bogdan Simionescu, fost vicepreședinte al Academiei Române, președinte al Școlii Doctorale a Academiei și director la Institutul de Chimie „Petru Poni” din Iași

Academia Română anunţă stingerea din viaţă, joi, a profesorului academician Bogdan C. Simionescu, personalitate marcantă a chimiei româneşti şi internaţionale, mentor al multor generaţii de chimişti şi vicepreşedinte al Academiei…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Nu putem lăsa hazardul să ne conducă în viața noastră. Altminteri am fi niște bărci purtate de valurile mării acesteia agitate în zone necunoscute – profesorul Ioan Streza de la Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș, despre cum face educație financiară inclusiv la disciplina Istorie

Cunoștințele istorice locale pot și trebuie să fie îmbinate cu conceptele financiare esențiale pentru a pregăti elevii pentru succesul viitorului lor financiar. Cel puțin asta crede profesorul de Istorie Ioan…
Vezi articolul

Când am propus evaluarea profesorilor titulari la 5 ani, nu m-am referit că dai încă o dată un examen de titularizare, spune Daniel David: La 5 ani, evaluarea este sumativă, luăm feedbackul de la director, de la colegi, de la beneficiari, vedem dacă ai atins standardele minimale

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că evaluarea profesorilor titulari la 5 ani nu înseamnă că aceștia dau din nou titularizarea: „Când…
Vezi articolul