Klaus Iohannis: Valorile noastre sunt în aceste zile, sub asediu. Mediul academic este pregătit să primească 10.000 de studenți din Ucraina

225 de vizualizări
Iohannis Casa francofoniei
Foto: Presidency.ro
Șeful statului a subliniat că mediul academic poate primit până la 10.000 de studenți din Ucraina, în cadrul ceremoniei organizate cu ocazia așezării pietrei de temelie a Casei Francofoniei, la Universitatea Politehnică București.
  • Studenții ucraineni se pot înscrie la locurile de la buget, iar cei străini care studiau în Ucraina, la locuri cu taxă, a spus ministrul Educației.

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent la ceremonia organizată cu ocazia așezării pietrei de temelie a Casei Francofoniei, la Universitatea Politehnică București. El a subliniat că România sprijină studenții refugiați din Ucraina oferindu-le nu doar protecție, ci și locuri de cazare și unde să învețe.

„Din păcate, valorile noastre sunt în aceste zile sub asediu. Țara noastră este fundamental, energic și deplin implicată în apărarea lor. Ucraina, stat observator al Organizației Internaționale a Francofoniei, este victima unei agresiuni militare larg condamnate de comunitatea internațională.

Alături de partenerii și aliații noștri, ne aflăm în prima linie a solidarității față de poporul ucrainean. Luăm foarte în serios, atât la nivelul autorităților, cât și la nivelul sectorului asociativ și de voluntariat, rolul nostru în a ușura situația celor nedrept loviți de acest război cumplit.

Oferim adăpost celor care fug din calea războiului și protecție tuturor celor care o solicită, am înființat și operaționalizat centrul de gestionare și distribuire a sprijinului umanitar internațional destinat populației ucrainene greu afectate de agresiunea Rusiei.

Domeniul educației în ansamblul său are o contribuție importantă la efortul național de găzduire a refugiaților, iar mediul academic este pregătit să primească peste 10.000 de studenți din Ucraina.

Sunt convins că studenții ucraineni se vor integra rapid  în comunitățile academice din România. Vor avea astfel oportunitatea să își continue și să își desăvârșească pregătirea universitară, pentru a fi de folos poporului lor,” a subliniat șeful statului.

Discursul integral al președintelui Klaus Iohannis


1 comment
  1. Johannis merge pe două planuri: România educată+Ucraina educată!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Manualele școlare noi pentru anul 2025–2026 pot fi comandate online de profesori și școli până la 30 iulie, pentru clasele I, II, V și a VIII-a – platforma de înregistrare a Ministerului Educației și Cercetării este activă, anunță instituția

Manualele școlare pentru anul școlar 2025–2026, destinate învățământului preuniversitar pot fi comandate prin intermediul aplicației web (SNMS) în perioada 16 iulie, ora 10:00 – 30 iulie 2025, ora 16:00, conform…
Vezi articolul

Universitatea din Geneva a pus capăt parteneriatului cu Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar Universitatea Trinity College Dublin a întreruput toate legăturile cu instituții academice și companii din Israel

Universitatea din Geneva (UNIGE) a anunţat că a pus capăt parteneriatului său cu prima universitate israeliană, Universitatea Ebraică din Ierusalim, pe fondul protestelor studenţilor împotriva războiului din Fâşia Gaza, transmite…
Vezi articolul

Peste 13.500 de candidați la concursul de angajare în Învățământ 2025 se pot titulariza dacă găsesc post, alți 11.300 pot fi suplinitori – rezultate inițiale / Ministerul nu anunță numărul de posturi scoase la concurs

Rezultatele inițiale de la Titularizare 2025 au fost publicate marți, 22 iulie, la ora 11:00, de Ministerul Educației și Cercetării, iar acestea arată că 13.553 de lucrări scrise au fost…
Vezi articolul

Educaţia juridică este un modul de bază în ceea ce dorim să fie educaţia pentru viaţă, pentru că prea mulţi se pricep la prea multe fără să aibă competenţele necesare, spune ministrul Educației la finalul unui proiect iniţiat de Uniunea Naţională a Barourilor din România

Educaţia juridică este „un modul de bază” în cadrul educaţiei pentru viaţă şi poate avea o contribuţie esenţială la dezvoltarea societăţii, a declarat, joi, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, care a…
Vezi articolul