Liberala Violeta Vijulie anunță că se va ocupa de implementarea Programului România Educată în cadrul Ministerului Proiectelor Europene, care coordonează Planul Național de Redresare și Reziliență

1.967 de vizualizări
Sursa: Facebook
Violeta Vijulie, liberala care la începutul anului spunea că urma să devină secretar de stat în cadrul Ministerului Educației, doar pentru ca altcineva să fie numit în acel post, a anunțat miercuri, pe Facebook, că se va ocupa de implementarea proiectului “România Educată” în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care coordonează Planul Național de Redresare și Reziliență. Ea nu precizează care este exact funcția pe care o va ocupa.

“Începând de astăzi, fac parte din echipa ministerului condus de Cristian Ghinea. Voi avea responsabilități pe implementarea Programului România Educată, dar și pe reforma administrației publice, dat fiind experiența mea de ani buni în care am promovat principiile și soluțiile de administrație inteligentă, dar mai ales cea de 1 an, 1 lună și 1 zi în care am fost în conducerea ANFP”, a anunțat ea.

Vijulie a scris că a participat la scrierea Programului România Educată “ca parte a grupului de lucru pe învățământ profesional și tehnic” și că “obiectivele din proiectul președintelui vor deveni realitate cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, coordonat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”.

  • Violeta Vijulie, care a fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și care se prezintă ca expert în comunicare, confirma în ianuarie pentru Edupedu.ro că urma să preia poziția de secretar de stat responsabil cu fondurile europene și relația cu Parlamentul, în cadrul Ministerului Educației. Ea spunea, atunci, că urma să preia postul în urma “tragerii posturilor între filiale”, la nivel de partid: „Eu sunt prim-vicepreședinte la PNL Sector 3 și aceasta este filiala care mă susține, pentru că la tragerea posturilor între filiale poziția de secretar de stat pe fonduri europene de la Ministerul Educației a revenit filialei Sector 3”. Edupedu.ro nota, însă, atunci că în aceeași zi în care a declarat că postul de secretar de stat a fost stabilit de liberali prin tragere la sorți și a revenit filialei Sector 3, care o susținea pe această funcție, Violeta Vijulie pierdea la vot poziția de propunere pe funcție, în favoarea Mariei Manea.
Mesajul de pe Facebook al Violetei Vijulie:


7 comments
  1. Pilele și susținerea politică, asta o recomandă pe doamna.

  2. Doamna asta nu era mare jurnalist ,, imparțial” pe la Digi?
    Cum devin deodată toți experți în educație.

    Se vede de la o poștă ca de fapt e răsplătită pt. atacurile la foștii lideri politici de la putere.

    Nu mai avem nicio șansă.
    Vijulue, Rareș, Firea … erau de fapt politicieni sadea dechizati vremelnic in formatori de opinie, pe la trusturile de presă.

    Apoi vă vaicariti ca nimeni nu mai are încredere.
    Normal.

    1. Violeta Vijulie este sora doamnei despre care vorbiți dvs. Elena Vijulie care este, într-adevăr, jurnalistă. Despre competențele în educație ale Violetei Vijulie nu sunt nici eu prea convins. Este până la urmă acolo pentru că a fost numită politic.

  3. Faceti programe nationale numai pe hartie ,,din pix”.Sunteti aceeasi oameni prin rotatie la ,,putere” de 30 de ani si v ati urmarit interesele fara rusine.Ati distrus tot in tara asta,oameni,relief,paduri,ape,bogatiile subsolului,ati vandut terenuri strainilor…..etc.Hotilor!

    1. Familia ! ( B.D.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel al Inspectoratului Școlar București, înainte de începerea școlii: Părinții „să nu se implice în activități complexe de igienizare și de reabilitare a spațiilor școlare”, este responsabilitatea primăriilor

Inspectorul școlar general din București și reprezentantul părinților din Capitală au transmis oficial un mesaj către asociațiile și comitetele de părinți, cu o lună înainte de începerea școlii: “să nu…
Vezi articolul

Doar 21% dintre elevii din liceele cu profil agricol au participat la stagii de practică în cadrul unor parteneriate cu companii private în perioada 2020-2022 – raport / Școlile au nevoie de ajutor masiv pentru a încheia parteneriate pentru stagii de practică

Puțin peste un sfert dintre elevii care învață la un liceu cu profil agricol, 21%, au făcut stagii de practică la companii private, în perioada 2020-2022, arată un raport privind…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI cer sancționarea elevilor și părinților care postează filmulețe din timpul predării online. Simion Hăncescu: Profesorii, amenințați cu desfacerea contractului de muncă dacă nu predau online. Este un abuz

Acces la internet de mare viteză în școli, laptopuri, camere video pentru filmarea lecțiilor online și sancțiuni pentru elevii și părinții care „aduc grave prejudicii de imagine unor cadre didactie,…
Vezi articolul