Măsurile de reorganizare și austeritate din sistemul de educație, impuse prin Legea 141/2025 au fost luate în cadrul coaliției politice de guvernare și prin discuții cu oamenii din cabinetul ministrului, a declarat, într-un interviu acordat Ziare.com, ministrul Educației, Daniel David. Oficialul nu are în cabinet niciun consilier pe învățământ preuniversitar, în condițiile în care 90% dintre măsurile pe educație luate prin Legea Bolojan sunt în învățământul preuniversitar. Ministrul a fost întrebat explicit cine sunt „experții naționali și internaționali” cu care susținea că s-a consultat în privința acestor măsuri.
Răspunsul lui Daniel David: „Deciziile s-au luat de coaliția politică și programul de guvernare. Eu am pus alte condiții. Am zis că orice măsuri se propun pentru reorganizare trebuie să îndeplinească niște criterii. (…) Și măsurile propuse le-am analizat prin prisma acestor reguli și, în această logică, suntem în faza în care elaborăm legislația, dacă vreți, sau normele subsecvente legii care a fost adoptată prin asumare.” Întrebat din nou cu cine s-a consultat în privința măsurilor, Daniel David a răspuns: „Am lucrat cu oamenii din… Am verificat aceste lucruri cu oamenii, în primul rând, din cabinetul ministrului.”
Redăm fragmentul din interviu cu răspunsul pe această temă al lui Daniel David:
„În raportul prezentat săptămâna trecută, ați menționat că v-ați consultat cu membrii cabinetului și cu experți naționali și internaționali. Puteți să ne precizați cine sunt acești experți?
Daniel David: „Nu, eu v-am spus că deciziile s-au luat de coaliția politică și programul de guvernare. Eu am pus alte condiții. Am zis că orice măsuri se propun pentru reorganizare trebuie să îndeplinească niște criterii. În primul rând, trebuie să nu se dea afară titularii și să nu le scadă salariile. În al doilea rând, să fie principiul raționalității respectat, adică prin orice măsuri luăm să nu ieșim din repere europene. Adică, dacă mărim numărul de copii într-o clasă să găsim reperul respectiv și la nivel european. Și în al treilea rând, principiul decenței, spuneam, adică (n.r. să ținem cont) cât își permite financiar țara, în acest moment.
Și măsurile propuse le-am analizat prin prisma acestor reguli și, în această logică, suntem în faza în care elaborăm legislația, dacă vreți, sau normele subsecvente legii care a fost adoptată prin asumare.”
Și cu cine v-ați consultat în privința măsurilor?
Daniel David: „Am lucrat cu oamenii din… Am verificat aceste lucruri cu oamenii, în primul rând, din cabinetul ministrului.”
Cabinetul ministrului Daniel David, cu care acesta afirmă că a „verificat” măsurile de reorganizare și austeritate aplicate în educație, este compus exclusiv din persoane cu profil academic universitar, de cercetare sau din zona de comunicare digitală. Niciunul dintre consilierii săi nu are specializare sau experiență dovedită în învățământul preuniversitar – componenta de sistem asupra căreia se răsfrâng aproape în totalitate măsurile adoptate prin Legea 141/2025.
Cine sunt oamenii din Cabinetul ministrului Educației și Cercetării:
Potrivit site-ului oficial al Ministerului Educației, din cabinetul ministrului Daniel David fac parte: Răzvan V. Mustață, Florin Sava, Radu Silaghi-Dumitrescu, Isabel Diana-Leucuța, Cătălin Vișan.
Potirvit CV-urilor publicate de către Ministerul Educației și Cercetării, oamenii din cabinetul ministrului au următoarele referințe:
Directorul de cabinet, Răzvan V. Mustață, este conferențiar la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este specializat în contabilitate, raportare financiară și armonizare contabilă internațională. A deținut funcții administrative în UBB și a fost implicat în proiecte de cercetare în domeniul contabilității, dar nu are activitate profesională în domeniul politicilor educaționale.

Pentru învățământul superior, consilier al ministrului este profesorul Florin Sava, de la Universitatea de Vest din Timișoara, psiholog cu specializare în psihometrie și cercetare comportamentală. A fost prorector responsabil cu cercetarea la UVT și a colaborat cu organisme precum ARACIS, dar activitatea sa este centrată pe mediul universitar și pe cercetare, fără legături directe cu organizarea învățământului preuniversitar.

Consilierul pe cercetare este profesorul Radu Silaghi-Dumitrescu, tot de la Universitatea Babeș-Bolyai, cunoscut pentru activitatea sa în biochimie, hemoproteine și cercetare biomedicală. Deși are un profil științific de excelență, acesta nu are implicare documentată în elaborarea de politici educaționale, nici în problematica specifică învățământului general obligatoriu.

Pe zona de comunicare și relație cu societatea, ministrul este asistat de Isabel-Diana Leucuța, prezentată drept specialist în social media și marketing digital, angajată a UBB. Aceasta are un profil profesional format în mediul privat și universitar, fără experiență în educație sau politici publice. A ocupat funcții în agenții de publicitate, proiecte de design grafic și campanii online, și este absolventă de studii în digital media. A fost model al agenției MModels Romania, conform fotografiilor publicate pe pagina proprie și pe pagina organizației.

Un alt consilier, Cătălin Vișan, este cercetător doctor în inteligență artificială la Universitatea Politehnica din București, cu activitate în proiectare de circuite integrate și algoritmi evolutivi. A avut un stagiu la Comisia Europeană și activitate tehnică în sectorul digital, însă fără legătură cu elaborarea politicilor publice în educație.

Este de menționat că funcția de consilier pentru învățământul preuniversitar este în continuare vacantă. Pe site-ul oficial al Ministerului Educației apare mențiunea „Nominalizarea va fi făcută la o dată ulterioară.” Cu alte cuvinte, în perioada în care ministerul a elaborat și promovat cele mai drastice schimbări din ultimul deceniu în rețeaua școlară – măsuri cu impact aproape exclusiv asupra elevilor și profesorilor din preuniversitar – Daniel David nu avea niciun consilier de specialitate pe acest segment de sistem.

Pe lângă consilierii permanenți, în cabinet funcționează și o serie de consilieri onorifici:
Învățământ superior:
- Sorin Costreie (Prof. univ. dr. – Universitatea din București)
- Mircea Dumitru (Acad. Prof. univ. dr. – Academia Română)
- Romiță Iucu (Prof. univ. dr. – Universitatea din București)
- Sergiu Pașca (Professor, MD, PhD – Universitatea Stanford)
Învățământ preuniversitar:
- Mircea Bertea (Prof. dr., expert în educație, Președinte ANCLP România)
- Bogdan Cristescu (Director – Direcția Curriculum, Evaluări și Examene Naționale, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, MS, PhD)
- Constantin Cucoș (Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
- Dacian Dolean (Cercetător dr. – SUA / Cercetător asociat UBB)
- Cătălin Glava (Conf. univ. dr. – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca)
- Mihaela Nabăr (Director executiv – World Vision România)
- Radu Szekely (specialist în educație)
Cercetare – Dezvoltare – Inovare:
- Ovidiu Andronesi (Associate professor, MD, PhD – Universitatea Harvard)
- Bogdan Drugă (CS I – Institutul de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca)
- Ștefan Szedlacsek (CS I – Institutul de Biochimie al Academiei Române din București)
Aspecte transversale (în minister și cu alte autorități) și relația cu societatea și mediul socioeconomic:
- Patriciu Achimaș – Cadariu (Prof. univ. dr. – Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca)
- Mirabela Amarandei – Duminică (Cercetător doctorand – Universitatea din București)
- Nicolae Hâncu (Prof. univ. dr. – UMF Cluj/Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca)
Expertiza reală care a stat la baza „verificării” măsurilor de austeritate despre care ministrul a afirmat public că au fost analizate prin „filtre raționale și decente” este cea a acestor persoane.
Conform decalrațiilor de până acum ale ministrului, nu a existat nicio consultare cu cercetători în politici educaționale, cu specialiști în guvernanță școlară sau cu reprezentanți ai sistemului preuniversitar, deciziile au fost asumate exclusiv în logica politică a programului de guvernare, nu în baza unei arhitecturi de luare a deciziilor informată științific, așa cum ministrul Daniel David promitea în luna martie, la reînființarea Institutului de Științe ale Educației.
Apare o nouă contradicție cu declarațiile repetate ale ministrului Daniel David despre o „guvernare bazată pe știință” și cu angajamentele asumate în martie 2025, când a anunțat reactivarea Institutului de Științe ale Educației și a unei noi arhitecturi de luare a deciziilor „pe baza cercetării, nu a presiunii politice”.
Măsurile de austeritate care au ca țintă remodelarea rețelei școlare românești au fost însă adoptate fără implicarea comunității de cercetare educațională și fără niciun expert pe preuniversitar în echipa ministrului.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
26 comments
In pandemie ati avut Grupu de Comunicare Strategica care „taia sa spanzura” tot prin tara. Lumea a tacut si acceptat. Acu aveti grupu arogantilor universitari.
DD a depasit in fuga un Iepure. Amandoi o urmaream pe Isabel (Diana). DD a prins-o.
E trist și îngrijorător să vezi cum măsurile de austeritate amenință declinul învățământului — și odată cu el, viitorul țării
Ce legătură au toți aceștia cu profesorii, părinții și copiii de pe meleagurile patriei, din munți și din câmpii?! Din satele noastre risipite pe coclauri sau din liceele tehnologice, pe care nu le-au văzut vreodată?!
Ministrul acesta vrea să ne de-a peste ochi cu elitismul acestor profesori universitari, care nu au nici în clin, nici în mânecă, evident, cu învățământul preuniversitar.
Hai să ne închipuim că am face un schimb de roluri: domnii ăștia superspecializați sa treacă măcar o săptămână la catedră, la elevi de gimnaziu sau de liceu, asistați de profesorii de la clasă, măcar pentru distracție, dar și pentru a evalua situațiile de râsu-plânsu inevitabil create în orice minut al lecției.
Hai să-i vedem pe domnii aceștia cum ar preda în învățământul preuniversitar: pe cel specializat în armonizare financiară internațională, pe psihologul specializat în psihometrie și cercetare comportamentală, pe cel cu home proteine și cercetare biomedicală, pe doctorul cu inteligența artificială, pe cel cu algoritmi evolutivi sau domnișoara specialistă în social media și în marketing digital. Sau pe cel de la Universitatea Stanford, pe domnii rectori de prin țară.
Să facă aceștia practică la o școală din învățământul preuniversitar, director așezându-se chiar domnul ministru, cel care predă lecții interminabile, monologale pe diverse canale de comunicare din țară.
Și cum i-ar convocat domnul ministru, călător prin străinătate, ca să-i consulte atât de repede în probleme esențiale pentru învățământ?
Sunt aceștia mari specialiști în operația de a tăia din pix plata orelor suplimentare, de a mări normele didactice, de a reorganiza, la scară de masă, catedrele profesorilor, de a comasa școlile, de a concedia zeci de mii de profesori, care se vor adresa în instanțe pentru a-și recupera fără doar și poate drepturile pierdute? Mai bine domnul ministru mergea prin țară, cum merg alți miniștri, la licee mari și la școli din sate, să asiste la realcătuirea catedrelor după minunile promovate de el.
Profesorii din preuniversitar, luați de proști prin aceste comparații cu profesori din învățământul superior, cred că nici nu ar vrea să se vadă citați pe astfel de adevărate liste ale rușinii, ca părtași la destabilizarea totală a sistemului de învățământ. Sunt câțiva pretinși consilieri de pe la Cluj, subalternii din minister, fără minimul curaj de a releva consecințele dezastruoase ale acestei bulversări totale a școlii românești.
Erau mai curajoși inspectorii, directorii din minister și din școli, profesorii din regimul comunist, care discutau deschis problemele școlii, nu atât de grave pe atunci, dar care erau de multe ori ascultați și chiar luați în seamă.
Erau profesori titulari, noțiune aproape insurmontabilă chiar în comunism, care îi apăra de abuzuri. Și erau și atunci probleme economice, datorii externe, lipsuri zilnice, criză de energie, dar nu se dădea vina pe profesori.
De 35 de ani s-au auzit voci să se desființeze titularizarea, spre satisfacția aplaudacilor de ocazie. Iată că această dorință este aproape gata să se împlinească!
Acum vocile profesorilor se izbesc de un zid impenetrabil, de o boltă opacă, dincolo de care mai-marii țării nu văd, nu aud nimic.
Leucuta ,sigur va salva învățământul preuniversitar !!! Cu șpagă la titularizare ….
Cel mai interesant este Cătălin Vișan: un tinerel care „exista” stiintific din 2021. Asta sugereaza fie ca este doctorand, fie ca tocmai si-a terminat studiile doctorale. Oricare ar fi situatia, nu-i prea clar la ce serveste un asemenea consilier.
Iar despre cel de la Timisoara: de mirare ca s-a strecurat cineva de altundeva decat de la UBB. Mai putin daca n-or fi prieteni buni, caci prietenul, la nevoie se cunoaste 🙂
Oricum, omu’ pare a fi sef prin Universitatea din Timisoara. Asa ca, unde-si face treaba? Pe langa minister, ca si consilier, sau pe la Alma Mater?
Dsoara Leucuta se da advisor,poate ne spune si in ce l-a sfatuit pe dom’ministru…ahhh, si uita sa mentioneze carierea de fotomodel, ca doar trebuie sa vopsim gardul si sa ne dam telectuali…fi-m-ar scarba,nesimtitilor! Tara arde si ministrul nu a gasit pe cineva din preuniversitar ,care sa nu fie yesman, sa gandeasca ceva coerent…ah,sstai,ca lui nu ii plac cei care gandesc, plus ca doar el gandeste „corect”
Dar de ce nu dau ‘experții’ astia mai întâi un examen de titularizare sa vedem și noi ce nota iau?
Că eu știu mai mulți care au luat note de 2 și de 3 la titularizare și apoi au ajuns sub aripa cuiva la universitate și apoi totul a mers șnur. Știm și noi cum merg treburile!!
Mai întâi dați un examen de titularizare , apoi definitivatul, predați câțiva ani în mediul rural, câțiva ani la un liceu tehnologic și după aia sa aveți pretenția de a lua masuri in preuniversitar.
!!!!!!
Lista „oamenilor consultați” de ministrul Daniel David pentru a evalua impactul măsurilor de austeritate în educație este, în sine, un studiu de caz despre cum să reformezi un sistem fără să-l cunoști. Mai exact, fără să-i fi predat, gestionat, înțeles sau trăit realitățile zilnice.
Ce vedem e o echipă formată preponderent din persoane cu profil universitar, administrativ sau tehnic, cu zero ani de predare în învățământul preuniversitar. Câți dintre ei au fost diriginți, au gestionat o clasă de copii, au stat în Consilii Profesoriale sau au ținut ore în școli din medii vulnerabile? Câte inspecții reale au parcurs? Câte școli au văzut altfel decât din rapoarte și tabele?
Este cel puțin ironic – dacă nu tragic – că exact cei care ar trebui să înțeleagă impactul creșterii normei didactice, reducerii posturilor sau comasării claselor, nu au avut niciodată de scris o planificare, de evaluat 30 de elevi sau de explicat părinților de ce nu mai există profesor de fizică.
În orice alt sistem riguros, înainte să proiectezi politici pentru un domeniu, ai fi obligat să cunoști acel domeniu în profunzime, inclusiv prin experiență directă. Poate că ar trebui să introducem, ca regulă de igienă profesională, un minimum de 10 ani de predare în preuniversitar înainte de a ajunge să „coordonezi” sau „evaluezi” educația de sus. Ar ajuta nu doar la empatie, ci și la evitarea deciziilor care arată bine în Excel, dar provoacă haos în cancelarie.
Până atunci, rămânem cu „reforma” făcută de cei care n-au predat-o niciodată.
Gata, diapari cât mai repede, impostorule!! Nu mai ai nici o credibilitate, mincinosule! Caracter mizerabil!! Are și amantă.
Hopa, Daviduț a luat exemplu de la șefu Bolojan și și-a cărat și amanta după el la București 🙂 nu e frumos domnule ministru, vă mai dați și mare familist și om religios da o cunoaște tot Cluju pe Diana
aveți detalii despre domnișoara?
https://publicrecord.ro/2025/07/31/cum-a-ajuns-o-angajata-ubb-sa-fie-vocea-studentilor-si-apoi-consiliera-lui-daniel-david/
Am lipsit cîteva zile,dar am revenit la dependența mea față de gogomăniile/aberațiile zilnice ale lui de.de. B(r)iciul lui bolojan este o sursă inepuizabilă de răutăți și incongruențe față de sistemul de educație.Luați de-aci: ba că nu mai sunt bani pentru salarii(aloo,tu ai făcut bugetul,omule…),ba că nu se poate coborî la nivelul polemicilor cu membrii amărîți ai breslei noastre,ba că o să fie bine pentru majoritatea profesorilor,ba că a luat deciziile după consultări cu membrii cabinetului său ( toți mari specialiști în politici educaționale pentru învățămîntul preuniversitar,adică nici unul nu are habar de domeniu…),ba că membrii Comitetului fiscal nu au competență în impactul concret,foarte mic de altfel,al măsurilor luate,în reducerea deficitului ( un fel de mult zgomot pentru nimic,dar cu foarte multe pagube colaterale în sistem )ș.a.m.d. Ar trebui să încerce să dreagă cumva relele făcute și să se care urgent la Cluj,să-și ia un an sabatic,poate-l uită lumea.Măcar dacă avea inspirația s-o pună pe domnișoara miss să ne comunice toate abominațiile,dacă tot are o specialistă bună de relaționat cu societatea…Honi soit qui mal y pense ( deviza Ordinului Jartierei,nu vă gîndiți la prostii…).A bon entendeur,salut!
Păi e clar, niciunul nu are treabă cu învățământul preuniversitar, nu are treabă cu politicile educaționale, nu au experiență de predare sau administrare în învățământul preuniversitar. Doamne….biologi, contabili, IT-iști…..universitari…doctoranzi…
Asta este bătaie de joc la adresa înv. preuniversitar…
Specialiști în marketing online, hahaha:) adică postaci pe Facebook și Instagram !
Ăștia decid pentru noi.
Un grup organizat special să distrugă învățământul preuniversitar.
Rușine UBB, Rușine Cluj!
E haos total în sistem! Tinerii își cauta ore. Cauta din școală în școală! Și cu note mari. Jalnic! Cine a decis pentru noi! Vai de ea Românie educata dar needucați!
Nu il mai inteleg pe acest om , care azi declara ceva, maine altceva. Daca tot a reinfiintat Institutului de Științe ale Educației, de ce nu tine cont de studiile acestui institut? Adica ii platim degeaba? Cred ca e rupt total de realitatea din invatamantul preuniversitar. Nu are copii care merg sau au mers la scoala? Vrea sa schimbe radical sistemul? Sa il gandeasca bine pana la iarna si sa il aplice de anul scolar viitor. Nu e normal sa strice vacantele tuturor profesorilor si directorilor de scoli. Astea nu sunt masuri care se iau dupa o lege publicat la 1 septembrie cu aplicare din 8 septembrie. Mai bine le-ar gandibine de tot pana in ianuarie, februarie, dupa care le poate implementa pt. anul scolar 2026-2027.
Unde este principiul decentei cand de la profesori se taie plata cu ora, vouchere de vacanta, prima didactica si norma de hrana.
O alta taiere mascata este cresterea normei didactice.
Mai avem promisiuni neaplicate de cand s-a oprit greva.
Plus ca vor urma sa fie oameni concediati din educatie, de la profesori pana la auxiliari.
Bursele au fost si ele taiate!
In ce sector bugetar mai sunt atate taieri?
De ce s-a taiem de la Educatie daca nu are PIB-ul la media UE? In cazul asta nu ne mai raportam la media UE?
David, DEMISIA! Pleaca cu toti la Cluj la Babes Bolyai!
Doamna Leucuța? Si nea ăla pe contabilitate, ăla pe hemoproteine si altul pe circuite integrate? Suntem întregi la cap? Domnu’ ministru, n.ai găsit si matale pe cineva care să predea la vreo scoală ceva, p.acolo prin Cluj?
Isabel se pricepe, e singura care ne poate salva, se vede clar din poza; ceilalti sigur nu au habar de preuniversitar.
,,În primul rând, trebuie să nu se dea afară titularii și să nu le scadă salariile.”
Așa glăsuia ministrul DD, spunandu-ne că a pus aceste condiții când s-au hotărât ,,reformele” din educație . Și va fi exact pe dos. Vor fi titulari care vor rămâne cu norma ciuntită sau vor deveni șomeri, iar celor rămași le va scădea salariul.
Câtă încredere să mai ai într-un asemenea om? Alo, liderii de sindicat, in 8 septembrie totul va fi tardiv!
Este de menționat că funcția de consilier pentru învățământul preuniversitar este în continuare vacantă.
Asta rezumă totul despre cum percepe el inv. preuniversitar
David, DEMISIA!
De la 16 ore la norma de 20 de ore? De ce?
Ca să numai faceți, mulți dintre voi, meditații pe bani frumoși, la negru, nedeclarați la stat, spre a fi impozitați, de-aia