Marius Nistor, FSE: Ministrul Daniel David este într-o realitate paralelă cu ceea ce este în învățământul preuniversitar. După ce ai ajuns să plătești profesorul ca un zilier, mai ai pretenția ca cineva să aibă încredere în ceea ce poți face?

3.770 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Sabin Cirstoveanu
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, pentru Edupedu.ro, că ministrul Daniel David „este într-o realitate paralelă cu ceea ce este în învățământul preuniversitar”. „După ce ai ajuns să plătești profesorul ca un zilier, mai ai pretenția ca cineva să te mai și urmărească sau să mai aibă încredere în ceea ce poți face?”, transmite liderul sindical.
  • Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, stabilește în premieră națională raportarea plății cu ora (PCO), pentru orele predate în învățământul preuniversitar, de către cadrele didactice, la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, fapt care determină o scădere de aproximativ 50% a tarifului brut pe oră suplimentară. 
  • Edupedu.ro a scris că un profesor debutant cu facultate, master didactic și formare pedagogică este plătit cu 22 de lei pe oră, la plata cu ora, la fel ca un zilier necalificat.

Amintim că Daniel David a precizat că „modalitatea de calcul a plății cu ora este o modalitate mai aproape de realitate decât modalitatea veche”. Acesta a spus că salariile sunt mici și „nu mai este un demers motivant”. „Sunt absolut de acord că trebuie să rediscutăm valoarea plății cu ora, pentru a stimula mai mult profesorii”, a precizat ministrul Daniel David, miercuri, 5 noiembrie, la prezentarea raportului săptămânal.

Referitor la declarația ministrului Educației și Cercetării, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a spus că „nu e nimic corect” și a semnalat că profesorii renunță la plata cu ora, numărul lor fiind în creștere:

„Nu e nimic corect, așa cum nu poți compara învățământul universitar cu învățământul preuniversitar. Deci, ora de predare, care intră în norma de predare, trebuie să fie plătită la fel ca ora care face parte din plata cu ora. Mă pregătesc mai puțin pentru plata cu ora? Nu fac exact aceleași lucruri? Deci, este o explicație cinică din partea cuiva care nu vrea să înțeleagă cum funcționează învățământul preuniversitar. Faptul că dascălii renunță la plata cu ora, numărul fiind în creștere, nu-i ridică un mare semn de întrebare că are o problemă?

Ba mai mult, stau și mă gândesc că a fost pe undeva prin Uzbekistan, acolo unde s-a angajat că învățământul nu va fi afectat de măsurile de austeritate (…). Nu i-a tremurat, vorba aceea, vocea când a luat cuvântul în fața lor, ținând cont că România a adoptat măsuri de austeritate în sistemul de învățământ preuniversitar?

Marius Nistor a afirmat că Daniel David „este într-o realitate paralelă cu ceea ce este în învățământul preuniversitar”:

„Domnia sa este într-o realitate paralelă cu ceea ce este în învățământul preuniversitar. (…) După ce ai ajuns să plătești profesorul ca un zilier, mai ai pretenția ca cineva să te mai și urmărească sau să mai aibă încredere în ceea ce poți face? Am văzut ce poate să facă. (…) I-am oferit un bilet de avion să întoarcă la Cluj. E bun pentru Universitatea Babeș-Bolyai, dar nu pentru funcția de ministru al Educației.”

Profesoara Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan și fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași, a declarat că Ministerul Educației ia în calcul modificarea deciziei privind plata cu ora pentru profesori, după ce reducerea drastică a cuantumului a provocat dificultăți majore în acoperirea orelor din școli și a accentuat deficitul de profesori de matematică, fizică, informatică.

Ministrul Daniel David a anunțat modificarea valorii la plata cu ora drept „prioritate pe termen foarte scurt”, pe 7 octombrie: Ar trebui să reflecte și timpul de pregătire pentru ora respectivă. Răzgândirea a venit după 3 luni în care ministrul a susținut în permanență că formula Bolojan este cea „corectă”.

Normele metodologice care reglementează salarizarea prin plata cu ora, în anul școlar 2025-2026, pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și pentru cadrele didactice metodiste, au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 6.394 din 22 septembrie 2025.

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate (de la 30.128 la circa 14.500), în anul școlar 2025-2026, potrivit unui comunicat de presă. „Suplinitorii nu au dispărut (suplinitorii calificați au rămas relativ stabili), iar normele la plata cu ora și-au găsit cadre didactice care să le susțină”, conform sursei citate.

Pe 11 septembrie, Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, în acest moment, „valoarea medie a plății cu ora, în zona preuniversitară, se află în jurul valorii medii pentru o oră de gardă în zona de sănătate”. Acesta a afirmat joi dimineața, la Radio Guerrilla, că a vorbit cu ministrul Sănătății: „M-am interesat, mie în pasă de cum filtrezi educațional aceste modificări”.

Liliana Murguleț, director al Școlii Gimnaziale nr. 79 din București, a declarat că „nici nu se pune problema în ziua de astăzi să mai cauți pe cineva să vină la plata cu ora, decât dacă găsești un om cu vocație, care să iubească profesia”. Aceasta a povestit că „a venit o tânără colegă care a primit la repartiție 5 ore”, dar, din reorganizarea catedrelor erau 6 ore în școală. „Evident că am invitat-o pe domnișoara să primească și a șasea oră în plata cu ora și am fost refuzată”, a spus directoarea la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Plata cu ora, potrivit Legii 141/2025

Din 1 septembrie 2025, de când începe anul școlar 2025-2026, profesorii din învățământul preuniversitar care predau suplimentar în regim de plată cu ora (PCO) vor fi plătiți mai puțin decât până acum, în urma unei modificări introduse de Legea 141/2025. Noua formulă de calcul, prevăzută la articolul 183 alineatul (51) din Legea 198/2023, stabilește că plata cu ora se face prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore lucrătoare pe lună, stabilit anual de Guvern și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era până acum.

La articolul 183, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

„(51Începând cu data de 1 septembrie 2025, în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, la stabilirea tarifului la plata cu ora se utilizează salariul de bază aferent cadrului didactic încadrat, având în vedere gradația de vechime în muncă, treapta de vechime în învățământ și gradul didactic corespunzător, la care se adaugă, după caz, următoarele majorări/sporuri: majorarea pentru predare simultană, indemnizația pentru învățământ special sau spor pentru activitatea de predare în sistemul penitenciar, indemnizație pentru zone izolate, spor de handicap și sporul pentru suprasolicitare neuropsihică, raportat la numărul mediu lunar de ore lucrătoare, stabilit anual prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.”

Conform HG 1506/2024, numărul mediu lunar de ore lucrătoare este de 165,334, iar salariul minim brut pe economie în 2025 este de 4.050 lei. Rezultă că remunerația minimă brută legală orară pentru orice muncă este 24,496 lei brut/oră.

Informații de context

Ministrul Educației spunea pe 14 august, la Euronews România: „vom vedea la sfârșitul lunii august câți titulari, câți suplinitori avem și câte ore au rămas la plata cu ora neacoperite. Eu sper să nu fie o reducere în zona suplinitorilor și să fie o reducere decisivă majoră în zona a ceea ce numim plata cu ora”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat că „deja avem informații din școli, de la directori, de la colegii din consiliile de administrație, că sunt foarte multe discipline unde colegii noștri refuză să mai ia plata cu ora”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ a explicat ce înseamnă creșterea normei didactice de predare și cum vor fi afectați profesorii:

„Mărirea normei didactice cu 2-4 ore, de fapt, înseamnă 15.000 de posturi reduse. I-am spus premierului că nu pot fi acoperite cele 2 ore în foarte multe școli și vor rămâne profesori titulari cu catedră incompletă. Sunt profesori cu gradul didactic I și 25 de ani, care aveau acea reducere de 16 ore, și trebuie să ajungă la 20 de ore. Realitatea ne arată că vor intra în restrângere de activitate. În 2-3 zile, când se finalizează această procedură, se va constata că, de fapt, nu se poate asigura catedra întreagă. (…) Asta înseamnă diminuarea salariilorNeavând cum să acoperi cele 2 ore, evident că se va ajunge în situația de a li se tăia salariile.”

Reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora va veni cu un cost mare asupra „calității actului de predare-învățare-evaluare”, a afirmat, marți Cornelia Popa Stavri, președinte la Sindicatul Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4, la DC Edu.

Adrian Balog, profesor la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara, a vorbit despre efectele pe care ar putea să le aibă reducerea tarifului la jumătate pentru plata cu ora. „Vor exista situații în care unii colegi – asta e valabil în toată țara – să nu mai accepte acele ore la plata cu ora, din cauza faptului că nu vor mai avea bani suficienți pentru a face naveta și pentru a desfășura acele ore”, a spus acesta la dezbaterea de marți, 5 august, organizată de Ministerul Educației și Cercetării.

Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a spus că nu știe cine va mai lua „plata cu ora la 22 de lei”. „Cine dorește să muncească gratis sau să muncească pe extrem de puțini bani? Este o muncă ce presupune un efort intelectual foarte mare”, a menționat profesoara. Declarațiile au fost făcute pentru Radio România Timișoara.

De remarcat că în contextul prezentării acestei măsuri de reducere a sumei pentru plata cu ora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat pe 8 iulie 2025 că „este un calcul corect și atât își permite în acest moment țara”.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are diminuarea cuantumului la plata cu ora pentru profesori: „În toamnă nu vor fi la plata cu ora profesori. Vor rămâne zeci de mii de copii, sute de mii de copii fără profesori”.

Citește și:
Ministrul Educației: Modalitatea de calcul a plății cu ora este o modalitate mai aproape de realitate decât modalitatea veche. Salariile fiind mici, nu mai este un demers motivant și atunci sunt absolut de acord că trebuie să rediscutăm valoarea plății cu ora
Daniel David recunoaște că valoarea plății cu ora nu mai este „foarte motivantă” pentru profesori: Va trebui să găsim o formulă, în condițiile în care, repet, stabilizarea fiscal-bugetară rezistă, ține, pentru a corecta acest lucru
Ministrul Educației: Pentru mine, interesul este să am profesori bine plătiți, să am profesori mulțumiți și fericiți / Încă din vară, profesorii protestează față de creșterea normei didactice de predare, mărirea numărului de elevi la clasă, reducerea tarifului pentru plata cu ora
Ministrul Educației: După plata cu ora, în 2026 miza fundamentală este deblocarea posturilor. Noi ne-am implementat măsurile bugetare, așa că nu văd de ce să nu avem o libertate pentru angajări
Luciana Antoci, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului Bolojan: Plata cu ora nu mai este motivațională și a generat crize de profesori / Ministerul Educației analizează revenirea asupra deciziei și creșterea cuantumului
Ministrul Daniel David: Pot să fiu de acord că nu trebuie să fie toți copiii de 9 și 10, dar parcă aș vrea să ia cât mai mulți dintre ei Evaluarea Națională de clasa a VIII-a. Nu neapărat cu 9 și 10, dar să o ia. La BAC, între 9 și 10 există și 6, 7 și 8
Plata cu ora 2025-2026. Exemplul unui profesor de matematică cu 21 de ore, dat de liderul sindical Simion Hăncescu: Face 20 de ore cu 70 lei și a douăzeci și una oră e cu 30 lei. Aceasta este una dintre marile prostii făcute de guvernul Bolojan


5 comments
  1. Multă manipulare!
    Ministrul trebuie să își facă treaba de ministru, liderul să și-o facă pe a lui- aceea de a echilibra la timp, de a fi vigilent, de a ne informa, de a cere feedback când e necesar etc.!

    Nu și-au facut treaba liderii sindicali!
    De ce? Pentru că nu au fost morali!
    In plus, ce normalitate este cea în care aceiași lideri- de la cei din unitate până la cei naționali -se schimbă doar la ieșirea la pensie? Ce normalitate e aceea în care directorul propune liderul sau e la același borcan cu miere cu liderul sindical?
    Totul e viciat!
    Să nu avem așteptări atât timp cât lăsăm din puterea noastră în acel minut al votului!
    Să nu mai avem pretenții când vedem in ce mod suntem vânduți, neînțeleși, nerecompensați, atunci când auzim atâtea discursuri demagogice!
    Ipocrizia are atâtea forme!

  2. Observand ce se intampla in invatamantul preuniversitar, cum NU se gasesc bani la buget pt salarizarea decenta a profesorilor, pt bursele olimpicilor etc, dar nici pt mamele in concediu medical etc …le putem raspunde magistratilor: DA, luati bani de la gura copiilor si de la asigurarea viitorului tarii! Si presedintele Dan ii sustine pe magistrati in astfel de conditii??

    Iar daniel david duce invatamantul cu oistea-n gard si conduce ministerul prin minciuna nerusinata, pauperizarea si denigrarea permanenta a cadrelor didactice!

    daniel david le da tonul si directia elevilor si parintilor pt a NU-i mai respecta si asculta pe profesori, ci a-i contesta si injura non-stop.

    daniel david acuza profesorii ca isi accepta pauperizarea si denigrarea, dar se face ca nu aude si nu vede protestele!

    DEMISIA, daniel david!
    DEMISIA, daniel david, ministru mincinos care-ti bati joc si de profesori, dar si de elevi si parinti!

    DEMISIA, daniel david!

  3. ,, Ca pe un zilier” probabil!
    Nu că n-ar avea sens și ,,ca un zilier”!(Adică statul român e un zilier care da, plătește prost pe un profesor- neștiind valoarea acestuia; vinovat e profesorul- a se citi sindicatul-care acceptă subcontractarea!)
    Gura păcătosului adevăr grăiește!

  4. Baliverne. Bate la usa mobilitatea urmatoare. Sindicatele sa faca ceva, altfel multi cotizanti vor pierde odata cu restrangeri sau completari de norma pe care nici naiba nu le-ar accepta. Porniti greva cat sunt cursuri. Altfel adio cotizanti !

  5. dd e doar un t1calos. prin comparatie, evun fel de tortionar psihologic al celor din preuniversitar.din pacate, sunt suficienti lingai care sa-l cautioneze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Cărtărescu: Din punctul de vedere al învățământului, eu cred că lucrurile nu sunt atât de grave cum ni le imaginăm / Profesorii de vocație sunt cei care fac învățământul, ei sunt cei care decid

Școala o fac oamenii, nu politicienii, spune scriitorul Mircea Cărtărescu într-un interviu acordat lui Cristian Leonte pentru ȘtirileProTV.ro. „Timp de 10 ani am fost profesor la o școală din Colentina”,…
Vezi articolul

Peste 80 de copii de creșă și grădiniță și elevi, din județul Maramureș, au fost transferați de la școli private în cele de stat, de la începutul anului școlar / Șeful Inspectoratului școlar: Există calitate și în școlile de stat. Rezultatele trebuie să fie aceleași

De la începutul anului școlar, peste 80 de elevi și copii de creșă și grădiniță din județul Maramureș au fost transferați de părinți din școli private în cele de stat,…
Vezi articolul