UPDATE Ministerul Educației a transmis universităților o notă în care a anunțat că va emite o OUG care va permite predarea online – DOCUMENT

29.899 de vizualizări
Foto: © Rido | Dreamstime.com
UPDATE Universitățile vor putea organiza activități și în format online cu studenții începând de anul universitar viitor, în conformitate cu o nouă Ordonanță de Urgență care va modifica Legea educației, potrivit surselor Edupedu.ro.
Ministerul Educației a transmis, vineri, o notă prin care a anunțat universitățile că va emite o Ordonanță de Urgență care va modifica Legea educației astfel încât instituțiile de învățământ superior să poată organiza și predarea online, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. „În contextul clarificărilor aduse de Curtea de Conturi, Ministerul Educației a decis emiterea unei Ordonanțe de Urgență prin care să fie susținută digitalizarea în învățământul superior, prin includerea în definiția formei de învățământ cu frecvență a unor activități online dezvoltate prin utilizarea de resurse electronice, informatice și de comunicații specifice. Aceste activități vor fi prevăzute în standardele specifice de calitate ARACIS, elaborate diferențiat pentru formele de organizare a învățământului superior în funcție de specificul domeniului de studii și de ciclul de studii (licență/master/doctorat)”, se arată în document.

Adresa ministerului vine după ce, pentru acest an universitar, majoritatea universităților au anunțat revenirea fizică la cursuri a profesorilor și studenților.

Mai jos, textul integral al documentului:

„Având în vedere adresa nr. 27411/17.03.2022 a Curții de Conturi a României (CCR) cu privire la activitățile didactice desfășurate în cadrul instituțiilor de învățământ superior după încetarea stării de alertă, aducem următoarele clarificări transmise de către CCR: „în ceea ce privește finanțarea, în condițiile în care aceste acte normative nu prevăd o altă procedură, rezultă că nu sunt derogări de la dispozițiile Cap. XII din Legea nr.1/2011.

În același timp, considerăm că o atenție deosebită trebuie acordată și prevederilor art. 141 și art. 200 din legea nr.1/2011, care reglementează regimul contractului de studiu, modificarea acestuia pe parcursul anului universitar fiind interzisă expres.

În concluzie, opinăm că, în măsura în care se apreciază că există neclarități în ceea ce privește formatul în care se poate desfășura procesul de predare – evaluare în cadrul formei de învățământ cu frecvență până la sfârșitul anului universitar 2021-2022, precum și modalitatea de finanțare în cazul realizării procesului de predare – evaluare online, Ministerul Educației, în calitate de autoritate de reglementare în domeniu, poate promova un proiect de act normativ cu forță juridică de lege care să lămurească toate aceste aspecte.”

În contextul clarificărilor aduse de Curtea de Conturi, Ministerul Educației a decis emiterea unei Ordonanțe de Urgență prin care să fie susținută digitalizarea în învățământul superior, prin includerea în definiția formei de învățământ cu frecvență a unor activități online dezvoltate prin utilizarea de resurse electronice, informatice și de comunicații specifice. Aceste activități vor fi prevăzute în standardele specifice de calitate ARACIS, elaborate diferențiat pentru formele de organizare a învățământului superior în funcție de specificul domeniului de studii și de ciclul de studii (licență/master/doctorat).

Astfel, până la adoptarea și publicarea în Monitorul oficial al României a acestui act normativ, urmat de completarea standardelor specifice de calitate ARACIS, ținând seama de faptul că urmează a se efectua la nivelul Ministerului Educației deschiderile pentru luna aceasta, vă rugăm să ne comunicați cu celeritate, până marți 29.03.2022 ora 16, modul în care desfășurați activitățile didactice din semestrul II. Informațiile vor fi comunicate letric și electronic, la adresa dgiu@edu.gov.ro.

Reamintim recomandarea de a avea o perioadă optimă de tranziție de la sistemul online la activități cu prezență fizică, cu eventuala recuperare a activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea”.

Amintim că, la începutul lunii martie, Ministerul Educației emisese o notă potrivit căreia, începând de miercuri, 9 martie, universitățile urmau să revină la predarea cu prezență fizică, iar dacă acest lucru nu era posibil imediat, ele puteau decide, în baza autonomiei universitare, o perioadă de tranziție. Ministrul a menționat, în cazul optării pentru o astfel de tranziție, “obligativitatea recuperării activităților didactice” – detalii aici

Ministrul a optat pentru această alternativă după riposte ale studenților, ale unor universități (exemplu) și ale unor politicieni. Marți, după nota ministerului privind perioada de tranziție, alianța organizațiilor studențești ANOSR a acuzat “incoerența inexplicabilă” a Ministerului, legată și de precizarea că există “obligația de recuperare a activităților” în universitățile care continuă cursurile online – detalii

Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pe 10 martie că, pentru ca forma de învățământ online să poată fi introdusă în afara stării de urgență, aceasta trebuie introdusă mai întâi în legislația primară, după care trebuie introduse standarde. El a arătat că susține digitalizarea în educație, dar trebuie urmați mai mulți pași, iar statul român oferă sprijin financiar doar pentru învățământul cu frecvență, pentru care este nevoie de prezență fizică.

Cîmpeanu a mai afirmat, referindu-se la necesitatea revenirii la predarea față în față, că “școlarizarea fără certificarea calității de către ARACIS poate conduce la nerecunoașterea diplomelor românești”. Miercuri, întrebat despre predarea online, președintele ARACIS a spus că nu are ”capacitatea profesională a unui jurist” pentru a lămuri ceea ce impune legea în această situație, iar întrebat despre ce presupune recuperarea activităților, el a arătat că “ARACIS nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară”. 

Pe 10 martie, ministrul a spus, la B1TV, că “va trebui să modificăm legea Educației în așa fel încât să vedem și o formă de învățământ hibrid prin care să valorificăm aceste progrese, din perspectivă digitală. Și asta vrem să facem la nivelul unei noi legi a Educației”.

Tot miercuri, Mădălin Bunoiu, președintele ARACIS, agenția care evaluează calitatea în învățământul superior, arăta că aceasta “nu are responsabilitate vizavi de o perioadă intermediară” pentru revenirea de la predarea online la predarea față în față, în universitățile românești – detalii aici.

Foto: © Rido | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil


5 comments
  1. predarea online este zero . evaluarea online e zero . singura justificare este aceea ca in timp ce esti la curs te poti uita si pe netflix sau sa joci un joc . iar la evaluare mdai banutu si face altul subiectele.
    online ul este ultima piatra aruncata in capul educatiei

    1. Dumneata cred că ești foarte bogată,dacă îți permiți să spui că oamenii care urmează o specializare ,cu vârste și de peste 35 de ani stau și joacă jocuri. Spre surprinderea dumitale ,toate testele se trec prin program antiplagiat ,iar seminarele se țin online și ai timp să faci conversații pe teme discutate. Notarea se face pe numărul de intervenții ,pe calitatea răspunsurilor etc. Se observă că nu ești în domeniu, astfel știai despre lucrurile acestea. Problema este că suntem și angajați ,nu ca dumneata „postac” de serviciu ,iar chiriile sunt jumătate din salariu. Rușine ,să vă fie!

  2. Ministerul Educației ar trebui să se gândească foarte serios ca până la începerea anului universitar următor să elaboreze o lege prin care să recunoască și învățământul online ca formă alternativă oficială de învățământ și condițiile desfășurării ei.

    1. Cu parere de rau, Ministerul Educatiei nu gandeste; daca ar fi gandit, in 2 ani ar fi avut deja solutia pregatita, nu carpea acum situatia; dar asta e… Ministrul era mai preocupat sa isi faca doza zilnica de aparitii TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Amnistie pentru plagiatori? / Un amendament care ar bloca retragerea titlului de doctor plagiatorilor dinainte de 2011 ar fi fost introdus „fraudulos” într-un proiect de lege la Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, susține USR

Repezentanții USR în Parlament atrag atenția că un amendament ar fi fost introdus în mod fraudulos într-un raport final al Comisiei de Învățământ care viza o lege discutată anterior, despre…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David îi va propune premierului Bolojan să se renunțe la creșterea normei didactice de predare, au comunicat liderii sindicali Simion Hăncescu și Marius Nistor într-o informare transmisă în teritoriu

Liderii sindicali Marius Nistor și Simion Hăncescu au comunicat, într-o informare transmisă în teritoriu, că ministrul Daniel David „s-a angajat că va solicita o discuție cu prim-ministrul, pentru a-i prezenta…
Vezi articolul

La Fizică, nivelul performanțelor elevilor în învățare este temă la cercul pedagogic din județul Neamț. Vor participa toți profesorii care au încadrarea de cel puţin o jumătate de normă la disciplina fizică în anul şcolar 2024-2025, conform inspectoratului școlar

Referitor la cercurile pedagogice, nivelul performanțelor elevilor în învățare, pentru disciplina fizică, face partea din tematica anunțată de Inspectoratul Școlar Județean Neamț. O altă temă se referă la optimizarea procesului…
Vezi articolul

Premierul Florin Cîțu, către miniștrii Sănătății și Educației: Ce facem cu copiii care merg acum în vacanță? La întoarcerea la școală, să căutăm resurse ca să-i putem să-i testăm pe elevi

„La întoarcerea copiilor la școală, să căutăm resurse ca să-i putem să-i testăm pe elevi după perioada de vacanță”, a declarat de la guvern premierul Florin Cîțu după ședința de…
Vezi articolul

Avem o mare problemă cu selecția profesorilor. Ies foarte slab pregătiți din universitate, atrage atenția Cătălin Ciupală / Titularizarea se face pe dosar, pe hârtie, nu pe competență, potrivit acestuia

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că „avem noi o mare problemă cu selecția profesorilor. Nu mai intră profesorii buni în sistem, pentru că ies foarte slab pregătiți din…
Vezi articolul