Ministra Educației din Franța: Trebuie să avem încredere în profesori, să dăm libertate inițiativelor pedagogice. Sistemul nostru este prea „șef” peste școli

572 de vizualizări
Foto: captură Youtube.com/ Tele Matin
Apel la autonomie pentru școli al ministrei demisionare a Educației din Franța, Nicole Belloubet. În conferința tradițională de presă dinaintea începerii anului școlar luni, 2 septembrie, Belloubet, la prima și ultima astfel de ieșire de toamnă cu jurnaliștii, a transmis că din perspectiva ei „trebuie să avem încredere în profesori, să dăm libertate inițiativelor pedagogice”.

„Un euro investit în educație e pentru viitorul țării care investește acel euro. Școala simbolizează prezența de manieră principală a serviciului public în teritoriu. Asta ne obligă să stabilim legături strânse cu teritoriul, să avem dialoguri strânse cu aleșii [locali], să vedem evoluții în rural”, a explicat în conferința de marți Nicole Belloubet, în funcție din februarie de la investirea Guvernului Gabriel Attal, și el fost ministru al Educației.

„Pentru a lupta împotriva răutăților din societate, trebuie să avem încredere în profesori. În echipele pedagogice. Trebuie să dăm libertatea inițiativelor pedagogice. Cred că sistemul nostru este prea „șef” peste școli. După mine, autonomia școlilor trebuie încurajată, să se plieze pe zona lor [N. Red. geografică] și pe publicul pe care îl servesc”, a continuat Belloubet în conferință.

„Școala e un sanctuar, v-am mai zis, inviolabil, trebuie protejat contra agresiunilor. (…) În sânul școlii, elevii trebuie să se emancipeze, să aibă spirit critic. Nu am fost niciodată mai puternici decât lucrând colectiv. Nu am mai fost vreodată atât de puternici decât dacă mergem pe un drum al coerenței – de buget, de alegeri educative. Sunt ambiții de continuitate pentru școala din Republică. Înseamnă să acceptăm critici și reflecții asupra sistemului și asupra practicilor noastre”, a mai declarat Belloubet.

Educația din Franța se află pentru prima dată în istorie fără ministru plin înainte de începerea cursurilor elevilor. G4Media.ro a scris luni despre criza politică din Franța care se adâncește, după ce președintele Macron a respins un guvern al stângii care vrea destituirea șefului statului. După alegerile din iulie, Macron nu a inițiat niciun fel de consultări, pentru a asigura o stabilitate pe timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Noi discuții au început marți, conform G4Media.

Citește și:
Evaluări Naționale la toate clasele primare, din septembrie, au fost anunțate de ministra Educației din Franța: Rezultatele vor fi întoarse către profesori ca să-și adapteze tacticile pedagogice mai bine la copii
VIDEO LIVE Ministra demisionară a Educației din Franța anunță măsurile pentru noul an școlar: Rescriem programele școlare la Franceză și Matematică pentru grădiniță și clasele P-II / Pilotăm în 200 de școli interzicerea telefoanelor pentru elevi
Îngrijorări în Franța înainte de începerea anului școlar, fără ministru plin la Educație. Sindicatele: Nu am mai pățit asta niciodată / Ministra demisionară Belloubet organizează marți conferință de presă


2 comments
  1. Problema ‘mnei Belloubet este ca ea a fost um ministru opresiv si a generat opresivitate in sistemul edu din France.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Limitele impuse pentru transportul feroviar gratuit al studenților trebuie înlăturate, spune Alianța organizațiilor studențești, după informațiile că CFR Călători ar putea opri traficul de călători și ar risca să intre în incapacitate de plată

Prevederile ordonanței de urgență din 2024 prin care a fost limitat dreptul studenților de a beneficia de facilitățile de transport feroviar intern pe toate rutele trebuie eliminate „cu celeritate”, spune…
Vezi articolul

Guvernul va veni cu o decizie în privința salarizării personalului nedidactic din școli până la sfârșitul săptămânii, susține liderul sindical Marius Nistor: Trebuie să-și calculeze banii și să ne dea răspunsul

Până la sfârșitul acestei săptămâni, Guvernul o să vină cu o decizie în privința rezolvării problemei ce ține de salarizarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ, după cum a declarat,…
Vezi articolul

Ambasada Ucrainei la Bucureşti, despre informaţiile referitoare la reducerea numărului instituţiilor cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi: Reforma sistemului de învăţământ liceal nu prevede închiderea niciunei unităţi

Ambasada Ucrainei la Bucureşti califică drept ”mit” informaţiile referitoare la reducerea numărului instituţiilor cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi din 2027, precizând că reforma sistemului de învăţământ liceal…
Vezi articolul