Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman a copiat în lucrarea sa de master, scrie Libertatea / Roman: Pentru disertație “ți se dă o bibliografie. Dacă ți se dă bibliografia, ce faci?”

1.719 vizualizări
Florin Roman / Foto: Grigore Popescu – Agerpres Foto
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, și-a plagiat lucrarea de disertație la master, susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012, scrie, joi, Libertatea. Publicația scrie că a primit de la ministru 10 pagini din lucrare, care sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu. Contactat de ziarul citat, ministrul a spus: “dacă asta e iar o altă mare problemă…” și a cerut “îngăduință” pentru că are de lucru la PNRR.

Potrivit Libertatea, în cele 10 pagini de lucrare, masterandul Florin Roman, acum ministru, a preluat identic textul, figurile, chiar și erorile de redactare din lucrarea profesorului din Timișoara.

Ziarul precizează că a solicitat Universității Titu Maiorescu întreaga lucrare a lui Florin Roman, dar instituția a răspuns că “deocamdată nu a fost găsită în arhivă”.

  • Ministrul este citat spunând: “În momentul în care faci o lucrare de disertație ți se dă o bibliografie. Dacă ți se dă bibliografia, ce faci?”.

Tema lucrării este, conform sursei citate, “Contribuții cu privire la optimizarea sistemelor integrate de comunicare”.

Ziarul scrie că demnitarul i-a trimis cele 10 pagini după cum el însuși promisese, după ce a constatat că nu găsește lucrarea despre “Teoria sistemelor Informaționale”, pe care o menționase în CV. El a trimis paginile pentru a arăta că s-a ocupat serios de domeniul “teoriei sistemelor”. Potrivit publicației, pasaje din lucrarea de master, căutate pe Google, duc la o lucrare a profesorului Dumitrescu de la Universitatea Politehnica din Timișoara.

Citește și:
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, susține în CV că a scris o lucrare pe care nu o găsește și despre care nu știu nimic nici editura, nici Biblioteca Națională – Libertatea
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, despre lucrarea pierdută pe care o menționează în CV: Aceasta ar fi apărut, de fapt, într-o revistă, pe care nu o mai găsește / Libertatea a scris că oficialul a insistat că era o lucrare cu unic autor
Ministrul Cercetării și Digitalizării, Florin Roman, răspuns la acuzațiile că nu are legătură cu domeniul: Mai bine să ai un ministru fără tangență în acea zonă că există apetitul unora de a confunda banul public cu propriile afaceri
Noul ministru propus la digitalizare-cercetare în guvernul PSD-PNL-UDMR, Florin Roman – nicio legătură cu cercetarea: fost om de presă intrat în conducerea unor mari companii în care statul era acționar, apoi în politica locală și centrală


4 comments
  1. Ei, la asta se pricepe și un prost ca el. Să ascundă furtul, se vede că-i un pic cam mult .

  2. >> Dacă ți se dă bibliografia, ce faci?
    Copiezi bre, nu e clar? Furi, lol. Ce e pe internet e gratis, fara drepturi de autor lol.

    Ar trebui pedepsiti si profii astia ignoranti care chipurile nu-si dau seama ca a fost copiata o lucrare. Vezi Doamne, nea Titi asta, profu lu’ peste, nu si-a dat seama ca asa zisa dizertatie nu este rezultatul unei cercetări originale.
    Astia la Titu Maiorescu fac o dizertatie din bibliografie? Li se da o bibliografie din care sa copieze? Nu primesc o tema de cercetare?

  3. Poate, pana la urma, va intelege lumea ca vina in cazul plagiatelor nu este a studentilor si a doctoranzilor, ci a cadrelor universitare care i-au coordonat! Daca coordonatorii isi faceau treaba pentru care erau platiti si citeau lucrarile atunci nu am mai fi avut azi niciun caz de plagiat! Acolo trebuie incepute verificarile si sanctiunile: la profesorii coordonatori!

  4. La ce moaca de prost are, ma mir ca a stiut si sa copieze!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Inspectoratele școlare vor raporta situația absențelor elevilor care iau alocație pentru susținerea familiei, în lunile martie și august, la agenția de plăți și inspecție socială, potrivit unei ordonanțe de urgență

Inspectoratele școlare vor transmite agenției teritoriale, în luna martie a fiecărui an și în luna august, situația frecventării cursurilor pentru copiii care beneficiază de alocația pentru susținerea familiei, conform unei…
Vezi articolul

VIDEO Macron a anunțat închiderea tuturor școlilor din Franța pentru următoarele trei săptămâni: Calendarul va fi adaptat, nu-i lăsăm pe copiii noștri singuri fără școală / Am reușit să ținem școlile deschise pentru 42 de săptămâni, este o investiție în educație, este lupta secolului

Toate școlile din Franța se vor închide până pe 26 aprilie, a anunțat miercuri seara președintele Emanuel Macron, într-o declarație de presă în care a comunicat continuarea restricțiilor dure din…
Vezi articolul