Ministrul Daniel David, după ce norma de predare a profesorilor a crescut din anul școlar 2025-2026: Pentru copii, structura resursei umane arată bine, în sensul că vor avea acces la mai mulți profesori calificați

1.715 vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, pentru copii, structura resursei umane, cel puțin așa cum arată acum, preliminar, (…) arată bine, în sensul că vor avea acces la mai mulți profesori calificați și mai mult timp de interacțiune cu profesori calificați”. Declarația a fost făcută joi, 18 septembrie, la evenimentul „Implicarea mediului de afaceri în educație – de la dual la școlile pilot”.
  • Din această toamna, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore, potrivit Legii nr. 141/2025.

„Trebuie să ne reașezăm în alte paradigme în care oamenii să se simtă bine și utili. Uite, de exemplu, din toată perioada asta de criză, faptul că norma didactică a crescut cu 2 ore. Sigur că, pentru copii, structura resursei umane, cel puțin așa cum arată acum, preliminar – voi avea datele în următoarele 2 săptămâni, într-o variantă finală – arată bine, în sensul că vor avea acces la mai mulți profesori calificați și mai mult timp de interacțiune cu profesori calificați”, a spus Daniel David.

Ministrul Educației a vorbit și despre reducerea birocrației pentru cadrele didactice:

„E drept că, dacă tot am făcut acest lucru, acum trebuie să ne gândim cum ușurăm munca profesorului: dacă din cele 40 de ore nu mai predă doar 18, ci 20, cum facem să-i reducem, nu știu, încărcătura birocratică, de exemplu, și să aibă o serie de beneficii, ca urmare a acestui demers.”

Recent, ministrul Educației și Cercetării a spus că „întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii”. „Eu știu că și suplinitorii sunt importanți și să știți că analizăm datele. O să le prezentăm, probabil, într-o săptămână sau două”, a declarat Daniel David săptămâna trecută, la Radio Guerrilla.

Edupedu.ro a scris că peste 17.000 de profesori titulari au dispărut din învățământ de la un an la altul, fără nicio explicație, conform datelor prezentate de ministrul Daniel David. În mesajul de deschidere pentru anul școlar 2025–2026, ministrul Educației și Cercetării Daniel David a anunțat că circa 156.390 de norme sunt acoperite cu titulari, în urma aplicării Legii Bolojan.

Cele mai recente date publice disponibile despre normele acoperite de titulari sunt cele din Raportul privind starea învățământului preuniversitar 2024. În acel moment Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) consemna 173.533 norme de titulari. Rezultă că între anul 2024 și anul 2025 avem o scădere de aproximativ 17.100 titulari (−9,9%) care nu este explicată public de ministru.

În anul școlar 2025-2026, 1.4% dintre profesorii titulari sunt nevoiți să predea la mai multe școli, după aplicarea Legii Bolojan, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației și Cercetării. Dacă raportăm procentul de 1.4 la numărul de norme ocupate cu titulari, atunci ar însemna că peste 2.000 de cadre didactice titulare care predau la mai multe școli din această toamnă.

Potrivit sindicatelor, luni, 8 septembrie, peste 20.000 de profesori au fost în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni. Au protestat față de prevederile din Legea Bolojan și au cerut demisia ministrului Daniel David.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitările noastre.” Referitor la anularea măsurilor din Legea Bolojan, „domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult 2 luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan”, a spus Marius Nistor.

Tot după întâlnirea cu Nicușor Dan, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a transmis că protestele profesorilor vor continua: „Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vom continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim.”

Informații de context

Din această toamna, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.

Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Sindicatele din preuniversitar au anunțat noi acțiuni de protest, după boicotarea primei zile de școală. „Este clar ca daca nu se va întâmpla nimic dupa acțiunile de pe 8 septembrie, va fi o noua consultare în randul colegilor noștri pentru noi acțiuni de protest care să înceapă din 9 septembrie. Nu ne oprim aici atâta vreme cât avem acest ministru. Dacă nu va fi demis, dacă măsurile de austeritate nu vor fi anulate, vom protesta”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, la Antena 3.

Sindicatul Salariaților din Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L.Caragiale intră în grevă japoneză, începând cu luna septembrie, prin purtarea zilnică a unei banderole albe în timpul orelor de serviciu, și se alătură protestelor actuale ale sindicatelor din educație.

Peste 300 de profesori, scriitori, regizori, actori, artiști care cer Guvernului Bolojan să retragă pachetul de austeritate ce vizează Educația, documentului trimis de semnatari către Edupedu.ro. „Măsurile recente – creșterea numărului de elevi în clase, comasarea școlilor, reducerea de personal, mărirea normei didactice a profesorilor – sunt prezentate ca soluții pentru buget, dar impactul lor fiscal este unul nesemnificativ”, se arată în document.

Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației: În anul școlar 2025-2026, numărul normelor ocupate în regim de plata cu ora a scăzut la jumătate – de la 30.128 la circa 14.500. Instituția transmite că suplinitorii nu au dispărut, dar fără să fie prezentate date despre numărul acestora
Daniel David: Întotdeauna, când am vorbit de păstrarea oamenilor, în mintea mea au fost titularii. Eu știu că și suplinitorii sunt importanți. Avem mulți și o să avem foarte mulți suplinitori în sistem
Peste 17.000 de profesori titulari au dispărut din învățământ de la un an la altul, fără nicio explicație, conform datelor prezentate de ministrul Daniel David – analiză
Ilie Bolojan, premier: Mai mulți titulari, mai bine pregătiți, prin aceste efecte, vor fi la clasă în locul suplinitorilor / Ce înseamnă de fapt statutul de „suplinitor” în școala românească


12 comments
  1. Noile instructiuni venite de la minister arata inca o data cat de nepregatiti si paraleli cu invatamantul sunt cei care le-au nascocit. Se fac si ei ca lucreaza pentru banii pe care ii iau, dar e limpede ca pe la catedra n-au trecut si nici vreun proiect de lectie in viata lor n-au elaborat. Asta da reforma! Tineti-o tot asa, tavarisci!

  2. Oare cine-l ajuta pe asta sa vorbeasca?
    Copiii, in particular, au acces la acelasi numar de profesori.
    O problema, precizata de foarte multi parinti, este ca s-au trezit cu alti profesori, mai ales la unele optionale. Ceea ce nu este in favoarea copiilor, deloc.

  3. Calificați si nemotivați! Arata foarte bine!

  4. Profesor titular = calificat
    Profesor suplinitor = calificat
    Profesor necalificat = necalificat.

    david, bolojan, ati inteles?

    Unul care nu înțelege nici a zecea oara cand ii zici se poate numi analfabet functional.
    Dar cand pui unul din asta ministru la educatie sau premier, cum se numeste?

    Uciderea educatiei!

  5. Asteptam cu interes propunerile ministrului invatamantului cu privire la usurarea muncii profesorilor dupa ce le-a bagat pumnul in gura! Multumim frumos!

  6. Se pare că singurul scop când ai gura plină de rahat este să îți repeți într-una că este și bun. Parcă erau măsuri de avarie, de austeritate, nedorite, acum le descoperă beneficiile? Sau lucrează la raportul pentru președinte și simte nevoia să își consolideze minciunile?

    1. #întruna

  7. Acest individ este stupid! pleac[ de la premisa cretină că toți suplinitorii sunt necalificați. Îl oprește cineva din aberație?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Hotărârea care suspendă activitățile cu prezență fizică și în școlile și grădinițele private a fost publicată în Monitorul Oficial la peste 9 ore de la adoptare / Actul normativ se aplică de marți, 26 octombrie

Hotărârea de Guvern care suspendă activitățile cu prezență fizică și în școlile și grădinițele private, adoptată de Executiv luni, la prânz, a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ se…
Vezi articolul

Profesoara Dorica Boltașu: Învățarea diferențiată și individualizată nu poate fi asigurată în învățământul de masa, cel de stat, cu 33 de elevi în clasă, dintre care 3 sunt cu CES / Statul nu a angajat pe nimeni să ne ajute și noi rămânem responsabili de toți

Dorica Boltașu, profesoară la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” din București, a vorbit, la emisiunea InfoEdu difuzată la TVR Info duminică 23 martie, despre lipsa sprijinului pentru elevii cu CES (cerințe educaționale…
Vezi articolul

OFICIAL Personalul administrativ din școli și grădinițe are obligația să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală, pentru încadrarea și menținerea în funcție – ROFUIP 2024

Pentru încadrarea și menținerea în funcție, personalul administrativ din școli și grădinițe are obligația să prezinte un certificat medical, cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentală, potrivit ROFUIP 2024. Certificatul…
Vezi articolul