Ministrul Daniel David: Universitățile pot acorda burse studenților din venituri proprii, indiferent de forma de studiu, pe tot parcursul anului

5.966 de vizualizări
Foto: Gov.ro
„Universitățile să-și păstreze mai departe libertatea de a oferi burse și suport studenților din venituri proprii, acolo unde își permit, indiferent de forma de studiu (buget sau taxă), pe tot parcursul anului”, a transmis ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, pe 7 august, într-un comunicat de presă.

Daniel David a precizat că va participa la dezbaterile/discuțiile organizate de asociațiile studențești reprezentative pentru a căuta împreună modalități de susținere a studenților în contextul crizei fiscal-bugetare și că va susține inclusiv modificarea reglementărilor generate de această situație, imediat ce situația fiscal-bugetară a țării o va permite, conform comunicatului.

Declarația vine în contextul în care Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a susținut că restrângerea dreptului studenților eligibili de a beneficia de burse „reprezintă o măsură injustă și discriminatorie”, care nu a respectat regulile de transparență decizională. 

Ordinele referitoare la bursele studențești au fost publicate luni, 4 august, în Monitorul oficial.

ANOSR a solicitat ministerului Educației „să revină de urgență” asupra eliminării posibilității ca studenții pe locuri cu taxă să primească burse.

Redăm integral comunicatul ministerului Educației și Cercetării:

Ministerul Educației și Cercetării a organizat, la începutul acestei săptămâni, o întâlnire de lucru cu principalele organizații studențești din țară: Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR) și Uniunea Studenților din România (USR).

Cu acest prilej, ministrul Daniel David a punctat că, în pofida faptului că România traversează o criză fiscal-bugetară majoră, a insistat ca – în reglementările normative sectoriale – universitățile să-și păstreze mai departe libertatea de a oferi burse și suport studenților din venituri proprii, acolo unde își permit, indiferent de forma de studiu (buget sau taxă), pe tot parcursul anului. În condițiile constrângerilor legale în vigoare, această flexibilitate nu este aplicabilă și pentru fondurile la dispoziția ministerului.

De asemenea, ministrul Daniel David a precizat că va participa la dezbaterile/discuțiile organizate de asociațiile studențești reprezentative pentru a căuta împreună modalități de susținere a studenților în contextul crizei fiscal-bugetare și că va susține inclusiv modificarea reglementărilor generate de această situație, imediat ce situația fiscal-bugetară a țării o va permite.

Citește și:
Ministerul Educației „să revină de urgență” asupra eliminării posibilității ca studenții pe locuri cu taxă să primească burse, presează Alianța organizațiilor studențești
Tăierile aduse burselor pentru studenți – o „măsură injustă și discriminatorie” care nu a respectat regulile de transparență decizională, acuză Alianța organizațiilor studențești / ANOSR: „Impactul acestor măsuri se va vedea prin scăderea accesului și absolvirii de studii superioare”
OFICIAL Bursele studenților 2025 scad în bloc prin tăierea bugetului de către minister, se dau doar în timpul cursurilor și se sistează pentru cei la cu taxă / Pentru viitorii profesori scad cu 1.500 de lei / Dispar bursele de excelență


9 comments
  1. Demisia. Ipocrit și impostor. Când nu era ministru ce mai comenta el cum trebuie condus învățământul… acum am văzut. Nu se încadrează la o singura măsură buba pt învățământ. Da una măcar.

  2. Până la David eram convins că Abramburica a fost cel mai slab ministru
    Ăsta nu are nicio viziune. Un politruc penibil

  3. Cum încearcă Daniel David sa arunce pisica in curtea universităților. In conditiile in care alocația data de minister per student e insuficienta, e putin probabil ca universitățile sa aiba bani de aceste burse.

    1. Plus ca din facultatile achita, din banii lor, asa-zisele acreditari din 5 in 5 ani, facute de niste inepti din ARACIS pe baza de hartii si de foarte multi bani!

  4. Cam așa arată autonomia universitara in România: îți da voie ministrul sa ai libertatea :)))

  5. David este analfabet juridic.

    Cum e posibil sa emiti un OME care interzice si apoi sa spui din gură că se poate.

    Chiar nu înțelege cum funcționează o instituție? Cum funcționează statul de drept si efectele juridice?
    Răspunderea ministerială?

    Cum a condus o universitate?

    La fel si secretarul de stat care spune că poti face norme cu ore de pregătire pt BAC, fără să fie prevăzut de propriile norme abia emise.

    Nu mai e stat de drept e republica bananieră.

    David, DEMISIA!

    1. Nu stiu daca e doar analfabet juridic. Dupa fata lui si discursuri, impresia pe care mi-a facut-o e, de mult, foarte proasta. O sa verific ce lucrari are in lista de publicatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Klaus Iohannis a deschis anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București: Am încurajat tot timpul profesorii să acorde o atenție specială talentelor / Anul acesta am văzut adoptate măsuri ferme de consolidare a eticii universitare

Președintele Klaus Iohannis deschide anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), marți, la ora 12. Edupedu.ro transmite LIVE TEXT declarațiile șefului de stat, de la ultima deschidere a…
Vezi articolul
CIVIS Open Lab

Universitatea din București, dată drept exemplu pe platforma Națiunilor Unite dedicată mediului academic, pentru modul cum s-a implicat în sprijinul refugiaților ucraineni

Universitatea din București a reacționat în fața crizei refugiaților din Ucraina printr-un sprijin necondiționat oferit acestora, arată platforma Academic Impact a Națiunilor Unite (UNAI), ce reunește instituțiile de învățământ superior…
Vezi articolul

Studenții îi cer ministrului Deca și premierului Ciucă o procedură de constatare a plagiatelor „realmente funcțională”, cu restabilirea CNATDCU în poziția de for care analizează plângerile. Amendamentele cerute de ANOSR la proiectul Legilor Deca

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere oficial Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului să modifice procedura de constatare a plagiatelor, în proiectele legilor Deca, „astfel încât aceasta să…
Vezi articolul