Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Sper că de anul viitor vom avea primele module pentru sănătate în școli la gimnaziu și liceu / Dezinformarea se anulează cel mai bine cu o informare corectă

873 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că, pentru a rezolva problema adicțiilor în rândul adolescenților, este nevoie de implementarea programului de educație pentru sănătate în școli. În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, acesta a anunțat că „speră” că primele module de acest fel vor fi introduse la gimnaziu și liceu de anul viitor.

„Dacă privim copiii sau adolescenții, cred că singura măsura [n. red. pentru combaterea adicțiilor de mediul virtual]  care va funcționa este implementarea programului de educație pentru sănătate în școli pe diferite grade, pe diferite module, pentru că acolo putem informa. Știți că dezinformarea se anulează cel mai bine cu o informare corectă”, a explicat ministrul.

„Există deja un plan din acest punct de vedere pentru a fi implementat în școli. Din păcate, s-a tranzitat această perioadă dificilă, în special pentru zona de Educație, dar nu doar. El urmează să fie implementat respectând principii de bază în formarea unui tânăr și în oferirea informații atât de importante…”, a mai adăugat el.

Programul de educație pentru sănătate va porni de la gimnaziu și liceu, a mai precizat acesta: „Eu sper că de anul viitor putem avem primele module pregătite în mediul gimnazial. V-VIII și IX-XII în primă fază. Zona primară este mult mai dificil de abordat și avem nevoie de mai mult timp pentru a aborda aceste lucruri”.

Informații de context

Un studiu realizat anul acesta de D&D Research în 6 licee din Municipiul București arată că 42% dintre elevii de la șase școli consideră că pot accesa jocurile de noroc cu ușurință. 27% dintre elevii participanți au admis că au simțit nevoia să parieze tot mai mulți bani, iar 20% dintre ei au mințit referitor la sumele folosite în acest scop.

  • 14% dintre elevi au folosit cel puțin o dată substanțe interzise. 22% dintre aceștia au declarat că li s-au oferit substanțe interzise în ultimul an. În ceea ce privește alcoolul și țigările, 73%, respectiv 71% dintre tinerii intervievații au declarat că sunt ușor de procurat. Peste jumătate dintre aceștia (54%) s-au îmbătat cel puțin o dată și 7% s-au simțit intoxicați de mai mult de 10 ori.

Recent, Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Ministerul Educației și Cercetării (MEC) au lansat două ghiduri metodologice de prevenire a adicțiilor în rândul elevilor. Acestea pun accentul pe recomandări pentru educația preventivă atât la școală, cât și acasă, educația pentru bunăstarea copiilor și educația pentru consum responsabil și exerciții de familie.

Discuția privind introducerea materiei educația pentru sănătate între cele două ministere – Educație și Sănătate – durează de peste 2 ani, din timpul mandatului Ligiei Deca la Educație.

Fostul ministru al Educației Ligia Deca a declarat în octombrie 2023 că sub 10% dintre elevii din România fac opționalul Educație pentru sănătate. Un motiv invocat de școli e că nu sunt specialiști care să poată să predea această disciplină.

Amintim, fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila a spus recent că trebuie să existe o curriculă și număr de ore pentru fiecare (n. red. nivel de învățământ): „Nu trebuie să fie în fiecare săptămână, trebuie să vedem un număr de ore care să fie alocat, să nu încarce prea mult nici programa de învățământ”.

Ministrul Daniel David a atras atenția înainte să lanseze planurile cadru pentru liceu, că parlamentarii au legiferat de-a lungul timpului introducerea unui număr atât de mare de discipline și teme în școală, încât aplicarea lor ar ține elevii în școală toată ziua. El a făcut referire și la educația pentru sănătate subliniind că ar putea fi unități de învățare, și nu discipline de sine stătătoare.

„Suntem într-o dezbatere în care nu înțeleg de ce trebuia să prindem în lege educația civică, educația democratică, educația pentru cetățenie europeană. O singură temă pentru educația civică nu putea cuprinde toate aceste teme? Toate sunt importante, dar oare trebuie să le tot adăugăm și să tot punem atâtea teme acolo? Oare nu putea primul ajutor să fie unul sau două module în educația pentru sănătate? Am încercat să merg pe aceste idei: aceste teme nu devin discipline, cel puțin în propunerea pe care o fac, ci unități de învățare punctate cu acest nume în diverse alte discipline pe care deja le avem”, spunea Daniel David.

Imediat după audierea din Parlament, pe 23 decembrie, înainte să fie numit ministru, Daniel David spunea că „se teme de lucrurile obligatorii în școli, sunt prea multe lucruri obligatorii”. Întrebat în legătură cu educația pentru sănătate ca materie obligatorie, el a spus că „nu vreau să fac promisiuni din start că va fi obligatorie, că după aceea, repet, tot noi ne vom plânge că avem prea multă materie”.

Consiliul Național al Elevilor a cerut ca educația sexuală, educația media și gândirea critică să fie integrate în reforma planurilor-cadru pentru liceu. Elevii „să învețe despre educația pentru sănătate reproductivă în mod obligatoriu”.

Alexandru Rafila a declarat la începutul acestui an că așteaptă ca ministrul Daniel David să dea un feedback „ca să aducem totuși educația pentru sănătate acolo unde îi este locul”. „Indiferent de zona în care abordăm disciplina, cred că trebuie să se adreseze unui copil care știe să își păzească sănătatea”.


1 comment
  1. fb, scoateri asistenți medicali și medici , medicină scolară și cu ocazia asta o împușcați și pe aia cu educatia sexuală in scoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Practică de Black Friday în cel mai mare centru logistic din Europa Centrală și de Est pentru aproape 90 de elevi din învățământul dual de la două școli din județul Giurgiu. Mărguța Căpitanu, coordonator de practică eMag: Vor fi alături de noi două săptămâni, în intervalul orar 9-15, conform programei școlare. Le asigurăm transportul și o masă caldă

89 de elevi din învățământul dual vor face practică de Black Friday la eMAG, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Mărguța Căpitanu, HR Manager Operations al companiei și coordonator de…
Vezi articolul

Proiectul de extindere a Colegiului German ”Goethe”, aprobat în ședința Consiliului Local din Sectorul 1 / Clotilde Armand: Colegiul are clase de liceu care au cursuri după-amiaza, în intervalul orar 12:00-19:30, iar durata pauzei pentru orele de după amiaza este de numai 5 minute

Proiectul de extindere a Colegiului German ”Goethe” a fost aprobat în ședința Consiliului Local al Primăriei Sectorului 1. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a scris pe pagina de socializare că…
Vezi articolul

SchoolHUB, linie telefonică de suport psihologic gratuită pentru situații de violență / Părinți, elevi și profesori pot suna zilnic la numărul 0374.078.078 între orele 8 dimineața și 8 seara

SchoolHUB, o linie de suport psihologic gratuită, dedicată elevilor, părinților și profesorilor care se confruntă cu situații de violență fizică, bullying, anxietate sau alte forme de suferință psihologică în mediul…
Vezi articolul

Tudor Chirilă, către Ligia Deca: Cu Legile Educației cum faceți? Cu modificări pe care le țineți ascunse de ochii cetățenilor care vă plătesc, vi se pare normal să o luați pe scurtătura către Parlament? Am vrea să le citim și noi cu voce tare

Tudor Chirilă cere transparență pentru proiectele de legi ale Educației. Într-un mesaj scris pe pagina de demnitar a Ligiei Deca, artistul o întreabă pe ministră dacă i se pare normal…
Vezi articolul