Mircea Miclea: „Introducerea Istoriei Holocaustului și Istoriei Comunismului s-a făcut mai degrabă din oportunism politic”, în „avantajul elevilor” ar fi o disciplină precum „Istoria secolului XX” / Soluția: „O ordonanță de prorogare a acestor discipline care sunt în lege”

42.355 de vizualizări
Mircea Miclea (2024) / Foto: Proiectul Merito
Introducerea prin lege a materiilor „Istoria Holocaustului” și „Istoria Comunismului” s-a făcut „mai degrabă din oportunism politic și dintr-o anumită ideologie” a unor parlamentari, apreciază fostul ministru al Educației, Mircea Miclea. Acesta a apreciat, într-o intervenție la TVR Info, că elevii ar fi mult mai avantajați de „o disciplină de genul «Istoria secolului XX», în care sigur pot să vorbească și despre Holocaust și despre comunism”, alături de alte teme istorice importante care să le ofere „o bază ca să înțeleagă de ce trăiesc în lumea în care trăiesc”.

Potrivit lui Mircea Miclea, având în vedere că cele două discipline sunt prevăzute de lege, „soluția de a nu încărca curriculumul cu aceste discipline e simplă: se dă o ordonanță de prorogare” a lor.

  • El a spus că „nu e prima dată când Guvernul prorogă legi în aplicarea lor: vă aduceți aminte că ani de zile au prorogat aplicarea dispoziției din lege care spune că trebuie acordat educație 6% din PIB – atât au tot prorogat-o până când au mai aplicat-o”.
Mircea Miclea la TVR Info, despre „Istoria HolocaustuluI” și „Istoria Comunismului”:
  • Cred că introducerea Istoriei Holocaustului și Istoriei Comunismului s-a făcut mai degrabă din oportunism politic și dintr-o anumită ideologie sau avânt ideologic la un moment dat al unor parlamentari. Cred că este mult mai avantajul elevilor să studieze o disciplină de genul «Istoria secolului XX», în care sigur pot să vorbească și despre Holocaust și despre comunism, dar pot vorbi și despre revoluția științifică și tehnologică și despre primul și al doilea război mondial etc. Adică le-ar oferi o bază ca să înțeleagă de ce trăiesc în lumea în care trăiesc.
  • Soluția de a nu încărca curriculumul cu aceste discipline e simplă: se dă o ordonanță de prorogare a acestor discipline care sunt în lege. Nu e prima dată când Guvernul prorogă legi în aplicarea lor: vă aduceți aminte că ani de zile au prorogat aplicarea dispoziției din lege care spune că trebuie acordat educație 6% din PIB – atât au tot prorogat-o până când au mai aplicat-o.
  • Deci cred că această disciplină ar aduce mult mai multă valoare adăugată elevilor, i-ar ajuta să înțeleagă lumea în care trăiesc ei, decât să introducem în planul de învățământ niște discipline care sunt expresia unui avânt ideologic momentan și a unui oportunism”.

În consultările privind planurile-cadru pentru liceu, în ceea ce privește Istoria există dezbateri intense privind structura programei. Facultățile de Istorie din țară au cerut ca această materie să rămână obligatorie la toate specializările de liceu, subliniind că o oră pe săptămână nu este suficientă pentru a acoperi atât istoria României, cât și istoria universală​. Ministrul Educației, Daniel David, a respins acuzațiile privind marginalizarea disciplinei, afirmând că „trebuie să găsim un echilibru între centralizare și descentralizare”​.

Pe 13 februarie, ministrul David a anunțat, după ce i-a primit în audiență pe decanii facultăților de istorie, că „Istoria românilor/ României” va deveni materie obligatorie la liceu.

Citește și:
Mircea Miclea, reacție la proiectele de planuri-cadru de liceu: Ar fi trebuit de la început o discuție despre viziune, despre cum vrem să formăm mintea elevului și după aceea să discutăm numărul de ore. Dar trebuie un pic de curaj, de verticalitate


14 comments
  1. Noile planuri vor transforma liceul tehnologic în școală profesională ” avansată”, iar cultura generală într- o himeră.
    Cred că ar fi necesare ore în care elevii să învețe despre istoria și cultura locală, despre tot ce este autentic ( personalități, monumente, folclor, gastronomie locală etc) . Conținuturile celor două istorii- subiect de analiză, pot fi teme, dar nu discipline separate.
    Din păcate, problema principală a numeroșilor miniștri ai educației de după 90, a fost schimbarea cu orice preț a orice. Iar rezultatul se vede – o tânără generație manelizată, cu minime abordări culturale de calitate , orientată masiv spre consumul material.
    Din păcate, nimeni nu a inițiat măcar o strategie durabilă în învățământ, cel puțin la nivelul obligatoriu al studiilor!
    Am trăit toate aceste modificări de planuri-cadru, programe, manuale, legi din ultimii treizeci de ani, am muncit în condiții de veșnică schimbare, cu viziune în cădere liberă…

  2. Hai sa fim cinstiti si sa recunoastem ca, ambele materii au fost impuse de fratii Muraru de la PNL cu suport Deca. Mizerabili toti!

  3. De acord cu propunerea fostului ministru al educatiei, domnul Miclea Mircea!

    „Istoria secolului XX” poate contine lectii sau unitati de invatare despre „Istoria evreilor. Holocaustul” si despre „Istoria comunismului”. Este fortat sa existe acestea doua discipline din urma ca discipline separate de studiu in liceu.

    SA SE PROROGE RAPID LEGEA care solicita existenta celor doua discipline, separate!!!

    Elevii vor fi mai interesati sa afle despre trecutul nostru apropiat despre revolutia stiintifica si tehnologica, trecut care este legat de prezentul si viitorul omenirii, ei vor fi interesati sa desprinda invataminte despre desfasurarea celor doua razboaie mondiale, in conditiile in care avem tari aflate in razboi, chiar la granita.

    In acest mod rezolvam si cu timpul castigat, necesar pregatirii elevilor pentru bacalaureat, dar si cu nivelul ridicat de cultura generala al tinerilor romani pe care ii educam si cu care dorim sa ne mandrim!

  4. D-le Miclea am impresia ca nu știți ce vreți.Cum sa fie istoria Holoclaustului și cea a comunismului materii pt.elevii din școală.D-voastra știri cine a făcut Holoclaustul și comunismul.Daca nu știți,puneți mina pe carte și sa aflați acest lucru.Copiii trebuie sa învețe, istoria României, din cele mai vechi timpuri și,pana în zilele noastre.

  5. O intrebare interesanta este daca istoria holocaustului ajuta la evitarea repetarii greselilor, pentru ca iata se doreste mutarea unei populatii intregi, poate nu chiar in lagare de concentrare, dar evacuarea de pe pamantul pe care s-au nascut, de catre chiar cei ale caror rude chiar au fost victime nevinovate. Este putin socant. Asa cum pare nerealizabila o „riviera” cu o viata pasnica, cand e clar ca oricat de destructurate ar fi organizatiile teroriste, tot se vor gasi unii sa distruga ceva. Utopii lacome. Cat timp a durat pana s-au potolit lucrurile in Irlanda de Nord si londonezii si-au permis sa aibe din nou cosuri de gunoi pe strazi fara teama ca ascund bombe? Care a fost solutia, un nou holocaust cu stramutare de populatie? Nu invatam nimic din pacate!

  6. tot îndoctrinare se cheama

  7. are dreptate profesorul Miclea, mulți copii nu înțeleg că lumea în care trăim are un început și un finish, și că istoria recentă se poate înțelege observând procesele de democratizare a instituțiilor și nu partidele pro sau anti sistem

  8. Aceasta materie dupa ce ca e suspecta, ca se refera la alt popor, mai si incepe cu programa dupa anul 70, si vrea sa puna accentul musai pe cei cativa ani de persecutie hitlerista. Cand de fapt istoria evreilor cuprinde peste 4000 de ani. O asemenea prezentare nu e istorica, ci doar ideologica. De ce sa nu se predea toata istoria evreilor, daca tot ne-a casunat pe tema asta?

  9. Foarte bine gandit! Acest lucru sa se faca fff rapid cat inca se mai poate interveni la planul de incadrare!

  10. Guvernul din Ro, in speta ministrul educatiei nu au coloana vertebrala. Cum li se canta de altii, asa joaca. Problema antisemita si cea comunista puteau sa includa 3 ore de predare, la cate un modul de predare. Ce este mult, strica si se va chiuli pe rupte………

  11. De acord ! Si nu doar asta trebuie prorogat sine die, precum au fost multe alte reglementari si legi cu privire la invatamant de-a lungul timpului.

    La fel trebuie prorogat – si mai bine desfiintat cumva legal – bacalaureatul legiferat fara nicio consultare acum doi ani. Prevede un numar ireal de mare de probe, inclusiv mai multe „competente” ca in prezent. Asta ca sa pierdem mult mai mult timp si nervi degeaba, lipsite fiind de orice miza pt elevi si ei stiind asta. Nici nu mi-e prea clar cate probe sunt, dar par sa se intinda pe o luna-doua, si includ si religia in oferta (in bacalaureatul DE STAT – teoretic un stat laic )

    Nu ai cum pastrezi acest bacalaureat in mod logic daca schimbi planurile-cadru, curricula etc in mod radical. Edupedu, poate recapitulati putin subiectul structurii bacalaureatului care se va aplica peste 4 sau 5 ani daca nu se schimba nimic, si in ce masura consoneaza cu schimbarile propuse recent si aflate in consultare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Cîțu, despre tăierile de la Educație: Îmi place cum scoateți câte-un capitol din PNRR și vă uitați la el. Sumele au fost reduse în funcție de feedback-ul primit de la Comisie / Vicepremierul Barna: Comisia Europeană a apreciat partea de educație suficient de bine închegată încât să se regăsească în forma finală a programului

Premierul Florin Cîțu a comentat astăzi tăierile din capitolul Educație din cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) spunând presei, la conferința de presă după ședința de Guvern: „Îmi…
Vezi articolul

Olimpiada Națională de Limba și literatura română 2023, clasele IX-XII, începe miercuri la Sibiu. Peste 350 de liceeni și profesori sunt așteptați la concurs, vizite la muzee, dezbateri – programul participanților

Miercuri, 19 aprilie, se dă startul Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română (ONLLR), clasele de liceu, conform calendarului oficial de concursuri. 278 de elevi din toată țara și peste 90 de…
Vezi articolul

Toate testele de la clasă, evaluările și examenele naționale, inclusiv cel suplimentar de admitere la liceu, ar urma să fie standardizate și susținute în format digital, din toamna anului 2027 – legea educației pentru învățământul preuniversitar

Toate evaluările și examenele naționale vor fi standardizate integral și susținute în format digital în toată țara începând cu anul școlar 2027-2028, potrivit noii legi a Învățământului Preuniversitar. Pe 9…
Vezi articolul

Un director de școală va avea normă de predare de 14 ore, din 1 septembrie, după degrevările și creșterea normei didactice din proiectul Legii Bolojan / „Așa ies calculele”, spune Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: Vom parcurge procedurile deja începute de mobilitate a profesorilor, le vom adapta și completa ulterior

Schimbările legate de numărul de copii în clasă, dar și cele privind norma didactică și degrevările de normă vor fi detaliate prin acte normative după ce se aprobă legea ce…
Vezi articolul